PASTORALĂ LA NAȘTEREA DOMNULUI 2013

0

copertapastoralacraciun201301

 

 

VINCENŢIU

Prin harul lui Dumnezeu

Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor

Iubitului meu cler şi popor,

har şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru,

iar din parte-mi, arhiereşti binecuvântări !

 

Dreptmăritori creştini,

Sfântul Evanghelist Matei este singurul autor al Noului Testament, care, în capitolul al doilea al Evangheliei sale, ne istoriseşte, în legătură cu Naşterea Domnului la Betleem, episodul venirii magilor de la Răsărit. În primul capitol, Evanghelistul ne vorbeşte despre identitatea dumnezeiescului Prunc, despre originea Sa divino-umană. Aşa cum îngerul îi lămureşte dreptului Iosif taina zămislirii, a conceperii lui Iisus de către Fecioara Maria prin puterea Duhului Sfânt, magii de la Răsărit lămuresc taina arătării lui Iisus în lume. În pericopa evanghelică, auzită la Sfânta Liturghie (Matei 2, 1-12) în această binecuvântată zi, aţi auzit cum este istorisit acest episod.

Sfântul Evanghelist Matei nu ne spune nimic despre numărul magilor, numele, vârsta sau ţara lor de origine. Textul pur şi simplu vorbeşte despre „magii de la Răsărit”, adică din teritoriile de la Răsărit de Palestina biblică, ceea ce ne lasă să intuim câte ceva despre originea lor etnică şi despre apartenenţa lor religioasă.

Ştim că în antichitate, potrivit lui Herodot, erau numiţi „magi” acei înţelepţi, care se ocupau cu astrologia sau „cititul în stele”, cu observarea corpurilor şi fenomenelor cereşti, pe care le interpretau. Era răspândită, la cei din vechime, convingerea că fiecare om ar avea propria stea, care apare la naştere şi dispare odată cu moartea persoanei.

Potrivit Evangheliei după Matei, magii de la Răsărit au fost acei preoţi, înţelepţi păgâni, care au identificat pe cer o stea neobişnuită, pe care au urmat-o, ajungând astfel să-L cunoască pe „Cel ce S-a născut rege al iudeilor”. Ei L-au recunoscut pe Pruncul născut la Betleem ca fiind Dumnezeu, Unicul Dumnezeu. Aşadar, „magii de la Răsărit” au ajuns la Betleem pe deplin încredinţaţi şi având conştiinţa importanţei religioase şi cosmice a naşterii lui Hristos, Mesia pe care-L aşteptau de multe generaţii evreii. Ceea ce este important pentru a înţelege istorisirea este faptul că aceşti magi nu sunt iudei, ci străini care se află în căutarea lui Mesia. Provenienţa lor este descrisă în mod generic: ei vin din Răsărit, sunt aşadar păgâni, şi-i reprezintă pe toţi aceia care iniţial fuseseră excluşi de la făgăduinţele dumnezeieşti, deoarece nu aparţineau poporului lui Israel, devenind astfel, în virtutea atitudinii lor de a-L primi pe Mesia, destinatarii operei mântuitoare înfăptuite de Hristos. Fericitul Ieronim, interpretând arătarea stelei unor păgâni, afirmă că: „Steaua a strălucit în Răsărit pentru ca evreii, spre ruşinea lor, să afle de naşterea lui Hristos de la păgâni”.

În Evanghelia sa, Sfântul Matei ne spune că magii au fost primele autorităţi religioase care L-au cinstit pe Hristos, au îngenuncheat înaintea Lui, întinzându-se cu trupul pe pământ  în semn de respect şi de supunere, oferindu-I daruri. Din acest punct de vedere, din cele trei daruri pe care ei le-au oferit Pruncului Iisus, cel mai important a fost ultimul şi anume, smirna. Este vorba de o plantă medicinală din care se extrăgea un lichid, care era amestecat cu uleiuri, pentru a obţine unguente folosite în scopuri medicale, dar şi religioase: cuvântul Hristos înseamnă Uns, consacrat printr-o ungere simbolică, o hrismă, pentru a fi recunoscut ca rege şi Mesia de origine dumnezeiască.

Din aceste motive, istorisirea despre „magii de la Răsărit”, descrisă de evanghelistul Matei, s-a bucurat de un mare respect şi popularitate în creştinism. Această temă se întâlneşte des în reprezentările artistice şi literare de inspiraţie creştină şi poartă numele de „Închinarea Magilor”.

 

Iubiţi fraţi şi surori în Domnul,

Plecând de la informaţiile sumare ale Evangheliei după Matei, istoria magilor a stimulat totdeauna evlavia populară şi a ajuns să fie îmbogăţită şi dezvoltată de tradiţia creştină cu multe detalii, pe care nu le oferă evanghelistul Matei.

