Ministerul Finanțelor Publice lansează o emisiune aniversară de titluri de stat pentru populație, cu ocazia sărbătoririi Centenarului Marii Uniri, a treia în cadrul programului TEZAUR-ediția CENTENAR. Valoarea nominală a unui titlu de stat este de 1 leu, cu maturitate de 2 ani și o rată de dobândă foarte avantajoasa de 4,5%, iar veniturile aferente sunt neimpozabile.
După încheierea perioadei de subscriere, MFP va organiza o tombola prin care 1000 de investitori in aceasta emisiune de titluri de stat vor fi selectați pentru a primi un bonus de dobândă în valoare de 5.000 lei, care va fi acordat în perioada imediat următoare declarării câștigătorilor. Suma minima investita pentru a participa la tombola este de 500 lei.
Titlurile pot fi cumpărate de către persoanele fizice rezidente care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii, inclusiv de cele care au participat și la emisiunile anterioare. Dobânda este anuală, plătibilă la termenele din prospectul de emisiune.
În perioada 26 noiembrie – 14 decembrie a.c., titlurile pot fi achiziționate prin unitățile operative ale Trezoreriei Statului si subunităților poștale din rețeaua Companiei Naționale Poșta Română – S.A, astfel:
– în perioada 26 noiembrie – 14 decembrie 2018 de la unitățile operative ale Trezoreriei Statului,
– în perioada 26 noiembrie – 13 decembrie 2018 prin rețeaua de oficii poștale ale Companiei Naționale Poșta Română, din mediul urban, iar în perioada 26 noiembrie – 12 decembrie 2018 din mediul rural.
Valoarea maximă a subscrierii pe fiecare investitor este de 200.000 lei pentru subscrierile realizate prin intermediul unităților operative ale Trezoreriei Statului și de 200.000 lei pentru subscrierile realizate prin subunitățile poștale din rețeaua C.N. ”Poșta Română” S.A.
În perioada de subscriere investitorii au posibilitatea să solicite anularea sumei subscrise, depunând o cerere de anulare. În cazul decesului, dreptul de proprietate asupra titlurilor de stat se transferă moștenitorilor, care prezintă documentele legale prin care se atestă calitatea acestora de moștenitori.
Lista câștigătorilor bonusului de dobândă va fi publicată pe site-ul MFP, fără a include detalii cu caracter personal ci doar informații indicative ale câștigătorilor. Câștigătorii bonusului de dobândă vor fi notificați de către MFP, inclusiv cei care au subscris printr-un oficiu poștal al Companiei Naţionale Poşta Română – S.A.
Prospectul de emisiune şi orice eventuale modificări ale acestuia vor fi publicate pe www.mfinante.gov.ro, www.datoriepublica.mfinante.gov.ro,
https://www.comunicatii.gov.ro, https://www.posta-romana.ro.
Dobânda este foarte bună, la băncile private n-ai să vezi așa ceva.