Pastorală la naşterea Domnului

0

† VINCENŢIU

Prin harul lui Dumnezeu
Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor

Iubitului meu cler şi popor, har şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, iar din parte-mi, arhiereşti binecuvântări!

Dreptmăritori creştini,
Sfânta Scriptură a Noului Testament se deschide cu Evanghelia după Matei, prima din cele patru evanghelii canonice, scrisă în limba aramaică, în jurul anului 50, pentru creştinii proveniţi dintre iudeii din Palestina. Această versiune aramaică nu a ajuns până la noi, iar după anul 70, Sfântul Matei s-a văzut nevoit să o rescrie în limba greacă, limba internaţională a vremii, în care circula toată cultura imperiului roman. Sfântul evanghelist Matei a trebuit să răspundă creştinilor din primele generaţii la o serie de întrebări: „Cine este Iisus Hristos?“, „Care este originea Sa?“, „De unde vine El?“, „Unde S-a născut?“. De aceea, Sfântul evanghelist Matei, în prima pagină a Evangheliei sale, ne oferă câteva răspunsuri la aceste nedumeriri. Numai că, pentru cititorul de astăzi al Evangheliei după Matei, lectura primului capitol poate fi descurajatoare şi obositoare, având în vedere faptul că este alcătuit dintr-o înşiruire de 42 de nume,,însemnând tot atâtea generaţii de strămoşi pământeşti ai lui Iisus. Această înşiruire pare şi mai greoaie datorită modului în care se prezintă: cutare s-a născut din cutare, din cutare s-a născut cutare, şi aşa sunt înşirate 42 de nume fără nicio explicaţie care să ne lămurească. Însă o lectură atentă a textului Sfintei Evanghelii ne descoperă intenţia evanghelistului de a ne prezenta în acest prim capitol al scrierii sale (Matei 1, 1-25) un adevăr de credinţă, şi anume: „Iisus Hristos este Dumnezeu adevărat şi om adevărat“.
În prima parte a capitolului ne prezintă „Genealogia lui Iisus“ (Matei 1, 1-17), vrând să arate prin aceasta originea Sa omenească, ca Fiu al casei regale a lui David, iar, în partea a doua a capitolului întâi (Matei 1, 18-25), originea Sa divină, ca Fiu al lui Dumnezeu întrupat, prin puterea Duhului Sfânt din Fecioara Maria. Acest prim capitol, aşadar, ni se prezintă ca o icoană alcătuită din două părţi legate una de alta, pe care sunt zugrăvite, pe de o parte, numeroasele figuri şi evenimente ale arborelui Său genealogic, iar, pe de alta, taina naşterii lui Hristos în Betleem, „casa pâinii“. Taina venirii lui Hristos este taina pâinii euharistice. Betleem, „casa pâinii“, arată că încă de la prima venire a lui Hristos s-a vădit Darul pe care Cel născut îl pregăteşte pentru ai săi; nu numai venirea, ci şi mântuirea; nu numai mântuirea, ci şi împărtăşirea de El, în pâinea euharistică a călătoriei până la a doua venire.
Arborele genealogic al lui Iisus Hristos este reprezentat în afara textelor scrise ale Sfintelor Evanghelii şi în frescele exterioare ale mânăstirilor noastre din Moldova. În istoria artei religioase această reprezentare poartă numele de „Arborele lui Iesei“ şi are ca sursă de inspiraţie textul profetic din Isaia 11, 1: „O Mlădiţă va ieşi din tulpina lui Iesei şi un Lăstar din rădăcinile lui va da“. Într-o variantă uşor amplificată, textul este citat de Sfântul Pavel în Epistola către Romani 15, 12: „Şi se va arăta rădăcina lui Iesei Cel care Se ridică să domnească peste neamuri; întru Acela neamurile vor nădăjdui“. În mod evident această profeţie se referă la Iisus Hristos, în dubla Sa implicare: pe de o parte, ca vlăstar după trup al poporului evreu; pe de alta, ca Mântuitor al întregului neam omenesc. Sensul ei devine cât se poate de explicit în imnografia bisericească, din care vom aminti doar una din catavasiile Naşterii Domnului: „Toiag din rădăcina lui Iesei şi floare dintr-însul eşti Hristoase“.

