Pepenii de Gheorghe Doja vor fi vânduți în magazinele Lidl din Cehia

0

Lidl Cehia va comercializa în această vară pepeni verzi produşi în România, în comuna Gheorghe Doja din judeţul Ialomiţa. Acesta este primul produs proaspăt românesc care ajunge în supermarketurile Lidl de peste graniţe, în condiţiile în care compania trimitea la export produse fabricate local şi comercializate sub mărci private. În anul financiar 2015 (martie 2015-februarie 2016) Lidl România a exportat produse în valoare de 26,5 milioane euro, în special uleiuri şi grăsimi, produse din hârtie, peşte, bere, produse de bază, de patiserie, brânzeturi, mezeluri sau dulciuri.
“Cei care vor livra pentru Cehia au livrat anul trecut pentru Lidl Romînia şi am fost foarte mulţumiţi. Aşa că anul acesta, pe lângă cantităţile contractate pentru noi (magazinele Lidl din România n.red) am contractat opt camioane pe săptămână, per sezon, pentru Cehia”, a declarat pentru ECONOMICA.NET Alexandru Mag, manager de achiziţii legume fructe Lidl România.
Livrările vor fi făcute pe perioada a aproximativ 2 luni şi vor însuma aproximativ 1200 de tone de pepeni.
“Vom livra şi în Cehia”, a confirmat pentru ECONOMICA.NET Cârstoiu Ionel, director executiv Cooperativa Agricolă Gheorghe Doja.
Românii au luat piaţa Greciei
Oficialul Lidl explică şi motivul pentru care pepenii de Ialomiţa îşi vor face loc pe rafturile magazinelor din Cehia unde ajunge cu preponderenţă marfă din Grecia. “Când este sezon în România, Cehia cumpără în general din Grecia. În cazul pepenilor, costurile de transport au însă o pondere foarte mare în preţul final, astfel că din punct de vedere logistic este mai avantajos să cumpere din România. Mai ales că produsul este de calitate foarte bună, producătorul fiind certificat Global G.A.P. şi respectând condiţia pe care o impunem referitor la o concentraţie mai mică de 1-3 din limita legală de pesticide”, a explicat Mag.
Sursa: ECONOMICA.NET

Lăsați un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.