Reprezentantul Ialomiţei s-a clasat pe locul I la festivalul Ion Albeşteanu. Trofeul a fost câştigat de Simona Alexandru din Teleorman

0

20160922_115117

Cea de-a XI a ediţie a festivalului naţional de folclor închinat artistului lăutar Ion Albeşteanu a înregistrat cea mai bună participare în concurs de până acum, după cum precizează directorul Centrului Creaţiei Populare Ialomiţa, Cristian Obrejan: „Personalitatea lui Ion Albeşteanu a fost deosebită pentru că el a fost un perfecţionist, chiar dacă a plecat de la ţară, de la Albeşti… La fel şi noi, în calitatea aceasta de organizatori, încercăm pe măsură ce trec anii, ediţiile, să ne perfecţionăm şi chiar în acest an am reuşit să ridicăm ştacheta la un alt nivel. Am avut 15 concurenţi, foarte buni, din toată ţara, ceea ce este şi meritul actualei conduceri a Consiliului Judeţean, iar jurizarea a fost foarte exigentă.”

Ialomiţa a fost reprezentată în concurs de Ionuţ Cocoş de 20 de ani, care a debutat în urmă cu exact doi ani pe scena festivalului şi care anul acesta a obţinut locul I. „Este al douăzeci şi optulea concurs la care particip şi altfel văd acum totul. Parcă există o presiune suplimentară şi simt că se aşteaptă de la mine să confirm cumva” a precizat înainte de concurs tânărul răsplătit anul acesta cu trofeul festivalului judeţean de folclor „Zărzărică, Zărzărea.”

Trofeul ediţiei a XI a fost acordat Simonei Alexandru, din Teleorman, pentru prima dată concurentă la festivalul Ion Albeşteanu: „Vin din Dideşti şi cânt de doi ani pentru că simt că asta mă defineşte. Prin cântec simt bucuria de a trăi.”

Prezenţi la festival, de fiecare dată, în sală şi pe scenă sunt fiul şi soţia artistului lăutar, Tiţa Ştefan: ” Eu trăiesc moment foarte frumoase. Chiar mi-am amintit şi îi povesteam lui Valentin când veneam spre Slobozia că prima dată l-am cunoscut pe Ion la Căzăneşti, în 1962. Venea o delegaţie chineză la Munteni Buzău şi am cântat atunci prima dată cu o formaţie condusă de Ion. El cunoştea toţi băieţii care erau buni instrumentişti. Îi cunoştea şi pe cei din zona Teleormanului, îi aduna, îi pregătea şi mergea cu ei la concurs şi din toţi aceşti băieţi şi-a ales instrumentişti pentru taraf şi apoi pentru orchestră, când a venit la teatrul Ion Vasilescu din Bucureşti.”

Pe lângă melancolia momentului, Valentin Albeşteanu îşi aduce mereu aminte despre exigenţa tatălui său: „A fost cel mai aspru profesor al meu. Când am dat examen şi am luat la Conservator am ajuns foarte bucuros acasă şi i-am spus nota. Tata mi-a cerut să cânt, iar apoi mi-a spus că mi-ar fi dat mai puţin. Avea pretenţii foarte mari mai ales de la noi, copiii lui, şi tot timpul ne-a motivat. Profesorii mei îi spuneau „maestre”şi era un respect reciproc, chiar dacă ei erau foarte buni cunoscători în muzica academică apreciau şi latura aceasta a muzicii tradiţionale şi conştientizau că tatăl meu este un reprezentant de seamă al culturii tradiţionale.”

Pentru reînvierea spiritului muzicii tradiţionale ţărăneşti, organizatorii aduc în recitaluri tarafuri de lăutari, care sunt din ce în ce mai puţine, însă, iar pentru viitor se intenţionează şi organizarea unei secţiuni speciale pentru instrumentişti.

Lăsați un mesaj

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.