România 100: Pe urmele Eroului grenadier Constantin Muşat

0

Eroul Constantin Muşat din satul Floroaica, comuna Vâlcelele, judeţul Călăraşi, aşa cum se păstrează în istorie, este o emblemă a jertfei supreme, pentru neam şi ţară.
Ostaşul nostru, din câmpie, reprezintă firul roşu al proiectului „Omagiu eroilor din Câmpie – un Memorial pentru Sacrificiu şi Vitejie în Bărăgan”, derulat de Centrul de Informare şi Consultanţă LABOR cu finanţare de la Ministerul Culturii, şi un demers minimal de reconsiderare a curajului şi sacrificiului de care a dat dovadă pe câmpul de luptă, în Primul Război Mondial.
Biografia lui este pe cât de interesantă, pe tot atât de generoasă cauzei acestui obiectiv, de reactualizare în memoria colectivă a preţului plătit de generaţii întregi pentru pământul ţării.

Familia sergentului Constantin Muşat este dintr-un sat care astăzi nu mai este, Slobozia sau Olteni din Domneşti-Clinceni.
Dacă în Domneşti se ştie cine a fost şi de unde a plecat familia lui Constantin Muşat, în Clinceni nu am întâlnit pe nimeni cunoscător de trecutul local al eroului.
Eroul grenadier are statui în gara Buşteni, la Bârlad, în curtea unităţii militare, şi la Brăila, în cartierul Viziru, toate după acelaşi tipar: soldatul fără o mână, în elan, aruncând grenade.

La dezvelirea statuii din Buşteni a participat chiar Regina Maria, la Brăila se păstrează citatul: “Grenade, băieţi, daţi grenade!”, după cum cerea neobosit caporalul Muşat în fruntea trupelor, iar la Bârlad placa de pe soclul statuii îi consemnează sacrificiul suprem al „Ultimei Grenade”, după cum a fost numit monumentul statuar.
Un bust oarecum asemănător a fost ridicat şi în satul Floroaica, dar cele mai vii dovezi ale sacrificiului eroului grenadier le găsim pe linia frontului, acolo unde a murit întru viaţa veşnică.
La Târgu Ocna, pe Măgura – Muntele Eroilor, se păstrează crucea monument pe care este datată ziua morţii, 13 august 1917, a sergentului Muşat, răpus pe dealul Coşna. Alături de cruce a fost scris parcursul eroului pe câmpul de luptă. Pentru a da conţinut cuprinzător acestei broşuri, preluăm integral textul afişat lângă crucea sergentului Muşat din amplasamentul Muzeului Monument de pe Măgura, Târgu Ocna.

„În luptele grele ce s-au desfăşurat în Campania anului 1916 (august-decembrie), la Predeal, pe valea Oltului, în Munţii Vrancei, soldatul Constantin Muşat din Regimentul 2 Grăniceri era mereu în fruntea celor care ieşeau din tranşee, la atac. Rănit uşor, în primele lupte, a refuzat de câteva ori evacuarea în spatele frontului. La 16 decembrie 1916, în timpul luptelor grele de lângă Soveja, a fost lovit de o schijă. Ţandăra de oţel încins i-a sfârtecat braţul stâng. S-a trezit târziu pe patul unui spital de campanie, cu braţul stâng amputat din umăr. După ce a părăsit spitalul, comisia medicală l-a propus pentru reformare.
Soldatul Constantin Muşat s-a împotrivit acestei hotărâri şi a cerut să fie trimis din nou pe front, ca aruncător de grenade, punându-şi la dispoziţie în luptele ce aveau să urmeze braţul sănătos ce îi rămăsese, motivând că nu poate fi de folos celor de acasă. Pentru faptele sale de arme a fost avansat caporal şi citat la Marele Cartier General prin înaltul ordin de zi nr. 32 / 12 februarie 1917, semnat de regele Ferdinand, care consemna următoarele: Cu multă bărbăţie şi însufleţit de cele mai frumoase sentimente de dragoste de ţară, numitul soldat a stăruit să nu fie reformat şi să fie trimis pe front ca aruncător de grenade, având mâna dreaptă în bună stare. Cinste lui pentru pilda frumoasă dată camarazilor de arme.
În august 1917, la opt luni de la pierderea braţului, se găsea din nou cu Regimentul 2 de Grăniceri pe frontul de la Oituz, angajat în bătălia de la Porţile Moldovei pentru mult disputata cotă 789 (Coşna), care era cheia câmpului de bătălie de la Oituz.
În dimineaţa zilei de 13 august 1917, în timpul unui contraatac, un plumb l-a surprins în avântul unei lansări cu braţul drept, care nu obosea niciodată, gata să catapulteze para de foc şi fontă cât mai departe în rândurile inamice.
Istoricul Constantin Kiriţescu îi făcea caporalului Muşat următoarea caracterizare:
Ca să nu lase ţara fără serviciul singurului braţ care-i rămăsese, a murit la postul de mare cinste, pildă mişcătoare a datoriei către ţară, dincolo de marginile fixate şi de legile firii şi a omului…
Camarazii săi, rămaşi în viaţă, din Regimentul 2 Grăniceri, în anul 1923, au ridicat pe locul unde a căzut Constantin Muşat o cruce din piatră. Aceasta se află acum expusă lângă Monumentul Eroilor, fiind adusă de pe Coşna în anul 1976 şi inaugurată la 15 octombrie 1977.
Constantin Muşat a fost un erou dintre cei 14.000 de ostaşi români căzuţi în luptele din cadrul frontului de la Oituz, Măgura şi Cireşoaia – Târgu Ocna.”