Iubiţi fraţi şi surori în Domnul,
Sfântul Evanghelist Matei ne prezintă arborele genealogic al lui Iisus, vrând să arate prin acesta că Cel a Cărui naştere urmează să o relateze nu era un oarecine, ci era un urmaş, pe linie omenească, al regelui David. Să nu uităm că în lumea antică lista propriilor strămoşi era foarte importantă, deoarece ţinea loc de „stare civilă“. Ca să-şi cunoască propria identitate, propriile rădăcini, ca să poată trăi şi ocupa un loc în societate, era nevoie ca fiecare persoană importantă să aibă genealogia personală. Ţineau loc de certificat de naştere, de aceea evanghelistul Matei vrea să ne ofere prin genealogia lui Iisus „Certificatul Său de naştere“. În genealogia lui Iisus este sintetizată întreaga istorie a poporului lui Dumnezeu, de la Avraam la David şi până la întruparea lui Hristos. A arătat din om în om că de la Avraam la David au fost 14 generaţii, de la David până la exilul babilonian alte 14 generaţii şi de la întoarcerea din robia babilonică până la naşterea lui Hristos alte 14 generaţii. O istorie marcată de trei perioade a câte 14 generaţii, de o simetrie perfectă pentru a arăta că ea se află sub călăuzirea Preasfintei Treimi, şi că nimic în lume nu este întâmplător, ci totul are un sens profund, tainic cunoscut de Dumnezeu şi dezvăluit oamenilor atât cât au nevoie să cunoască pentru mântuirea lor.
Există însă şi o curiozitate în genealogia lui Matei, dacă o comparăm cu alte genealogii prezente în Scriptura Vechiului Testament, care, de obicei, încep prin menţionarea pe primul loc a personalităţii celei mai importante; evanghelistul Matei îl plasează pe Iisus pe ultimul loc, pentru a arăta că totul converge spre El: centrul timpului şi al istoriei. Îl El se desăvârşeşte planul lui Dumnezeu, prin întruparea Lui în istoria umanităţii, şi, în particular, în istoria poporului Israel.
Iisus este, astfel, prezentat în primul rând ca fiind legat de patriarhul Avraam, adică de făgăduinţa lui Dumnezeu de a binecuvânta pe fiecare om care crede, iar, în al doilea rând, de regele David, căruia Dumnezeu i-a făgăduit o împărăţie care nu va avea sfârşit. Genealogia alcătuită de Sfântul Matei cuprinde aşadar trei serii de paisprezece nume, şi acest lucru ni-l spune evanghelistul însuşi, fără să stăm noi să le numărăm; paisprezece, adică 7×2, este numărul lui David, deoarece este cuprins în literele ebraice ale numelui regelui David. Istoria ni se înfăţişează astfel, în lumina acestei genealogii, ca o serie armonioasă de evenimente şi nu ca un haos lipsit de sens: lista neamului lui Iisus Hristos ni se prezintă ca să descoperim armonia unei istorii a mântuirii, care nu este cea a haosului relativismului şi laicismului, a imoralităţii şi răutăţilor de tot felul.

Dreptmăritori creştini,
Această genealogie a strămoşilor lui Iisus ne mai surprinde şi prin menţionarea a cinci femei: Tamara, Rahav, Rut, Batşeba şi Fecioara Maria, într-o istorie care cel mai adesea era rezervată bărbaţilor. Iar aceste femei nu sunt menţionate deloc la întâmplare. Tamara, o femeie arameeancă (cf. Fac 38, 1-30); Rahav era de neam canaanit (cf. Ios 2, 1; 6, 22-23); Rut nu era nici ea de neam israelit, era o moabiteancă, pe care Biblia o laudă pentru fidelitatea ei faţă de soacra sa, după moartea soţului ei, ceea ce înseamnă, implicit, fidelitatea faţă de poporul lui Dumnezeu (cf. Rut 1, 15-17); iar „femeia lui Urie“, adică Batşeba, era de neam hitit, ca şi primul ei soţ, Urie (cf. II Regi 11, 3). Menţionându-le pe aceste patru femei în linia genealogică a lui Iisus, Sfântul Matei relevă adevărul că Fiul lui Dumnezeu a venit pentru toţi oamenii, nu numai pentru evrei şi că, de asemenea, El a venit nu numai pentru cei drepţi, ci şi pentru cei păcătoşi.
A cincea femeie menţionată în genealogia de la Matei este Sfânta Fecioară Maria. O menţiune care nu este făcută oricum. Redând genealogia dreptului Iosif, când ajunge la menţionarea acestuia, evanghelistul îl prezintă ca „logodnicul Mariei“. Şi încă de aici ţine să precizeze că din ea s-a născut Iisus, Care se cheamă Hristos. Iisus, aşadar, din neamul lui Israel, este de fapt fiul Mariei şi nu al lui Iosif, Fiul oamenilor, dar şi Fiul lui Dumnezeu. Evanghelistul explică mai apoi în partea a doua a capitolului întâi că Iosif n-a avut niciun rol în zămislirea lui Iisus, şi că Fecioara Maria „s-a aflat având în pântece de la Duhul Sfânt“. Maria şi Iosif erau amândoi din neamul lui David şi erau logodiţi potrivit legii iudaice. Iosif nu este decât tatăl adoptiv al Mântuitorului. Dumnezeu îi porunceşte lui Iosif să o ia pe Maria în casa sa şi să-i dea Pruncului numele Iisus. În acest fel, Iosif asigură legitimitatea naşterii Pruncului într-o familie. Dar, adevăratul Tată al lui Iisus este Dumnezeu; El s-a zămislit în pântecele Fecioarei prin „umbrirea“ puterii Celui Preaînalt (cf. Luca 1, 35). Arhanghelul Gavriil este cel care îi dă direct Maicii Domnului cea dintâi informaţie asupra identităţii cereşti a Mântuitorului, anume că va fi Fiul lui
Dumnezeu. Iosif şi-a asumat, în faţa lumii, o paternitate care i-a fost cerută de Sus şi a înţeles porunca Domnului, cu mirarea fără sfârşit a omului simplu şi drept, fiind mereu în aşteptarea deznodământului evenimentului. Chiar dacă Iisus nu este fiul natural al lui Iosif, odată ce acesta i-a dat numele, Iisus moşteneşte prerogativele davidice, din care se trage Iosif.

