Percepția este a tinerilor care au participat la un concurs organizat de Biroul Județean Ialomița al Direcției Generale Anticorupție, la împlinirea a 11 ani de la înființare. Ofițerii DGA apreciază însă că impresia rezultă din gravitatea consecințelor unor situații de corupție, care pot ajunge și la pierderi de vieți omenești, și este generată de media prin cazurile prezentate.
Liceenii sunt consternaţi de mersul lucrurilor în rândul adulţilor şi de compromisurile pe care aceştia le fac cu bună ştiinţă: „Mi se pare foarte trist ce se întâmplă. Chiar dacă nu sunt încă adult îmi dau seama de amploarea fenomenului corupţiei. De ce nu este corectitudinea prezentă?”Ana Maria este elevă în clasa a X a la Colegiul Naţional Mihai Viteazul şi prin mesajul său anticorupţie îşi doreşte ca notele să fie obţinute pe merit. „Eu am exprimat cea mai cunoscută formă a corupţiei, de a da bani şi a-i lua. Dar, dacă vă uitaţi cu atenţie, una dintre mâinile de pe afiş se opune. Ar fi foarte bine să nu se mai dea bani pentru note, că viitorul nu este asigurat de bani ci de munca noastră intelectuală”.
Pentru Melania, dramatic este că printre angajaţii din sănătate se pot strecura persoane insuficient pregătite din punct de vedere profesional, ceea ce ameninţă sănătatea şi chiar viaţa pacienţilor. „M-am axat pe corupţia din spitale şi cum persoane care nu au pregătirea necesară să ocupe un loc de muncă pe forţele proprii, recurg la corupţie. Şi aşa ajung să ne trateze deşi au trecut examenele pe bani şi au ocupat posturile contra unor sume de bani.” Ofiţerul de prevenire din cadrul Biroului Judeţean al Direcţiei Generale Anticorupţie, Aneta Barbu, găseşte explicabilă percepţia tinerilor faţă de fenomenul corupţiei, dar este sigură că talerul corectitudinii atârnă mai greu decât cel al necinstei: „Dacă presa ar pune permanent în atenţia publicului şi oamenii corecţi, percepţia s-ar schimba. Tânăra generaţie trebuie să înveţe că fără muncă, corectă, fără depunere de efort, nu poţi reuşi cu adevărat, doar înşelând, furând şi minţind.”Lucrările şi mesajele tinerilor sunt prezentate într-o expoziţie în holul Centrului Cultural UNESCO Ionel Perlea din Slobozia, iar ialomiţenii au la dispoziţie linia telefonică 0 800 806 806 unde pot sesiza orice act de corupţie.
Cum credeti ca se numeste marele castigator?
Incepe cu Mo si se termina cu …….niu