La o lună de la începerea anului şcolar, patru unităţi de învăţământ din Ialomiţa reprezintă un mediu nesigur pentru elevi!
Conform unui raport al Instituţiei Prefectului, în urma controalelor din teritoriu, la 32 de şcoli s-au constatat deficienţe privind asigurarea utilităţilor şi îndeplinirea condiţiilor de siguranţă în spaţiul şcolar.
Dintre acestea, 16 instituţii şcolare au gardurile rupte sau incomplete, iar patru prezintă risc de accidentare şi vătămare a elevilor.
Astfel, la Şcoala Gimnazială Mihai Viteazul din Feteşti acoperişul de tip şarpantă cu ţiglă este degradat şi se poate prăbuşi punând în pericol elevii şi cadrele didactice, în curtea Liceului Anghel Salgny din Feteşti există mai multe denivelări printre care o groapă adâncă de doi metri în care se depozitează deşeuri de materiale de construcţii, la Şcoala Gimnazială Al. A Voievod din Axintele, corp B, este organizat şantier pentru extindere grupuri sanitare şi săpată o nouă hazna, neîmprejmuită, iar în curtea Şcolii din Gheorghe Doja există două localuri dezafectate în stare avansată de degradare şi în preajma cărora elevii pot ajunge cu uşurinţă.
Aici, curtea şcolii a fost împărţită în două printr-un gard de plasă pentru a se limita accesul către cele două clădiri de tip Spiru Haret, deşi s-a păstrat funcţională intrarea veche, din dreptul acestora. Între construcţiile dezafectate există însă un spaţiu verde numai bun pentru desfăşurarea orelor de sport, iar până la darea în folosinţă a unui teren sintetic, situat peste şosea de şcoală, elevii desfăşoară activităţile sportive exact între cele două localuri vechi şi deteriorate din care pot cădea oricând ţigle. De asemenea, câţiva metri din gardul de ciment al şcolii stă să cadă.
Eliminarea riscurilor din cadrul unităţilor de învăţământ depinde în egală măsură de conducerea şcolilor şi de autorităţile locale, iar până acum măsurile de siguranţă au fost luate parţial, iar răspunderea este aruncată pe spatele profesorilor de serviciu.
Clementina Tudor