România – speranţă zero

15

Nici n-au apucat să fie aplicate măsurile anticriză (deşi suntem în găleată de aproape doi ani), că Bietul Boc dă cu mucii în fasole: de la anu’ creşte iar leafa la bugetari. Nicio problemă că economia o sa fie tot la pământ. Ce redresare economică, ce corelare a cheltuielilor cu veniturile? Lefuri şi pensii să fie! 10 ani de acum încolo, sute de miliarde de euro de ne-ar da FMI-ul, pe toti îi luăm, ca n-om fi proşti să ratăm vreun credit cu sau fără buletin. Că nu o sa avem ce da înapoi (cel puţin în timpul vieţilor noastre)? No problem, plătesc copiii şi nepoţii noştri. Şi, la o adică, vindem Carpathian Garden.

guraialomiţei

15 comentarii

  1. Toate-s doar vorbe, pentru a obtine bani de oriunde, fie ei chiar de la FMI, si pentru asta mint cu nerusinare incontinuu. Asta dovedeste ca “specialistii” FMI-ului sunt usor de tras pe sfoara, se incred intr-un guvern plin de hoti (fiindca ministrii nu au alta treaba decat sa fure din banii de la buget). Daca ar imprumuta de la banci comerciale, dobanda ar fi mare si aia vor termene batute-n cui, cu garantii. FMI-ul nu cer decat… ajustari macroeconomice (o fii stiind Boc ce-s alea?), restructurari (aici Udrea este experta!), reduceri bugetare (pe care le mimeaza).
    Stiti, de exemplu, ca salariile nu s-au redus efectiv? Toti bugetarii au acelasi salariu ca inainte (asta ca sa nu fie afectati la pensionarea din viitor), doar ca se adauga in statul de salarii o coloana cu diminuarea de 25%; coloana asta poate fi inclusa azi, dar pun pariu ca peste o luna-doua va disparea.
    Mai uitati-va si la cum ii someaza Boc pe toti ministrii la toate sedintele, de asta-iarna incoace, sa isi reduca angajatii si cum toti il ignora!

  2. ,,…de la anu’ creşte iar leafa la bugetari.”- in conditiile ca RO inregistreaza crestere economica! cine citeaza trunchiat spusele cuiva, cum trebuie numit? Daca RO nu inregistreaza crestere, nici bugetarii CARE MAI RAMAN IN SISTEM nu primesc bani in plus, parca asa explica videanu…Deci, puturosilor, haideti sa urnim RO din groapa in care se afla si-o sa ne fie bine, nu mai asteptati doar sa vi se dea, nu mai increcati sa va descurcati furnadu-va caciula singuri. George, nu pot sa cred vestea ca bugetarii primesc aceeasi bani, nu-i vad ridicandu-i in slava (cuvant rusesc) pe guvernanti. Deja, bugetarii incep sa primeasca salarii diminuate, conform muncii si priceperii lor…si sunt atat de tampiti ca nici prin cap nu le trece ca diminuarea ar putea continua, daca RO nu va intra pe crestere economica, fete si baieti bugetari, suntem la fundul sacului, bre!

    • am citat trunchiat? asta e tot ce ai de reprosat postarii mele? nu sunt economist, dar mi se pare de bun simt sa nu vinzi (ca guvernant) blana ursului din padure: care viitoare crestere economica, bre? bazata pe ce? cand a avut tara asta crestere economica reala (nu bazata artificial pe imobiliare), in perioada interbelica?
      si hai sa-ti mai dau o bulă din profunzimea gandirii mele economice: cat timp leafa de bugetar e mai mare decat cea din privat, cat timp absolventii de orice scoala se vor inghesui sa caute slujbe la stat, nu in privat, nu o sa avem economie sanatoasa.