Tradiţia vorbeşte de trei magi, în baza darurilor pe care le-au oferit. Numele lor sunt Gaşpar, Melchior şi Baldasar şi ar reprezenta cele trei continente cunoscute atunci: Europa, Asia şi Africa, ceea ce înseamnă că opera de mântuire a lui Hristos îmbrăţişează toate popoarele lumii, motiv pentru care sunt reprezentaţi în icoana Naşterii Domnului în planul îndepărtat, ca unii care vin de departe să I se închine lui Hristos, reprezentând întreg neamul omenesc: un alb, un negru şi un arab.

Cele trei daruri pe care le-au oferit Pruncului Iisus au o însemnătate aparte, deoarece se referă la cele două firi sau naturi care coexistă în Persoana divino-umană a lui Hristos. Tămâia, care era folosită la templu, se referă la preoţia lui Hristos, deci la dumnezeirea Sa; aurul ne arată regalitatea Lui; iar smirna, folosită la pregătirea trupurilor pentru înmormântare, indică ispăşirea oamenilor de păcate prin moartea jertfelnică a lui Iisus Hristos ca Om. De la darurile pe care le-au făcut magii Pruncului Iisus, provine şi tradiţia de a oferi dulciuri şi jucării copiilor, cu prilejul sărbătorii Naşterii Domnului.

Despre steaua neobişnuită care s-a arătat pe cer şi i-a călăuzit pe magi la Betleem, Sfinţii Părinţi s-au gândit cu înţelepciune că acea stea călăuzitoare nu era o stea ca alte stele, ci o putere spirituală în chip de stea. Dacă Domnul i s-a arătat lui Moise, când păştea oile, în chip de rug care ardea şi nu se mistuia, lui Avraam în chipul a trei tineri, lui Ilie proorocul în chip de adiere uşoară de vânt şi glas, de ce acum n-ar fi putut Domnul, sau un înger al Lui, să le apară cititorilor în stele în chip de stea? Când israeliţii au părăsit Egiptul, se spune că Dumnezeu mergea înaintea lor ziua, călăuzindu-i printr-un nor, iar noaptea, printr-o coloană de foc, pentru a le ilumina calea (Ieş. 13, 21; 40, 37). Unde se oprea norul, fiii lui Israel aşezau tabăra. Aceste asemănări ar putea fi intenţionate, de vreme ce Matei, în capitolele acestea, deseori face aluzie la episodul Exodului. Dumnezeu acum, însă, printr-o providenţă specială, îi călăuzeşte pe păgâni spre loc ul unde S-a născut Mesia. În atotputernicia Sa, Dumnezeu se descoperă oamenilor şi se arată în chipul în care aceştia Îl aşteptau cel mai mult. Magilor, care Îl căutau printre stele, le-a apărut în chip de stea. Israeliţilor însă, care niciodată nu-L căutaseră printre stele, nu li S-a arătat în chip de stea. De aceea, steaua, care le strălucise magilor în lunga lor călătorie, a dispărut deasupra Ierusalimului.

 

Iubiţii mei fii duhovniceşti,

Citind cu atenţie şi meditând duhovniceşte la această pagină evanghelică, care ne prezintă episodul legat de „Închinarea magilor”, putem descoperi îndemnuri practice pentru credinţa şi viaţa noastră. În această istorisire, evanghelistul Matei, pe lângă faptele relatate, a dorit să ne arate şi ce trebuie să facem, ce modele să urmăm în viaţă, dar şi pe cele de care trebuie să ne ferim.

În această expunere sunt evidenţiate trei reacţii diferite faţă de vestea naşterii Mântuitorului Iisus Hristos: reacţia magilor, cea a regelui Irod şi cea a arhiereilor şi cărturarilor. Ne referim mai întâi la modelele negative, de care să ne ferim şi să fugim cât putem. Spre pildă, să ne gândim la reacţia regelui Irod. Acesta, doar ce a auzit de naşterea lui Iisus şi s-a şi „tulburat” şi a convocat o întâlnire cu arhiereii şi cărturarii, însă nu pentru a cunoaşte adevărul, ci pentru a pune la cale o viclenie. Această intenţie a sa reiese din recomandarea pe care o face magilor, când i-a convocat la sine, de a merge să vadă Pruncul, ca apoi să se reîntoarcă la el şi să-l înştiinţeze. Planul lui a fost acela de a-i transforma pe magi din mesageri ai veştii celei bune în iscoade. Viclenia regelui Irod reiese din faptul că i-a chemat la sine pe magi „în ascuns”, şi din dorinţa sa de „a afla de la ei lămurit, cu exactitate”.

