Protest în rândul cadrelor didactice privind lipsa manualelor şcolare pentru elevii claselor a IV-a

3

20160927_162652

Un cadru didactic din Urziceni intră la ore cu un tricou inscripţionat cu mesajul „Promisiuni multe, realizări puţine! Respectaţi-ne drepturile!” şi protestează în fiecare zi câte 30 de minute înainte şi după încheierea cursurilor pentru a atrage atenţia că această generaţie a intrat în clasa I fără manuale şi are toate şansele să termine liceul fără a beneficia de cărţile şcolare.

„Eu mi-am promis mie, anul trecut, că dacă elevii mei, la 1 octombrie, nu vor avea manualele şcolare pe bănci voi intra în protest. Până la urmă e vorba de o conştiinţă pe care trebuie să o dovedim şi în faţa copiilor. De la clasa a treia facem educaţie civică şi până la urmă aceasta nu trebuie să rămână doar din manual şi din vorbe. Aceasta este o lecţie concretă de civism şi vreau să fie un semnal şi pentru părinţii tineri. Eu am luat această clasă de anul trecut şi nu îi înţeleg pe colegii mei care acceptă această situaţie de 4 ani” a precizat Aurelia Gheorghe, învăţătoare la Şcoala generală Ion Heliade Rădulescu din Urziceni. Înainte de acest protest, cadrul didactic s-a adresat Ministerului Educaţiei de unde a primit răspuns că întârzierile derivă din procedurile privind achiziţiile publice, motiv pentru care în lista de revendicări este prevăzut un punct care să modifice aceste norme în privinţa manualelor.

Elevii care sunt acum clasa a IV-a au intrat la şcoală fără manuale şi, în aceleaşi condiţii, riscă să ajungă până în clasa a XII-a. Ei lucrează la clasă şi acasă numai după fişe şi în loc de cărţi au mape cu foi de lucru pregătite de doamnele învăţătoare. „Fără ajutorul doamnei învăţătoare nu ne descurcăm. Dânsa îşi dă silinţa şi se zbate pentru copiii noştri, dânsa scoate fişe şi noi lucrăm acasă. Ei sunt generaţia xerox. Mai avem caiete auxiliare, cumpărate special, dar fiecare copil ar trebui să aibă după ce să înveţe. Să ţină în mână şi să simtă cartea. Să urmărească şi să se familiarizeze cu studiul manualului” spun două mămici care apreciază că învăţământul nu poate fi considerat gratuit în România.

O altă revendicare a învăţătoarei Aurelia Gheorghe vizează lipsa infrastructurii pentru clasele pregătitoare care, pe lângă mobilierul asigurat de minister, implică dotări speciale care să permită aplicarea programei, iar acestea diferă de la şcoală la şcoală.

3 comentarii

  1. Din pacate, aceasta este situatia in toata tara. Este vorba despre prima generatie de pregatitoare care nu a avut manuale decst la sfsrsitul fiecarui an scolar. O generatie de sacrificiu.E foarte greu sa lucrrzi in astfel de conditii. Se fac contestatii peste contestatii la licitatiile de manuale, dar la copiiicare nu au dupa ce sa invetd nu se gandeste nimeni.

  2. ŞI NOI, PARINTII, AR TREBUI SA LUAM ATITUDINE. MA BUCUR CA UN CADRU DIDACTIC ARE CURAJUL SA SPUNA, CEEA CE SE SPUNE DOAR “PE LA COLTURI”. CONFORM CONSTITUTIEI, INVATAMANTUL ROMANESC ESTE GRATUIT!

  3. Speram ca sintagma “generatie de sacrificiu ” sa nu o mai aud, sa nu o mai vad! Decand am intrat eu in clasa intai, asa am fost catalogati si credeti.ma, au trecut multi ani de atunci . Ar fi bine sa nu ne mai ascundem in spatele acestei expresii si sa incercam sa reactionam . Felicitari dnei invatatoare !!!

Lăsați un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.