Primăriile primesc bani pentru cadastrul general: ANCPI are fonduri de peste 98 de milioane de euro

0

Primăriile care doresc să demareze lucrări de cadastru general primesc bani de la ANCPI, prin oficiile de cadastru și publicitate imobiliară (OCPI) şi în acest an. Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) a trimis către oficiile teritoriale bugetul aprobat pentru finanțarea lucrărilor de înregistrare sistematică la nivel de sector cadastral.
Primăriile care nu au mai beneficiat de fonduri pentru realizarea cadastrului general vor putea accesa anul acesta suma de 150.000 de lei/Unitate Administrativ Teritoriala (UAT), față de 135.000 de lei/UAT în 2016.
Potrivit modificărilor aduse Legii cadastrului și publicității imobiliare, începând din 2017, contractele de finanțare sunt multianuale, ceea ce înseamnă că primăriile nu pierd banii dacă nu finalizează lucrările până la sfârșitul anului. Plățile către primării vor fi efectuate după recepția finală a lucrărilor. Finanțarea lucrărilor de înregistrare sistematică la nivel de sectoare cadastrale din extravilan, și prin excepție, din intravilan, se realizează în baza unui contract de finanțare încheiat de UAT cu oficiul de cadastru și publicitate imobiliară de pe raza județului în care se află.
Totodată, ANCPI a transmis către oficiile de cadastru și publicitate imobiliară teritoriale și către primării modelul de contract de finanțare. Oficiile teritoriale vor trimite primăriilor scrisori de intenție prin care sunt invitate să acceseze sumele alocate. În 2017, ANCPI poate finanța din venituri proprii lucrări de înregistrare sistematică la nivel de sector cadastral pentru 2.949 de UAT-uri, în restul de până la 3.181 de UAT-uri lucrările fiind finalizate sau în diverse stadii de execuție.
Pentru a veni în sprijinul primăriilor care doresc să acceseze aceste fonduri, ANCPI a actualizat Ghidul primarului pentru desfășurarea lucrărilor de înregistrare sistematică pe sectoare cadastrale.
Acesta este disponibil pe pagina web a ANCPI: http://www.ancpi.ro/pnccf/documente/ghidul_primarului_v03.pdf.

Lăsați un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.