  3. Pai asta spun si io, lefurile bugetarilor in Japonia, cine nu crede sa verifice, sunt mai mici decat in domeniul privat, clar! Cat despre viitoarea crestere economica, sunt unii care isi spun analisti, sunt altii de pe la bnr, de pe la banci, de pe la tot felul de institutii ce acorda calificative (-b, –b, +c, etc) care au deschis subiectul privind ceea ce se va intampla cu economia RO in 2011. In incheiere, personal, cred ca era mai bine daca se abtineau, base a si zis, parca ceva ca nu sunt tari cei care vorbesc despre cresteri de salarii la bugetari acum; insa ministru’ (bugetar) inconjurat de dimineata pana seara de tot soiul de bugetari, care de care mai ,,amarati” incepe sa creada ca altceva nici nu mai exista in tara asta. Greseala mare, bre! Oricum poporu’ tre’ sa stie ca NU POATE EXISTA BUNASTARE FARA CRESTERE ECONOMICA, PLUSVALOARE ADAUGATA, FARA MUNCA!

  4. ,,Preşedintele Comisiei Naţionale de Prognoză, Ion Ghizdeanu, şi directorul Institutului de Prognoză, Lucian Liviu Albu, afirmă că nu sunt responsabili pentru construcţia unui buget pe creştere economică de 1,3% în 2010, care acum se dovedeşte o scădere de 1,7% – 1,9%. Realitatea arată însă că Guvernul a construit bugetul pe 2010 luând în considerare o creştere economică de 1,3% şi a prognozat un anumit nivel al veniturilor şi cheltuielilor. Însă din cauză că economia a fost în scădere, veniturile nu au fost conform prognozei, astfel încât guvernul a fost nevoit să facă restructurări dure de cheltuieli.” Ziarul Financiar
    STITI CATE INSTITUTII BUGETARE SE OCUPA DE PROGNOZA IN RO? He, he, he…

  5. La sfirsitul saptaminii trecute ,,timp de doua zile ,pe litoral la Cap Aurora ,Prefectura Ialomita a organizat o instruire cu functionari publici din Ialomita .De ce nu s-a organizat la Prefectura Ialomita sau la Amara (prefectul promova turismul in Ialomita ) Cum explica d-nul Teculescu aceasta initiativa si cheltuielile exceptionale generate de ea ?Poate fi considerata fatarnica pozitia d-lui prefect (care a fost si lector pe litoral ) de aceasta saptamina cind critica nivelul ridicat la chelt. cu bunuri si servicii ?Interesant ar fi sa pot afla daca cine a participat si daca sunt membri PDL ? Acestia sunt oamenii care ne conduc destinele ! Cu mult interes astept reactia prefecturii si a lui Mike ! Chiar Mike ,ai fost la Cap Aurora ?

  6. Pt. mike

    Nu am spus ca nu li s-au diminuat salariile, ci am criticat modalitatea de aplicare, care lasa loc de revenire la situatia precedenta printr-o simpla stergere cu radiera a unei coloane din statul de plata. Altfel, toti bugetarii beneficiaza de toate avantajele unui salariu tarifar la fel de mare, adica identic cu cel de dinainte. Si ca sa fiu mai explicit, nu le sunt atinse, de exemplu, calculele pentru pensiile alea… nesimtite!!!
    In Romania, cei mai fideli votanti ai celor de la Putere, au fost totdeauna angajatii la stat; unii fortati, altii din calcul, altii de teama “celorlalti” si mai putin din convingere… marea lor majoritate voteaza cu cei de la guvernare. Cum crezi tu ca se pot lepada de ei? Uite si tu ce artificii sunt in stare sa gaseasca (ma refer aici doar la crearea de firme care sa-i “inghita” pe disponibilizati).
    Cat priveste promisiunea lui Boc sau nu-mai-stiu-cui prezentata trunchiat, eu zic ca au fost foarte prosti! Daca tot conditioneaza marirea salariilor de o crestere economica virtuala (nu vom avea o crestere pana nu se schimba Guvernul asta de incompetenti!), puteau sa promita nu un procent de 10%, ci 35%, 75%, sau chiar 128%, fiindca tot nu au de unde si nu au cum! Adica… totul e un zero mare-mare, vorbe-n vant, demagogie si speranta ca sunt multi prosti in tara asta care sa-i mai creada!

  7. Concediul gratis (din banii nostri )oferit saracilor activisti de partid basescian (a nu se clona )de d-nul prefect Teculescu a durat de luni pina joi ! Are generalul Stavar ceva inregistrari cu Mike ?

  8. Ne aburesc cu reduceri bugetare si prefectul Teculescu ii duce pe banii nostri la Cap Aurora ! Da … Teculescu e perfect pentru primaria Slobozia ,din lac in put !