Monumentul muzeu de pe Măgura –Muntele Eroilor a fost ridicat de soldaţii veterani care au rămas în viaţă. Conform unei informări de pe frontispiciu, „este unic în ţară atât prin amplasament, la 520 metri altitudine, cât şi arhitectural. Construirea Monumentului a început în anul 1925, sub domnia regelui Ferdinand I şi a reginei Maria, şi s-a terminat în anul 1928, în timpul domniei regelui Mihai şi a înaltei Regente.
Lucrările pentru edificiul impunător au fost făcute de către soldaţii veterani rămaşi în viaţă după cumplitele lupte de pe frontul Oituz – Coşna – Cireşoaia. Fondurile necesare au fost adunate prin subscripţie publică de către Mihai Teodoru, iniţiatorul acestui proiect, şi sprijinit de arhitectul Constantin Ciogolea. Monumentul Eroilor cuprinde parterul şi două etaje, are o înălţime de 22 de metri şi este în totalitate din piatră. Până la începutul celui de-al doilea Război Mondial era păzit zi şi noapte de ostaşi din garnizoana oraşului. După război, Monumentul a fost lăsat în paragină, dar între anii 1972-1974 a fost renovat şi deschis ca muzeu.”
Tot pe linia frontului, în localitatea Nicoreşti se află o troiţă ridicată special pentru eroii locului morţi pe dealul Coşna, din apropierea Oituzului, în frunte cu caporalul Muşat.
Trupul său se află în Cimitirul Eroilor din Bogdăneşti, iar localnicii se mândresc cu grenadierul Constantin Muşat. Trei bărbaţi, din generaţii diferite, pe care i-am surprins în timp ce stăteau de vorbă pe banca din colţul cimitirului, îmi arată fără ezitare unde îl găsesc pe Constantin Muşat.