Irod reprezintă acele persoane care, în viaţă, şi-au ales singuri calea pe care s-o urmeze. Fac abstracţie de voia lui Dumnezeu şi aleg să urmeze propria vrere. Ei nu-şi văd decât propriul interes şi sunt hotărâţi să treacă peste orice le-ar sta în cale în atingerea a ceea ce şi-au propus. Sunt persoane care, din prea mare iubire de sine, ajung chiar să-L dispreţuiască pe Dumnezeu. Irod crede că-şi face datoria, apărându-şi regalitatea şi proprietăţile faţă de un posibil uzurpator. Porunca de ucidere a pruncilor nevinovaţi i se părea, ca atâtor alţi dictatori din istorie, o măsură impusă de binele public şi care se justifica moral. Din acest punct de vedere, lumea de azi este plină de astfel de „Irozi”. Pentru aceştia nu există arătare a lui Dumnezeu, care să fie de ajuns. Sunt „orbiţi”; nu văd decât ceea ce vor să vadă. Numai o minune (şi din fericire sunt astfel de minuni) mai poate zdrobi această armură egoistă a omului.

Cea de a doua reacţie, care se desprinde din pagina evanghelică, se referă la atitudinea cărturarilor. Aceştia sunt consultaţi de Irod şi de Magi, pentru a afla unde S-a născut Mesia, iar ei nu au ezitat să răspundă: „În Betleemul Iudeii, că aşa este scris de proorocul: „Şi tu, Betleeme, pământul lui Iuda, nu eşti nicidecum cel mai mic între căpeteniile lui Iuda, căci din tine va ieşi Conducătorul care va paşte pe poporul Meu Israel”Ei ştiu unde S-a născut Mesia; sunt în stare să le indice şi altora; dar ei nu fac nici un pas. Nu aleargă la Betleem, cum ne-am fi aşteptat din partea unor persoane care nu aşteptau altceva decât venirea lui Mesia, ci rămân comod în casele lor, în cetatea Ierusalim. Ei se comportă asemenea unor indicatoare stradale, indică strada, dar nu mişcă un deget. Aici vedem simbolizată o atitudine răspândită şi printre noi. Ştim bine ce înseamnă să-I urmăm lui Hristos, ce presupune trăirea vieţii în Hristos, de multe ori ştim să o explicăm şi altora, însă ne lipseşte curajul şi hotărârea de a le pune în practică. Pericolul acesta nu-i paşte numai pe clerici, ci şi pe fiecare persoană botezată în Hristos, care nu are curajul de a-şi mărturisi şi expune în public credinţa, preferând să o trăiască în intimitatea sa. La această atitudine trebuie să reflectăm serios. Cărturarii ştiau că Iisus se afla la Betleem, cel mai mic târg din Iudeea; noi ştim că Iisus astăzi se află printre cei sărmani, umiliţi şi suferinzi…

Şi, în sfârşit, revelatoare este reacţia magilor, protagoniştii acestei pagini evanghelice. Ei nu ne învaţă prin cuvinte, ci prin fapte; nu prin ceea ce spun, ci prin ceea ce fac. Dumnezeu li S-a arătat magilor, aşa cum ştie El să o facă, în cadrul propriei lor experienţe, folosind mijloacele pe care le aveau la dispoziţie; în cazul lor, obişnuinţa de a scruta cerul. Ei nu s-au îndoit de semnul arătat de Dumnezeu şi au pornit la drum; au părăsit siguranţa casei, pământului natal, persoanele dragi în mijlocul cărora trăiau, ca să-L caute pe Mesia Hristos.

Atitudinea de căutare ce-i caracterizează pe magi se află în contrast cu indiferenţa şi dezinteresul iudeilor, care, deşi erau depozitarii făgăduinţelor mesianice, nu-şi dau seama că Mesia lui Israel S-a născut deja. Magii se interesează de Prunc: „Am văzut …şi am venit…” (v. 2). Nu este de ajuns să vezi, trebuie să te afli într-o permanentă stare de căutare, să nu confunzi niciodată adevărul cu propriile idei sau certitudini. Cine – asemenea lui Irod şi cărturarilor – rămâne în palatul propriilor interese sau al propriilor convingeri, nu va ajunge niciodată la cunoaşterea adevărului, dimpotrivă: riscă să stea departe de el sau să lupte împotriva lui.

Întrebarea magilor, „Unde este regele Iudeilor, Cel ce S-a născut?”, pune faţă în faţă cele două împărăţii: una omenească şi trecătoare (cea a lui Irod) şi una adevărată, dumnezeiască şi netrecătoare (cea a lui Iisus Domnul). Această referinţă despre împărăţia lui Hristos este prezentă şi în istoria patimilor, unde Evanghelistul Matei pune pe buzele lui Pilat o întrebare asemănătoare: „Tu eşti regele Iudeilor?” (Mt 27, 11).