  9. Mai ioana-psd, nu am fost la Cap Aurora pentru ca nu am nici o legatura cu Prefectura Ialomita, cu pd-l-ul nici atat (adica nu sunt membru, plus ca lucrez in domeniul privat). Pentru George: omule, daca-i asa, sunt p(r)erfect de acord cu tine, insa ce sa-i facem, e o modalitate de aplicare inventata de bugetari… In ceea ce priveste ,,inventarea” de firme care sa-i inghita pe disponibilizati, e o porcarie (psd) fara fundament economic (pentru ca piata nu cere in Slobozia inca o firma de paza). In final, si eu nu sunt de acord cu vorbele aruncate-n vant despre marirea salariilor bugetarilor in 2011; exportul a revenit, a trecut pe plus, deci zona privata isi face datoria, in schimb cheltuielile bugetare au continuat sa cresca (cu 4%), asadar jaful exercitat mai ales de primarii, prin bugetele locale (implicati psd+pd-l+pnl) continua! (Ordinea am pus-o dupa numarul de primari ce-i are fiecare partid). Cazul cu primarul pnt-cd de la Cogealac e si el graitor…

  10. Pt. mike

    Nu esti echidistant, cum incerci sa te definesti mereu cand esti acuzat ca canti (cacofonie intentionata) pe struna pdl-ului. Inventarea firmelor cu actionar consiliul local nu este aplicata doar de psd, ci si de pdl, si de pnl, si de udmr, si de independenti (vezi Oprescu). Iar numarul de primari psd este mai mic decat al celor de la putere, fiindca, in spiritul traditional ramanesc, multi din prima categorie si-au dat brusc seama ca au alte convingeri politice, convingeri care le asigura fonduri, ajutoare, bagat in seama, s.a.

  11. Conform legii, din cate stiu eu, cine pierde sprijinul partidului, ramane si fara calitatea de consilier local sau primar. Deci atentie… Legat de echidistanta, hai sa-ti dau vestea cea mare: nici un om nu este echidistant, io incerc sa fiu doar obiectiv, asteptand reactiile de pe antene si realitatea tv la vestea impozitarii manelistilor. De ce pana mea n-or fi zicand nimic ,,jurnalistii” astia echidistanti (adica obligati de meserie si lege sa fie cat mai obiectivi?)…gigel, bazil, ioana, bugetari psd-isti raspundeti! George, vino cu exemplul unei localitati cu primar pd-l care ,,i-a salvat” pe comunitari angajandu-i iar la o noua firma cu actionar Consiliul local (asta ca sa vezi ca nu ma deranjeaza cand dai in pd-l, vino si cu exemplu legat de pnl, care-i treaba?)

  12. Pt. mike

    O firma (SRL, SA, etc.) nu se face intr-o zi-doua. Asteapta…
    inca ceva: jurnalistii nu-s obligati de meserie si, mai ales, de lege sa fie echidistanti. Pot fi partizani ai unor idei, ai unor conceptii, pot fi inregimentati politic… De unde ai scos-o? Arata-mi si tu legea aia!

  13. M-am referit la ,,lege” cu sensul de prevederi ale fisei postului, insa daca fisa postului prevede sa faci partizanat, nici o problema, doar ca lumea te rade iar efectul e contrar; altfel, crezi ca mai iesea base?…apropo, vezi ca au murit 10 oameni in cehia, polonia si germania din cauza inundatiilor din ultimele 24 ore, a dat la pro tv; deasemena, pagubele sunt foarte mari. ASTEPT berbecii de la realitatea penalului vantu sa ne explice ca de vina sunt base si boc, ca n-au facut digurile. Fii insa fara grija, io n-o sa dau vina pe cutra de iliescu. Maniosul antonescu si gigelul ponta fac eforturi sa se inteleaga, manati de informatorii felix, vantu si maestrul patriciu, care ne-a informat ca si apa ar trebui privatizata. Ca Petromidia, coane dinu? Da, aerul, nu? Iar legat de chestia cu firmele, te rog primeste un sfat: daca n-ai dovezi, probe, nu mai arunca cu vorbe (rima voita)!

Dă-i un răspuns lui Ioana Renunțați la răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.