Pastorala la Învierea Domnului 2018

0

Martori și mărturisitori ai Domnului înviat
† VINCENțIU
Prin harul lui Dumnezeu
Episcopul Sloboziei și Călărașilor
Iubitului meu cler și popor,
Har și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru,
Iar din parte-mi, arhierești binecuvântări!

Dreptmăritori creștini,
Hristos a Înviat!
Potrivit Sfintelor Evanghelii după Luca și Ioan, experiența recunoașterii Mântuitorului înviat are loc într-un context euharistic și este reprezentată prin invitația adresată de către Mântuitorul Hristos ucenicilor de a mânca împreună (cf. In 21, 5, 9, 12). În episodul despre ucenicii din Emaus, Mântuitorul este recunoscut în momentul în care repetă gestul instituirii Euharistiei, frângerea pâinii (cf. Lc 24, 30 ș.u.). Motivul acesta vrea să exprime refacerea comuniunii cu cei ce L-au abandonat și L-au renegat.
Întâlnirile Mântuitorului înviat cu ucenicii au valoarea unor apariții; acolo unde oferă El darul de a vedea, Se lasă văzut; numai acolo unde El deschide ochii, iar inima ucenicilor se lasă deschisă, El poate fi cunoscut.
Relatările evanghelice despre arătările Mântuitorului înviat evidențiază, pe de o parte, dumnezeirea Sa, iar pe de alta, realitatea trupului Său omenesc pe care L-a transfigurat și L-a pnevmatizat, făcându-L, astfel, prin Înviere, părtaș dumnezeirii. El a înviat la o viață nouă, definitivă, ce nu mai este supusă legilor chimice și biologice, ci este situată în afara morții, în acea veșnicie pe care o conferă dragostea infinită a Preasfintei Treimi.
Arătările Domnului înviat prezentate în Sfintele Evanghelii au drept scop mărturisirea identității Sale personale, adică Iisus Cel înviat este Același cu Iisus Cel răstignit. Este aceeași Persoană, după cum ajunge să exclame Toma. Recunoașterea are loc din motive diferite: este recunoscut chipul Său (cf. In 20, 27): la auzirea chemării pe nume, Maria Magdalena Îl recunoaște (In 20, 16); este recunoscut atunci când le deschide ucenicilor ochii și mintea să înțeleagă Scripturile (cf. Lc 24, 27 și 45); în momentul frângerii pâinii (Lc 24, 35; In 21, 5, 9, 13).
Aceste arătări sau descoperiri, prin care Mântuitorul Hristos înviat Se face cunoscut, au un caracter educativ sau pedagogic. Ele culminează cu mărturisirea categorică și unică al lui Toma: „Domnul meu și Dumnezeul meu” (In 20, 28), urmată de fericirea promisă de Domnul înviat celor ce cred: „Fericiți cei ce n-au văzut și au crezut” (In 20, 29).
Martori oculari ai faptelor lui Hristos până la moartea pe Cruce, ucenicii Mântuitorului au fost și martorii activității Sale după Înviere. Iată de ce ei au fost primii care L-au văzut pe Hristos cel înviat, căci Acesta, imediat după Înviere, S-a arătat prin numeroase semne timp de patruzeci de zile, vorbindu-le despre Împărăția Cerurilor. Unele dintre aceste arătări sunt descrise chiar de martorii oculari, cum ar fi arătarea lui Hristos Mariei Magdalena, femeilor mironosițe, lui Simon Petru, celor doi ucenici în drum spre Emaus, tuturor apostolilor în afară de Toma, tuturor apostolilor aflați împreună cu Toma, unor apostoli pe marea Tiberiadei, apostolilor în Galileea, la 500 de frați creștini, apostolului Iacob și tuturor apostolilor în ziua Înălțării. Cercetând mai atent, spune Sfântul Ioan Hrisostom, vom observa că Mântuitorul S-a arătat apostolilor după Înviere de unsprezece ori, până să Se înalțe la Tatăl. Pentru că avea unsprezece apostoli, – după căderea lui Iuda care și-a pierdut locul și demnitatea apostolească, din cauza trădării sale –, Hristos S-a arătat apostolilor în unsprezece rânduri (cf. SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR, Predici la Sărbători Împărătești și Cuvântări de laudă la sfinți, București, 2002, p. 185-186).