Magii îşi declară scopul călătoriei lor la Ierusalim: „Am văzut la Răsărit steaua Lui şi am venit să ne închinăm Lui”. Călătoria magilor, aşadar, nu are alt scop decât ca ei să se închine Pruncului. Verbul a se închina, a se prosterna în faţa cuiva în semn de adorare şi supunere, folosit în acest context, descrie acţiunea de adorare a lui Dumnezeu, care, potrivit Vechiului Testament, este un act rezervat numai lui Dumnezeu.

Sfântul Evanghelist Matei scoate în evidenţă atitudinea sinceră şi deschisă a magilor, în comparaţie cu cea ascunsă şi prefăcută a lui Irod. Atât magii, cât şi Irod, tind spre aceeaşi Persoană, însă cu o dispoziţie interioară diferită şi cu rezultate diferite. Evanghelistul ne aminteşte faptul că Mântuitorul se lasă găsit numai de cei ce-L caută în mod sincer.

Irod foloseşte pentru planurile sale ştiinţa neinteresată a cărturarilor, dar şi înţelepciunea practică a magilor. Răul se foloseşte de orice, chiar şi de bine! Însă Dumnezeu rămâne unicul Domn al istoriei, şi, în cele din urmă, totul se îndreaptă spre desăvârşirea planului Său de iubire.

Găsirea Pruncului de către magi constituie un izvor de mare bucurie, sentiment care este subliniat în mod deosebit (v. 10). Verbul „a se bucura”, în tradiţia evanghelică, indică experienţa umană a intervenţiei mântuitoare a lui Dumnezeu în istorie (Matei 5, 12; 13, 20, 44; 25, 21, 23; 28, 8 – 9). Dumnezeu este iubire iar bucuria este semnul prezenţei Sale. Bucuria este dăruită celui ce descoperă comoara (Matei 13, 44), celui ce-L întâlneşte pe Dumnezeul cel Viu (Matei 28, 8 ş.u.). „Şi intrând în casă, au văzut un Prunc împreună cu Maria, mama Lui…”. Dreptul Iosif nu este amintit. Din acest moment, Evanghelistul Matei va vorbi totdeauna despre Fecioara Maria ca despre „mama Lui”, în concordanţă cu Evanghelia după Ioan, care o desemnează pe Maria totdeauna ca fiind „mama lui Iisus”.

Sfântul Evanghelist Matei nu redă niciun dialog dintre magi şi mama Pruncului, ci subliniază numai faptul că ei pot să-şi îndeplinească scopul pentru care au pornit în călătorie: să I se închine Pruncului şi să-I ofere aur, tămâie şi smirnă (v. 11), daruri care se referă la măreţia şi importanţa destinatarului.

Dumnezeu este cel ce conduce evenimentele: în vis, magii sunt înştiinţaţi să nu se mai întoarcă la Irod şi să se repatrieze pe o altă cale (v. 12). Magii se întorc de unde plecaseră, însă urmând o altă cale: nu pe cea a celui ce caută ceea ce nu cunoaşte, ci pe cea a celui ce a găsit ceea ce căuta. Ei nu mai sunt în starea dintâi: L-au găsit pe regele Nou – Născut, căutarea lor şi-a atins ţelul. Odată ce L-ai cunoscut şi întâlnit pe Hristos, nu te mai poţi întoarce pe aceeaşi cale. Schimbând viaţa, se schimbă şi calea de urmat. Întâlnirea cu Hristos trebuie să determine o schimbare a vieţii şi atitudinii faţă de ea.

 

Dreptmăritori creştini,

În această zi de mare bucurie, vă îndemn să fiţi următori magilor de la Răsărit, căutându-L şi mărturisindu-L pe Hristos în viaţa voastră. În călătoria acestei vieţi mărturisiţi-L cu mult curaj pe Domnul Iisus Hristos, Cel ce S-a născut în Betleemul Iudeii pentru mântuirea noastră, iar mărturisirea voastră să fie nu numai prin cuvânt, ci, mai ales, prin fapte. Şi aceste fapte să înmulţească binele şi pacea în lumea aceasta, răvăşită de păcate, dezbinare şi ură.

Fie ca marea prăznuire a Naşterii Mântuitorului Iisus Hristos să fie un izvor de bucurie, pace şi împliniri pentru voi toţi, acum şi în Noul An 2014, închinat în Patriarhia Română Tainelor Sfintei Euharistii şi Sfintei Spovedanii.

 

Al vostru părinte duhovnicesc, pururi rugător către Domnul Iisus, Dumnezeul nostru, ca să dăruiască pace lumii şi sufletelor noastre mare milă.

 

VINCENŢIU

Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor

 

Distribuiți
Articolul precedent
Articolul următor

Lăsați un mesaj