ULTIMA ŞPAGĂ

8

Tocmai ce am primit un mail care, potrivit autorului,  ar trebui să trezească în mine revolta, simţul civic şi solidaritatea cu bieţii bugetari altoiţi de Băse zilele trecute.

Da’ nu pot. “Rana din pulpă” nu mă lasă. Pentru că minusul lor de 25% de azi, eu l-am simţit (vreo 40% !!!) în buzunar încă de acum un an. A ieşit cineva în stradă de mila privatului? Au măcănit sindicatele? Nu.

Auzeam aseară la TV un pensionar care “nu ştia cum o să se descurce cu 12 milioane pe lună”. Zău, moşule? Îţi spun eu: mai bine decât mine cu 10.

De ce să-l vait eu pe vecinul poliţist care, în timp ce mă urcam în matiz azi-dimineaţă, trecea pe lângă mine în octavia lui cea NOUĂ? Că nu o să aibă bani să platească ratele? Da’ de ce nu s-a mulţumit cu loganul dinainte?

Să nu credeţi că simpatizez guvernul (nişte incapabili) sau preşedintele/premier (un cinic ordinar) – au luat măsura asta cu mare, mare întârziere; dar şi asta fără cap. S-au scremut un an, ca acum să taie de-a valma, şi de la bogat şi de la sărac. Că-ţi vine să zici că mai deştept a fost Vântu care, la trustul lui, a înjumătăţit numai salariile celor cu leafa mare.

Era o mare filozofie să facă şi guvernul la fel? Sughiţa ăla cu 100 de milioane pe lună să fi luat doar 50? Ăla care lua 50 – doar 25? Nu era economia mai mare decât să-i iau profesorului/funcţionarului cu leafa de 10 milioane, două jumate?

guraialomitei

“Moţiunea de cenzură a cetaţeanului român

Articol unic: Se reduce cu 25% saracia prin reducerea 100% a guvernului actual

Programul “Ultima Spaga” este o manifestare a cetatenilor liberi prin care isi exprima dezaprobarea fata de incompetenta, coruptia si cinismul guvernului Boc-Udrea condus de premierul Traian Basescu. Prin aceasta actiune le oferim guvernantilor ultima spaga si ii poftim sa ne paraseasca.

AJUNGE!

Ii invitam pe toti cetatenii liberi ai tarii acesteia ca VINERI 28 MAI 2010 ora 18.00 sa depuna o moneda de 10 bani pe trotuarul din fata cladirii Guvernului Romaniei si a Prefecturilor judetene. Haideti sa le dam ultima spaga si apoi sa ne lase in pace!

NE-AM SATURAT:

– sa suferim noi ca sa prospere ei;

– sa fim intaratati unii impotriva celorlalti, cultivandu-ne ura, intr-o tara cu o religie a iubirii;

– sa inchidem ochii la incompetenta, coruptie si dezgustul guvernului fata de propriul popor;

– sa ne vedem parintii, bunicii si prietenii plangand in fata alimentarelor;

– sa vedem profesori, medici, functionari publici tanjind in fata galantarelor din supermarket;

– sa fim stropiti de limuzinele scumpe ale unor analfabeti ale caror unice calitati sunt lipsa de cultura si instructie si apropierea de banul public;

Rugam pe toti cei care impartasesc aceste credinte ale noastre sa se alature demersului nostru. Rugam mass-media, partidele politice, organizatiile civice si sindicale sa se alature demersului nostru.

E timpul ca acest guvern sa plece impreuna cu primul sau ministru. E deja ceasul al doisprezecelea.

Mamaliga nu mai trebuie sa explodeze inca o data.”

8 comentarii

  1. Dar la asa zisii revolutionari, de ce nu le mai diminueaza din “pomana”?
    Ce au facut acesti indivizi (ma refer la smecherii care au pus mana pe cate un certificat de revolutionar, nu la cei care au avut cu adevarat de suferit sau chiar au facut ceva in 1989)?
    Sunt destule exemple si la noi in oras.
    Au venit lunar de aproximativ 2000 ron, nu platesc nici un fel de impozite, au gratuitati si facilitati fara nr., au primit terenuri pt. locuinte in buricul targului.
    Pe acesti indivizi nu i-a verificat nimeni, niciodata.
    In timpul asa zisei revolutii au stat sub pat, dar prin diverse tertipuri s-au descurcat si au obtinut acel faimos certificat si traiesc precum trantorii.
    Acesti bani de unde vin?
    Nu din banul public?

  2. Cum iti ziceam Florine intr-o seara, chiar si-asa e prea putin pentru a acoperi dezastrul economic general. Nici eu cu laboratorul foto nu pot face mai mult de 1000 de lei/luna si lucrez 12 ore/zi dar stiu ca nu o sa imi creasca numarul de clienti daca se micsoreaza pensia unora chiar cu 100 de milioane.
    Aia e pleava. Problema de o suta de ori mai mare e sifonarea de-alungul anilor a fondurilor si miliardelor bagate de UE si alte surse ,catre afacerile lor. pana nu incepe sa se vanda proprietatile ilicite ale bogatanilor corupti si stoparea sifonarii de fonduri nu vei simti nimic.
    As prefera ocupatie, sa ne calce nemtii ,englezii, francezii, sa ne faca provincie ,orice, dar sa infiltreze oamenii lor si sistemul lor,pe bune. Sa fie la Prefectura un Fritz, sa fie primar un Helmut care nu vorbeste romaneste dar care nu concepe acte de coruptie si trimite intr-o ora la puscarie pe fiecare incompetent sau corupt din subordine.

    • fura si aia, stai linistit…
      n-ai observat ca orice strain venit in rromania se adapteaza imediat? numai bomba atomica mai scapa spatiul carpato-danubiano-pontic de coruptie. ras-tuns-frezat si adus in locul nostru nemti. si asa, in 20-30 de ani vor fi numai tigani pe-aici…

  3. Incompetenti si spagari sunt peste tot, si in Germania, si in Anglia, si in Franta – numai ca in Occident numarul lor e mai mic, iar sistemul e construit de asa natura ca ,,raii” sunt dovediti mai usor, consecintele fiind in schimb mai aspre ca la noi, unde de multe ori, indivizilor nu li se intampla nimic, ceea ce demoralizeaza foarte mult. In ceea ce-l priveste pe ,,autorul” ,,motiunii” a uitat, sireacul, sa ne spunca esentialul: pe cine propune in locul actualului guvern; nu de alta, dar cred ca p (o)anta si antonescu isi freaca mainile de bucurie ca nu sunt acum in situatia de a guverna o Romania aflata in profunda criza, in plin Razboi economic. Sa chemi lumea fara sa spui direct ce urmaresti (doar tampitii nu-si dau seama) e o perversitate clocita de securisti imputiti, cu multa perfectionari la moscova si in caer.

  4. bercea, tata, explica-mi si mie de ce antonescu il intreaba pe p(o)anta ce are cu intreprinzatorii? Nu vezi ca si opozitia e divizata de situatie, de Criza? Ehei, undei alianta stanga-dreapta de odinioara? S-o fi ascuns in cavoul lui catalin voicu, din Cimitirul Belu, de pe Aleea Artistilor!

Lăsați un mesaj

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.