Al moment important al arătărilor se referă la misiunea încredințată apostolilor de către Domnul înviat, și anume, de a fi martori și mărturisitori ai Învierii. Acest fapt reiese în mod clar din arătările Sale, care au ca scop încredințarea unei misiuni unice ucenicilor (cf. Lc 24, 36-49; In 20, 19-23; Mt 28, 16-20; și Mc 16, 9-20). Ecoul acestei încredințări se regăsește în propovăduirea apostolică redată în cartea Faptele Apostolilor (cf. FA 2, 32; 3, 15; 4, 10; 5, 32; 10, 39), pe care Biserica noastră Ortodoxă a rânduit să o citim împreună cu Evanghelia după Ioan, până la Rusalii. Apostolii sunt prezentați ca fiind „martorii” Învierii, o mărturie care însă nu este limitată la un grup anume.
Iubiți frați și surori în Domnul,
Învierea Domnului este temelia pe care sfinții ucenici și-au zidit credința și predica lor. În realitate, toate faptele lor izvorăsc din această lucrare unică a lui Hristos. Fiind martori ai Învierii lui Hristos și făcând-o cunoscută lumii, aceasta înseamnă pentru apostoli a mărturisi și a demonstra că Iisus Hristos este Dumnezeu și Domn, Răscumpărător și Mântuitor. Prin cuvintele pe care le rostesc și prin minunile pe care le săvârșesc în numele lui Hristos înviat, ei mărturisesc constant, arată și dovedesc că Domnul înviat este Cel Care vorbește și lucrează în ei prin puterea Sa dătătoare de viață și făcătoare de minuni. Întreaga misiune a apostolilor se rezumă la mărturia Învierii Domnului Hristos: a fi apostol înseamnă a mărturisi Învierea lui Hristos.
Chiar și dușmanii lui Hristos au mărturisit involuntar despre adevărul Învierii, plătind gărzile să răspândească vestea potrivit căreia „ucenicii au furat trupul lui Hristos în timp ce ei dormeau”. Pe Saul, cel mai mare dușman al lui Hristos înviat, vederea personală a Domnului înviat l-a transformat din cel mai aprig dușman în cel mai mare dintre apostoli, Apostolul Pavel.
Învierea lui Hristos este un eveniment cosmic, vizibil și evident și pentru Puterile cerești, căci Îngerii sunt martori ai Învierii.
Prin aceste arătări, Hristos Domnul le făgăduiește ucenicilor prezența permanentă a Duhului Sfânt, Care este Duhul creator și proniator al lui Dumnezeu, Cel Care cuprinde și transfigurează omul și lumea în care acestuia i-a fost dat să trăiască.
Prezența permanentă a Mântuitorului Hristos înviat își găsește expresia cea mai clară în încheierea Evangheliei după Matei, în cuvintele din Mt 28, 18-20: „Mi S-a dat toată puterea în cer și pe pământ. Așadar, mergând învățați toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, învățându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă, și iată: Eu sunt cu voi în toate zilele până la sfârșitul veacurilor” (cf. Mc 16, 15 ș.u.; Lc 24, 47 ș.u.; FA 1, 8).
Dreptmăritori creștini,
Mântuitorul Hristos ne-a încredințat după învierea Sa din morți o întreită misiune, care este de fapt și testamentul Său lăsat Bisericii, în calitatea Sa de Domnul Atotțiitorul – Pantocratorul, Căruia „I S-a dat toată puterea în cer și pe pământ” (Mt 28, 18).
În primul rând, misiunea de a propovădui Evanghelia Împărăției Cerurilor sau de a evangheliza, potrivit unui cuvânt folosit în acest context: „a face ucenici”. Misiunea încredințată de Domnul înviat bisericii Sale este aceea de a face ca „toate neamurile să devină ucenicii lui Hristos”. După Înviere, Bisericii i s-a deschis un orizont misionar infinit, destinat să depășească limitele geografice ale Palestinei.
Al doilea cuvânt important din mandatul misionar încredințat de Domnul înviat bisericii este: „botezându-le în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh” (Mt 28, 19). Calea mântuirii este deschisă de primirea botezului care, după cuvântul Apostolului Pavel, înseamnă participare la experiența învierii lui Hristos Domnul: „deci ne-am îngropat cu El în moarte, prin botez, pentru ca, precum Hristos a înviat din morți prin slava Tatălui, așa să umblăm și noi întru înnoirea vieții” (Rom 6, 4). Ucenic al lui Hristos se devine prin botez și învățătură!