„….
– Este eroul nostru, de la Coşna! Arunca grenadele doar cu o mână!
– Este şi eroul nostru, de la Câmpie, zic uşor invidioasă.
– Este al nostru, al tuturor românilor! completează împăciuitor cel mai tânăr dintre interlocutori.
– Tatăl meu a luptat în Primul Război Mondial, dar o murit demult, că şi eu am aproape 80, de acum…
– Cu sănătate, înainte! Unde a luptat tatăl dumneavoastră?
– Aici, la Oituz! De fapt, el la Mărăşti şi Mărăşeşti a luptat, iar un frate i-a murit aici.
– Eu am auzit de la bătrâni de Constantin Muşat. A luptat aici, pe deal la Coşna. Se aruncau grenade aici, dintr-o parte-n alta. De pe un deal pe altul. A fost nenorocire mare.
– La Oituz, partea de deal pe care o vedeţi, acolo, au fost lupte multe. Dincolo, partea cealaltă, la Târgu Ocna, veneau de pe la Cireşoaia, până aproape în oraş; acolo în coastă, la Măgura, s-au dat şi acolo lupte grele, permanent.
– Are şi Constantin Muşat o cruce acolo.
– Sunt în multe locuri. Şi pe la Poiana Sărată, tocmai la deal, am văzut, după Hârja, toate aparţin de Oituz. Acolo are Eremia Grigorescu, generalul. Le-o rămas numele în istorie.
– Nu e puţin lucru.
– Păi nu-i, dar dacă are cine să mai ducă istoria mai departe, dacă nu, nu.
– Prima dată, sergentul Muşat a avut o cruce mare, aici în faţă, dar a dispărut, iar acum este în rând cu toţi ceilalţi, mai lângă monumentul din centru.
– Acolo, sub monument, este o groapă mare. Multe oase au fost băgate acolo. Câţiva ani mai târziu, după ce s-a terminat războiul, au venit voluntari şi au adunat toate oasele de pe munţii şi dealurile din jur, înmormântându-i şi pe ei creştineşte. Măcel a fost aici, la noi.
– În fiecare an, la Ispas, se face slujbă de pomenire chiar aici, în cimitirul eroilor. Întâi la biserică şi apoi la ora 12 face slujba aici. Joia cade mereu, de Înălţarea Domnului.
– Aici a ţinut frontul şi în Primul şi în Al Doilea Război Mondial, pentru că este calea cea mai scurtă între Moldova şi Ardeal. Valea Oituzului, cea mai scurtă legătură. În Primul Război, nemţii au stat aici, la Oituz, vreo 3 ani. Spuneau bătrânii. Aveau şi biserică aici, grajduri, până în 1918. În Al Doilea, când s-a retras frontul, aruncau nemţii seara cu făclii aprinse, ca să nu poată înainta ruşii. Lumea le-a văzut, fiind de cu seară, şi le-a strâns, dar dincolo, la Hârja, au dat foc la sat, că era noapte şi nu le-au mai văzut când le-au aruncat. Ne uitam de aici şi vedeam o flacără care prăpădea pământul. Podurile le-au aruncat în aer şi i-au ţinut o săptămână-două pe ruşi pe loc, nu puteau înainta. Au murit zeci de mii de oameni degeaba. Pentru gustul lui Hitler şi al lui Stalin” concluzionează nea Ion Bejan, nepot al lui Costache, de provenienţă din Bârlad, înfiat de Gheorghe Cenuşă la Bogdăneşti. „A mai fost unul, Constantin Bejan, pe bunica o chema Floarea Bejan, pe tata Zaharia Bejan, iar acum mai sunt doar eu, că nu mai am pe nimeni.”

Este zi de duminică, în jurul prânzului. Femeile ies de la biserică şi salută curioase de interesul unor străini pentru monumentele din Bogdăneşti. Aflat prin preajmă, un angajat al Primăriei ne spune că, în cimitir, crucile au fost reaşezate după o evidenţă exactă a mormintelor eroilor identificaţi: „A fost o cruce mare, dar nu era pusă în ordinea corectă, după catalog, după cum erau înmormântaţi.
– Cimitirul de când este?
– A fost reabilitat în 1931, dar e după Primul Război făcut.
– Sunt şi eroi din sat?
– Sunt de pe toată Valea Moldovei morţi, aici, la noi.”

