România favorită la calificările pentru Cupa DAVIS Junior de la Slobozia. Din păcate, slobozeanul Cristian Andreescu a ratat calificarea în lotul României. În schimb, căpitanul echipei, Gabi Moraru, este din Slobozia şi a luat primele lecţii de tenis pe terenurile din Parcul Mare.

0

DSC00443

Cei mai buni juniori la tenis din Belarus, Bosnia & Herzegovina, Croaţia, Franţa, România, Rusia, Slovacia şi Slovenia joacă la Slobozia calificările pentru Campionatul European de Tenis pe Echipe – Junior Davis Cup. Evenimentul sportiv se desfăşoară pentru al treilea an consecutiv la arenele TENIS CON din Parcul Mare, cu partener oficial „Diami lactate”.
„Slobozia are nevoie de construcţie şi este bine să punem mâna să susţinem orice iniţiativă care promovează oraşul nostru şi mai ales sportivii noştri. Noi avem anual circa 200 de sponsorizări, în majoritate cazuri medicale, dar este bine să susţinem şi iniţiativele frumoase, făcute din pasiune şi cu dăruire. Nu ne gândim neapărat la un câştig de imagine, dar din păcate nu putem să ajutăm pe toată lumea şi nu înţeleg de ce mulţi patroni preferă să dea cei 2% din impozit la stat în loc să contribuie la susţinerea unor activităţi sportive, educative, din care, pe termen lung, va câştiga toată comunitatea”, a precizat directorul general al firmei TELETEXT, Mitru Crişan.
Echipa României este cotată cu prima şansă şi are ca principali competitori pe tenismenii din Rusia, a precizat căpitanul echipei, Gabi Moraru: „Este extraordinar că se organizează această competiţie la Slobozia, pentru că Davis Cup de la seniori la juniori are o importanţă enormă în tenisul mondial. Mă bucur enorm că am ajuns aici, ca jucător activ nu am avut prilejul să ajung să joc la Slobozia. Dar la peretele acesta am dat primele mingi şi aici am alergat trei ani înainte să mă mut la Constanţa. Avem un lot bun cu campionul şi vicecampionul naţional, plus cel mai bine clasat junior al României în clasamentul european. Avem încredere în ei pentru că sunt talentaţi şi muncitori. Clar suntem favoriţi însă în tenis calculele pe hârtie contează mai puţin. ”
Meciurile de tenis jucate la Slobozia pentru calificările la Campionatul European de Tenis pe Echipe – Junior Davis Cup încep miercuri, iar finalele se vor juca vineri. Simultan se desfăşoară competiţii în Italia, Spania şi Turcia. Turneul final are loc în perioada 1-3 august în Franţa.

Lăsați un mesaj

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.