Iubiţi fii duhovniceşti,
Iată cum, cele două aspecte ale Naşterii lui Iisus, din neamul lui David, prin Fecioara Maria, şi de Sus, de la Duhul Sfânt, sunt înscrise în prima pagină a Noului Testament şi stau la baza învăţăturii de credinţă ortodoxă, potrivit căreia Iisus Hristos este Dumnezeu adevărat şi Om adevărat, asemenea nouă oamenilor, afară de păcat. De aceea, Sfântul Ioan Gură de Aur ne învaţă: „Aşadar, când auzi că Fiul lui Dumnezeu este Fiul lui David şi al lui Avraam, nu te îndoi că şi tu, fiu al lui Adam, vei fi fiu al lui Dumnezeu. Că Fiul lui Dumnezeu nu S-ar fi smerit în zadar şi în deşert atât de mult, dacă n-ar fi vrut să ne înalţe şi pe noi. S-a născut după trup, ca tu să te naşti după Duh; s-a născut din femeie, ca tu să încetezi de a mai fi fiu al femeii. Pentru aceasta, Fiul lui Dumnezeu a avut o îndoită naştere: una asemenea nouă, şi alta mai presus de noi. Pentru că S-a născut din femeie, Se aseamănă cu noi; dar pentru că nu S-a născut nici din sânge, nici din voinţa trupului sau a bărbatului, ci de la Duhul Sfânt, ne arată naşterea cea mai presus de noi, naşterea cea viitoare, pe care ne-o va dărui nouă de la Duhul“.
Lista strămoşilor după trup ai lui Iisus se încheie cu El, ca să arate că Iisus Hristos nu are urmaşi după trup; El este feciorelnic. Prin El Dumnezeu a inaugurat un alt fel de naştere, naşterea duhovnicească de la Duhul Sfânt (cf. Matei 1, 18). După cum Adam stă la începutul vechii umanităţi, tot astfel Mântuitorul stă la începutul unei noi umanităţi, doar că descendenţa Sa nu mai ţine de ordinea firii, ci ţine de ordinea supranaturală a naşterii de la Duhul Sfânt; că, spre deosebire de urmaşii primului Adam, urmaşii lui Hristos, noul Adam, sunt născuţi din Dumnezeu (cf. Ioan 1, 13). Prin naşterea de la Duhul Sfânt, Fiul lui Dumnezeu întrupat din Fecioara Maria, a inaugurat „neamul creştinilor“.

Iubiţii mei fii duhovniceşti,
Cunoaşterea identităţii lui Iisus Hristos este pentru noi creştinii de astăzi de o importanţă capitală. Într-o lume globalizată fiecare dintre noi vrea să-şi cunoască şi să-şi afirme propria identitate: „Spune-mi al cui eşti, care sunt strămoşii tăi, ca să-ţi spun cine eşti!“. Adevărul despre noi înşine, despre menirea noastră pe acest pământ, precum şi răspunsurile la marile noastre întrebări şi frământări le aflăm de la Mântuitorul Hristos. De aceea avem nevoie să ne confirmăm iară şi iară identitatea Lui dumnezeiască, pentru ca să credem în răspunsurile Lui şi în învăţăturile Lui.
Naşterea Domnului este pentru noi un prilej de reflecţie asupra vieţii noastre şi a legăturii noastre cu Dumnezeu. Ea ne aminteşte de naşterea Pruncului dumnezeiesc în Betleem, pentru ca şi casele noastre să fie pregătite să devină un Betleem, o casă a pâinii, în care să se nască Iisus Hristos, şi născându-Se să ne înnoiască inimile şi minţile, spre primirea înţelesurilor celor adânci ale tainei Întrupării Sale, ale identităţii Sale dumnezeieşti şi omeneşti deopotrivă.
Punându-vă la inimă aceste gânduri, cu părintească dragoste vă întâmpin, spunându-vă: Hristos Se naşte, slăviţi-L; vă doresc să prăznuiţi plini de har sărbătorile Naşterii Domnului.
Iar „Dumnezeul nădejdii să vă umple pe voi de toată bucuria şi pacea în credinţă, ca prin puterea Duhului să prisosiţi întru nădejde“ (Romani 15,13) în Noul An 2012.

Al vostru arhipăstor sufletesc, stăruitor în rugă către Dumnezeu pentru pace şi bunăvoire, pentru sporite rodiri în Iisus Hristos, Domnul păcii,
† V I N C E N Ţ I U
EPISCOPUL SLOBOZIEI ŞI CĂLĂRAŞILOR

Lăsați un mesaj