Dacă producţia de porumb depinde de anul agricol, care a fost cu mult mai bun în Bărăgan faţă de 2020, preţul depinde exclusiv de contextul internaţional. Ţările producătoare de porumb se confruntă cu o secetă accentuată, iar cererea este foarte mare din partea Chinei, care cumpără porumb pentru repopularea fermelor de porci. Fermierii ialomiţeni vând porumbul cu minim 900 de lei tona, dar perspectiva preţului este de creştere.
Conform testelor şi analizelor făcute la Ziua Porumbului, producţiile înregistrate în Ialomiţa depind foarte mult de zona de cultivare, de hibrizii folosit şi dacă suprafeţele au fost irigate sau nu. Aşa se face că rezultatele obţinute de fermieri variază de la 7 până la 14 tone boabe la hectar, o producţie foarte bună comparativ cu anul trecut, dar uşor sub aşteptări faţă de stadiul culturii din luna iunie, când holdele erau într-o formă fără precedent.
Preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Porumb din România, Nicolae Sitaru, spune că recoltele sunt similare cu producţiile din Franţa: „Fermele se vor echilibra financiar după anul dezastruos pe care l-am avut în 2020. Chiar dacă nu a fost un an perfect, pentru că am avut şi secetă accentuată în iulie şi august, atingem producţii similare cu cele din Franţa, acolo unde există mai multă apă. Nu am terminat de recoltat, dar sigur va fi peste 10 tone producţia medie pe hectar la porumb.”
Foarte mulţumit de anul agricol este şi fermierul de origine franceză Arnaud Perrein, care a cultivat 1.000 hectare cu porumb: „Cred că facem 13-14 tone la hectar, dar am irigat în mare parte, deşi am avut şi zone cu băltire, iar acolo am obţinut 5-6 tone. Una peste alta cred că o să ieşim în medie 12 tone la hectar, mai bine decât în Franţa. Sunt ani şi ani, dar anul acesta e mai bine să fii fermier în România decât în Franţa.”
Pe lângă producţiile record, anul acesta şi preţul este bun. Preşedintele Asociaţiei Cultivatorilor de Cereale şi Plante Tehnice Ialomiţa, Costin Telehuz, explică: „Are legătură cu faptul că SUA, Canada, America de Sud, parţial şi Rusia, trec printr-o secetă severă, iar în China au hotărât şi au pus în practică să repopuleze toate fermele de porci, cumpărând porumb mult din piaţa internaţională. Porumbul a tras în sus şi preţul celorlalte cereale, iar producţia foarte slabă de soia din America de Sud şi din Statele Unite, a determinat creşterea preţurilor oleaginoaselor, rapiţa şi floarea soarelui având şi ele preţul sus, în momentul actual. Acesta este contextul în care preţurile sunt bune.”
Porumbul se vinde cu 900-950 de lei tona, ceea ce reprezintă un preţ similar cu cel de anul trecut, dar perspectiva este de creşte la peste 1.100 de lei tona.