S-a redeschis circulația pe A2, între București și Drajna

0

Comunicat CNAIR
Circulația rutieră a fost redeschisă pe A2 între București și Drajna pentru toate categoriile de autovehicule.

Se mențin restricțiile de tonaj (7,5 tone) pe DN 2C între Costești (județul Buzău) și Slobozia (jdețul Ialomița) și DN 2B între Buzău și Brăila.

Reamintim că din cauza ploii înghețate (freezing rain) ce produce polei, circulația rutieră a fost închisă aseară pentru toate categoriile de autovehicule pe A2, pe ambele sensuri de mers, între București și Drajna.
Măsura a fost luată preventiv pentru evitarea eventualelor accidente și pierderilor de vieți omenești.
Rugăm participanții la trafic să respecte restricțiile rutiere temporar instituite din cauza fenomenelor meteorologice.
Facem apel la conducătorii auto să circule prudent, să adapteze viteza la condițiile din trafic, să plece la drum doar dacă au autovehiculele echipate corespunzător pentru condiții de iarnă și să se informeze în prealabil cu privire la condițiile de trafic din zonele tranzitate.

Lăsați un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.