Aşa i-au pus lui Constantin Muşat o altă cruce, chiar la căpătâi. Cu cea veche, mai mare, nu se cunoaşte ce s-a întâmplat. Cu certitudine se ştie că este înmormântat la Bogdăneşti. Poate strămutat?
„Nici oasele nu au mai rămas acum de ei. Dar îi pomenim, că greu au mai luptat, cu mâinile goale aproape, la baionetă. Au primit câte cinci gloanţe şi au fost trimişi în luptă. Ce să faci doar cu atât? Au luptat corp la corp şi au murit pentru pământ” concluzionează cel mai în vârstă dintre interlocutori, de 84 de ani.
„- Dumneavostră aţi prins Al Doilea Război?
– Tata a fost rănit pe front, avea o rană la cap, în Rusia a căpătat-o, la Don, unde au murit mulţi pentru gustul lui Antonescu sau Hitler. Că nu au plecat de capul lor, degeaba, îi împingea de la spate. Eu am rămas chior în armată, că am făcut la Otopeni, iar într-o aplicaţie m-am uitat în sus exact când a tras unu’ şi am pierdut ochiul.
– Tataie, dar la istorie aţi învăţat de Constantin Muşat?
– Eu nu.
– Eu am învăţat”, ne spune reprezentantul primăriei, mai tânăr mult decât tataia, semn că au mai existat demersuri de reafirmare a jertfei eroilor.

La sute de kilometri distanţă de linia frontului din judeţul Bacău, în satul Floroaica al comunei Vâlcelele, acum din judeţul Călăraşi, localnicii ştiu că grenadierul plecat la luptă din satul lor şi-a pierdut braţul stâng într-o rană de glonţ, iar la scurt timp după ce s-a vindecat, a cerut să se reîntoarcă pe front şi a învăţat să arunce grenadele cu o singură mână. Aşa şi-a găsit sfârşitul, iar în memoria comunităţii locale este păstrat prin denumirea şcolii din sat cu numele său şi un monument ridicat prin strădania unui fiu al satului, colonel farmacist.
În sat sunt mulţi de-ai lui Muşat, dar nu toţi sunt din neamul eroului.
Primul localnic întâlnit pe strada principală se numeşte Ion Muşat, dar ne îndrumă la Dumitru Muşat, stră-strănepot al eroului, chiar pe strada principală.

„Tataia al meu şi cu el erau veri sau fraţi. Cine mai ştie… Era cavaler, dar nu a vrut să mai vină acasă, pentru că dacă a rămas fără o mână, şi era croitor, ce putea să mai facă? A murit pentru ţară! El a stat pe la Bogata, pe la Rasa, aici trăgea la tata lui tata, la mamaia lui tata… Eu am rămas singurul moştenitor al numelui. Dar mai am şi băiatul, Muşat Nicolae, însă de aici se opreşte pentru că el are două fete. Am zis că poate cea mică să rămână pe numele lui taică-su, dacă o vrea soţul ei, să vedem.”
Nea Mitică Mandataru’, cum este cunoscut descendentul eroului în sat, ne îndrumă la casa unde Constantin Muşat trăgea când venea la Floroaica: „E tot casa veche, dar renovată. A cumpărat-o acum o nepoată a mea, dar e plecată, nu-i acasă.”

