Pe 10 septembrie a avut loc recepția la terminarea lucrărilor pentru obiectivul de investiții ,,Modernizare și reabilitare drum județean DJ 102H, km 66+317-km 78+862, Reviga-Miloșești”

0

În data de 10.09.2020, a avut loc recepția la terminarea lucrărilor pentru obiectivul de investiții ,,Modernizare și reabilitare drum județean DJ 102H, km 66+317-km 78+862, Reviga-Miloșești.

Lucrările au fost executate pe o lungime de 12,545 km, în baza autorizației de construire nr. 3/27.03.2019, emisă de către Consiliul Județean Ialomița

În cadrul contractului au fost realizate lucrări de construcții la structura rutieră, șanțuri de pământ, podețe tubulare pe drumurile laterale și podețe tubulare de acces la proprietăți, semnalizare și marcaje rutiere. Fiind un drum de clasă tehnică IV, conform normativelor, partea carosabilă a fost executată pe o lățime de 6,60 m, iar platforma drumului pe o lățime de 8 m. În intravilanul localității Miloșești, de o parte și alta a drumului, au fost executate rigole betonate, iar în extravilan acestea au fost realizate din pământ.

Lucrările s-au desfășurat în condiții de calitate, cu respectarea normelor și normativelor privind execuția construcțiilor și a proiectului tehnic. Durata de execuție a fost de 11 luni.

 

Lăsați un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.