Porţi deschise la Penitenciarul Slobozia

1

nfsghsfghsfgh

Luni, 27 iunie, curioşii pot vizita unitatea de detenţie, începând cu 9:30 până la prânz. Activitatea este prilejuită de “Ziua lucrătorului de penitenciare”, aniversată în fiecare an în preajma sărbătorii Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, patronii spirituali ai penitenciarelor, sărbătoriţi pe 29 iunie.
Membrii de familie sau aparţinătorii persoanelor private de libertate, reprezentanţii instituţiilor partenere, ai societăţii civile şi ai mass-media sunt invitaţi să ia parte la un tur de prezentare a unităţii, pentru informarea asupra activităţilor pe care le desfăşoară persoanele private de libertate.
La intrarea în locul de deţinere, persoanele vizitatoare trebuie să se supună controlului anti-terorist şi să predea, pentru a fi păstrate pe toata durata vizitei, bunurile şi obiectele interzise: telefoane mobile şi componente sau accesorii ale acestora, obiecte ascuţite sau contondente, bagajele voluminoase, băuturile alcoolice. Pentru îndeplinirea formalităţilor necesare accesului în instituţie este necesar ca participanţii să aibă asupra lor un act de identitate.
La eveniment nu pot participa persoanele care au interdicţie de acces în Penitenciarul Slobozia, pentru perioada indicată.

1 comentariu

Lăsați un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.