Primăvara capricioasă, cu nopţi deosebit de reci, a întârziat coacerea roşiilor în solarii, motiv pentru care producătorii ţin la preţ, iar comercianţii se aliniază la nivelul acestora. Clienţii comentează mai puţin preţul şi apreciază ca produsele să fie româneşti şi curate, fără stimulatori de creştere şi de coacere.
La începutul lunii iulie, în Piaţa Mare din Slobozia, roşiile se vând cu preţuri între 4 şi 7 lei kg, deşi suntem în plină vară, când preţurile scad în mod normal cu 50% la fructele şi legumele de sezon. Producătorii ialomiţeni explică însă preţurile cu cheltuielile de producţie la care se adaugă contextul naţional: „A fost foarte frig şi am făcut focul în solarii, iar la primele serii avem foarte puţine roşii”, spune o producătoare din Gheorghe Doja. „Niciodată nu am vândut roşii atât de scumpe. Am fost de râs mamă, anii trecuţi, când am vândut şi cu 50 de bani kg. Acum s-au făcut toate la noi, în grădină, şi mulţumim lui Dumnezeu că ne-a ferit de piatră şi furtună, că în alte părţi a dat grindina, vremea rea, şi nu mai au deloc roşii. Aşa a crescut preţul la noi”, completează o mamaie din Ciulniţa.
Din cauza preţurilor ridicate, clienţii sunt mai cumpătaţi la consum şi mai atenţi la ceea ce cumpără: „Cumpăr numai de la producătorii pe care îi cunosc şi sunt mulţumită. E mai scump, dar are gust roşia din grădină. Un kg de la mine, o jumătate de la altul, fac şi ei un ban”, spune o cumpărătoare. „Cu 5 lei am cumpărat doar un kg, că sunt piperate. Dar credeţi că sunt cultivate de ei? Uitaţi-vă, sunt comercianţi şi câştigă la fel ca producătorii! Unul munceşte şi altul încasează. De sus pleacă totul”, spun doi soţi pensionari.
Preţurile vor scădea de la o zi la alta, iar în cel mult două săptămâni, când se vor coace roşiile cultivate în grădinile de la ţară, ialomiţenii vor consuma foarte mult din producţia proprie şi mai puţin de la piaţă.