De aceea, cel de-al treilea cuvânt care descrie activitatea misionară este îndemnul: „învățându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă”. „Se cuvine să păzim, fără omitere toate câte au fost încredințate de Domnul prin Evanghelie și prin Apostoli. Mergând – spune Domnul – învățați toate neamurile, povățuindu-le, nu pe unele să le păzească și pe altele să le neglijeze, ci să păzească toate câte am poruncit vouă” (Sf. VASILE CEL MARE, Asceticele, București, 1989, p. 115 și 213). Și astfel, Domnul înviat va fi cu fiecare ucenic, membru al Bisericii Sale, în fiecare zi, ajutându-i și inspirându-i, insuflându-le curaj.
Iubiți frați și surori în Domnul,
Semnele mesianico-eshatologice ale izgonirii demonilor și ale tămăduirilor de boli și neputințe (cf. Mc 16, 7 ș.u.), taina împăcării cu Dumnezeu (In 20, 23), sunt, asemenea activității de propovăduire, lucrarea dumnezeiască a Mântuitorului Hristos înviat, o lucrare în Duhul Sfânt, la care sunt chemați toți cei botezați și care sunt invitați nu numai să contemple cerul (cf. FA 1, 11), ci să și dea mărturie despre experiența învierii duhovnicești din păcatul stricăciunii și al morții.
Cu învierea lui Hristos începe o etapă nouă în istoria omenirii, deoarece e pentru prima dată când puterea lui Dumnezeu se arată mai mare decât păcatul și moartea. Nimic din cele ale istoriei, nici moartea, nu poate să reziste la lucrarea iubirii lui Dumnezeu în Fiul Său înviat. De aceea, învierea este revelația care dă sens istoriei, cheia de interpretare a istoriei.
Poporul nostru a cunoscut, prin propovăduirea Sfântului Apostol Andrei, revelația dumnezeiască adusă de Învierea Mântuitorului Iisus Hristos în istoria umanității. Credința primită și împărtășită de strămoșii noștri a fost o putere uriașă, care i-a călăuzit pe români în lunga lor istorie creștină.
Puterea lui Dumnezeu, vestită de Sfânta Biserică Ortodoxă, s-a arătat mai mare decât ura și lucrarea potrivnicului. Și întreaga noastră istorie este o mărturie vie a lucrării Sfântului Duh, la care sunt chemați toți cei botezați în numele Sfintei Treimi.
Acum 100 de ani poporul nostru dreptmăritor creștin a cunoscut o înviere duhovnicească, împlinindu-se năzuința multiseculară de a trăi toți frații români între granițele aceleiași țări. Dumnezeu a binecuvântat rugăciunile strămoșilor noștri, România devenind o națiune puternică și respectată datorită jertfei unor români iubitori ai neamului și credinței străbune. Ei au inițiat lucrarea ce s-a finalizat numai acum, după o sută de ani, la centenar, Catedrala Mântuirii Neamului, ca sens al mulțumirii aduse lui Dumnezeu pentru împlinirea năzuinței Unirii.
Dreptmăritori creștini,
Anul acesta este dedicat în Episcopia noastră „Familiei creștine”, familia binecuvântată de Dumnezeu, formată din bărbat și femeie și dăruită cu nașterea de prunci. Ea este numită și ,,Biserica cea mică”, temelia Bisericii lui Hristos, de la care își primește puterea și Harul Sfântului Duh, Proniatorul.
Vă cer și vă îndemn să vă ocrotiți familiile, să luptați pentru apărarea credinței și tradițiilor creștine în care, de două milenii, românii și-au aflat mântuirea și izbăvirea de lucrarea vrăjmașilor. Lumina pe care Învierea Mântuitorului Iisus Hristos ne-a dăruit-o ne va călăuzi pe cărările dreptății și vom putea birui lucrarea viclenilor care uneltesc împotriva fiilor lui Dumnezeu – creștinii dreptmăritori.
În această zi de lumină și har vă binecuvintez pe toți și vă urez ca această prăznuire a Sfintelor Paști să o aveți cu pace, sănătate și alese bucurii, rugând pe Mântuitorul Iisus Hristos, cel Înviat din morți, să vă dăruiască cele ce vă sunt de folos sufletelor și trupurilor voastre.
Adevărat a înviat Domnul!
Al vostru arhipăstor, stăruitor în rugăciune către Mântuitorul Iisus Hristos Cel Înviat pentru pace și bunăvoire,
Vincențiu
Episcopul Sloboziei și Călărașilor

Lăsați un mesaj