PSD: “Noua conducere a OCPI Ialomiţa şi-a demonstrat deja incompetenţa: 1,2 milioane de euro, pierdute în decembrie”

0

În perioada 2017-2019, în judeţul Ialomiţa, în cadrul Programului Naţional de Cadastru şi Carte Funciară a fost atrasă suma de 2,31 milioane de euro. Acest program al Guvernului PSD a fost derulat prin intermediul Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară şi a făcut posibilă deschiderea a peste 80.000 de cărţi funciare gratuite pentru proprietarii de terenuri din judeţ. Concomitent, au fost efectuate plăţi către UAT-uri care la rândul lor au achitat facturi în cuantum de aproximativ 1.000.000 de euro către prestatori.
Diferenţa este reprezentată de contravaloarea lucrărilor în desfăşurare, cu termene de finalizare în perioada 2020-2021, în funcţie de etapele de începere ale acestora. A fost acoperită astfel, din punct de vedere cadastral, o suprafaţă care reprezintă 60% din totalul teritoriului judeţului Ialomiţa.
În luna decembrie, ANCPI a alocat către OCPI Ialomiţa suma de 1.200.000 de euro în vederea continuării programului, pentru facilitarea încheierii de noi contracte de finanţare a UAT-urilor care solicitaseră fonduri pe parcursul anului trecut.
Condiţia de accesare a acestor fonduri a fost ca respectivele contracte de finanţare să fie încheiate până la 31 decembrie. Însă, OCPI Ialomiţa nu a înştiinţat primăriile în acest sens şi nu a încheiat nici un contract de finanţare a lucrărilor specifice, ajungându-se astfel în situaţia ca fondurile respective să fie pierdute.
Sub conducerea directorului Tănase Mihalcea, OCPI Ialomiţa a reuşit o „performanţă” greu de egalat, fiind singurul judeţ din ţară care nu a reuşit să încheie nici un contract de finanţare a unităţilor administrativ-teritoriale în vederea continuării Programului Naţional de Cadastru şi Carte Funciară. De menţionat faptul că finanţările din fonduri provenite de la ANCPI se alocă în mod etapizat, OCPI Ialomiţa ratând complet etapa care ar fi trebuit demarată în luna decembrie. Întreaga sumă de 1.200.000 de euro alocată judeţului Ialomiţa, provenită din credite bugetare aferente anului 2019, a fost retrasă. Dacă noua conducere a OCPI o contracta, ar fi acoperit cheltuielile prilejuite de cadastrarea a aproximativ 30% din teritoriul judeţului. Astfel, ar fi oferit majorităţii comunelor ialomiţene posibilitatea de a-şi cadastra gratuit toată suprafaţa de teren din extravilanul localităţilor respective.
PSD Ialomița

Lăsați un mesaj

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.