Rezultatele acţiunilor desfăşurate de poliţiştii rutieri pentru siguranţa participanţilor la trafic

0

În perioada 17 – 19 august a.c., poliţiştii Serviciului Rutier au continuat acţiunile desfăşurate pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi pentru conştientizarea conducătorilor auto cu privire la riscurile la care se expun şi îi expun pe ceilalţi participanţi la trafic prin nerespectarea regulilor de circulaţie.
Încălcările normelor rutiere au fost sancţionate de către poliţiştii rutieri astfel: 4 infracţiuni constatate, 220 de sancţiuni contravenţionale aplicate, 7 certificate de înmatriculare retrase şi 20 de permise de conducere reţinute în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
Pentru nerespectarea limitei maxim admise în ceea ce priveşte viteza de deplasare pe drumurile publice au fost sancţionaţi 44 conducători auto, 35 pentru neutilizarea centurii de siguranţă, 2 conducători auto care au fost depistaţi la volanul unor autoturisme aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice, 5 pietoni au fost sancţionaţi pentru traversare neregulamentară, diferenţa fiind aplicată pentru alte încălcări ale legislaţiei rutiere în vigoare.
Valoarea sancţiunilor aplicate depăşeşte suma de 52.000 de lei.
BULETIN INFORMATIV – Inspectoratul de Politie al Judetului IALOMIŢA

Lăsați un mesaj