Pe strada Ştefan cel Mare, cum este denumită acum uliţa satului, găsim un vecin din imediată casă indicată ca fiind legătura cu eroul: „Am apucat-o pe bătrână, ştiu că a crescut un nepot, dar nu ştiu nici cine era soţul ei sau dacă a mai avut copii. Casa era bătrânească, era cu prispă, cu stâlpi, două-trei camere, acum e renovată”, povesteşte Frâncu Gheorghe, în vârstă de 65 de ani.
Peste drum de casă, alt vecin, provenit în sat: „Sunt din Vlad Ţepeş! Nu ştiu nimic! Asta e casă vândută de două ori. Sunt plecaţi în Anglia proprietarii” ne oferă toate informaţiile pe care le cunoaşte Stănescu Dumitru, de 59 de ani.
Pe uliţă, dornic de vorbă se îndreaptă un localnic get-beget, după cum ne-a asigurat antevorbitorul:
– Bună ziua!
– Bună ziua, doamnă!
– Înţeleg că sunteţi născut-crescut aici…
– Dumneata?
– Din Slobozia…
– Eu din Floroaica, născut, crescut, de când s-a făcut pământul acesta. Am împlinit 87 şi am plecat pe 88 de ani. Război Mondial, două secete, am trecut prin toate, am apucat şi bune, şi rele, dar cel mai rău este acum, că dau înapoi.
– Ce ştiţi de Constantin Muşat?
– I-a luat o mână şi cu cealaltă arunca grenadele. Am avut poze, că bătrânii mei au fost aici, dar nu mai am, că s-a fărâmat casa lui tata. Casa lor aici era. Îi zicea la Moş Nae. Noi am venit în 1907. Bătrânii noştri au fost împroprietăriţi de Carol I şi ministrul agriculturii era Marghiloman. Ne-a împroprietărit pe toţi aici! spune cu patos Năstase Alexandru, bucuros că are cu cine schimba două vorbe. Noi am crescut cu vite, cu oi, pădurea asta e pusă de bătrânii noştri. Ei au făcut biserică, şcoală, au cărat cu boii piatră. Aici era sora mamii. Aici era Moş Nae, care vă spun, Muşat Nae, aici moş Ciuciu şi aici mama. Apoi tuşa Mariţa, Căzăcoaia, chiar aici. Tăticu’ a murit pe front, tata mare a murit tot pe front, în Primul Război Mondial, şi a rămas mamare. A murit la 109 ani! Eu de mic copil am crescut cu ea, că mama mai avea doi copii, văduvă. Pe fratele mamei l-a împuşcat, aici, unul Ilie Palaşcă, din Vlad Ţepeş.”
Tănase Gheorghe este un alt erou din Floroaica – Vâlcelele de Călăraşi, de care aflăm, cu mândrie reţinută, de la strănepotul lui. Este scris pe monument, dar este din Al Doilea Război Mondial. De la Constantin Tănase aflăm că eroul nostru, grenadierul Constantin Muşat, se trage dintr-o familie din Independenţa, dar în această comună nu-l cunoaşte nimeni: „Este vorba că el a provenit la noi, aici, a venit când era mare, dar nimeni nu ştie precis. Noi, copiii, ştiam de el din generală că a trăit aici, la Floroaica.
– Cine a făcut această cercetare despre el?
– Colonelul Dumitru Răducanu, el a început să se ocupe să facă o statuie aici, la noi. Şi cu Consiliul Judeţean, Prefectura, a reuşit, până la urmă.”

În centrul satului Floroaica, între şcoală şi biserică, se află statuia grenadierului Constantin Muşat. Monumentul este străjuit de două tunuri şi a fost realizat în 1994 prin strădania colonelului farmacist în rezervă, Răducanu Dumitru. De la doi consăteni aflăm că „înainte a mai vrut şi preotul satului să o ridice, dar nu a reuşit. S-a făcut o carte cu fiii satului, iar Constantin Muşat apare cu războiul, iar Florenţa Albu cu literatura. Ei doi sunt importanţi aici, la noi” se completează în idei Ion Muşat şi Dumitru Stoian.
Dumneavoastră ce ştiţi de Constantin Muşat?
„-Ştiu că este erou, că a fost pe front, de meserie a fost croitor, şi dacă a vrut să-l reformeze el nu a vrut şi s-a dus din nou pe front. A fost şi în cartea de clasa a patra. Am învăţat din cărţi de el, am avut şi poezie, dar habar nu aveam atunci că e de aici, de la noi. Satul a luat fiinţă în anul 1899. Vărul acesta al meu, colonelul, i-a făcut toată biografia”, spune nea Stan, care a fost îngrijitor la şcoala din sat până a ieşit la pensie. Este născut la 31 ianuarie 1929 şi a prins vremuri şi bune, şi rele. Oricum, erau mulţi copii la şcoală, iar printre profesorii de limba română ai instituţiei s-a numărat şi Ion Alecu, ziaristul de la Slobozia.
Aşadar, şcoala satului Floroaica este denumită după eroul grenadier Constantin Muşat. Clădirea mare poartă semnele a trei momente diferite în care a fost marcat şi legat numele eroului de instituţie, dar acum clădirea spaţioasă este folosită doar la scrutinele de alegeri.

În semn de recunoştinţă, la Vâlcelele, în centrul comunei, sunt două monumente, iar pe cel pentru eroii din Primul Război Mondial, la loc de cinste este trecut şi sergentul grenadier Constantin Muşat. Un mic istoric al acestuia a fost cuprins şi în monografia localităţii. Cert este că autorităţile locale se mândresc cu un aşa descendent de vază, apreciat în istorie pentru faptele sale eroice.

Lăsați un mesaj

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.