Sărbătorile Municipiului Slobozia: Cupa Sloboziei la fotbal şi la şah

0

20160611_094717

Tinerii şi adolescenţii din Slobozia au fost implicaţi în numeroase competiţii sportive şi demonstraţii de Aikido, Karate, Kempo, Parkour şi Kangoo Jumps.
Concursurile au fost organizate în cadrul Sărbătorilor Municipiului şi se înmulţesc de la an la an. Prima competiţie sportivă în programul sărbătorilor a fost „Crosul Sloboziei”, acum 16 ani, iar de la ediţie la ediţie întrecerile s-au diversificat până la concursul de îndemânare auto şi orientare, organizat în premieră anul acesta. Elevii din Slobozia s-au mai întrecut la streetball, fotbal şi şah, iar cei mai buni au fost premiaţi duminică seară pe scena sărbătorilor.
Meciurile de fotbal şi partidele de şah s-au desfăşurat pe parcursul mai multor zile şi în mai multe locaţii. Şahiştii veterani au disputat cupa Sloboziei în Parcul de la E 14, iar copiii la Clubul Satori. Radu Ioan Dima este unul dintre juniorii care au urcat pe podium, dar locul doi a fost prea puţin pentru a primi răsplata promisă: „Ce să zic, aveam nişte emoţii pentru că tati mi-a spus că dacă iau un rezultat foarte bun îmi ia o mitralieră. Dar am luat locul doi. Acum am avut o mutare imposibilă şi mi-a fost frică să nu o fac şi pe a doua, dar sunt mulţumit că am câştigat.”
Cupa Sloboziei a fost completată de Cupa 1 iunie, amânată din cauza alegerilor, şi iniţiată în judeţ de profesorul îndrumător, Marian Mirea: „A prins bine proiectul pentru că au apărut mai multe alte şcoli interesate de echipe la şah. Foarte tare vin din urmă elevii de la Amara, care ne vor ridica probleme, dar fără competiţie şi fără adversari valorici nu există creştere.”
Miză mare şi pentru microbişti. Reprezentantul Clubului Sportiv Municipal, Adrian Cristea, spune că ediţia din acest an a Cupei Sloboziei la Fotbal a înregistrat o participare mai redusă faţă de anul trecut, dar a fost mai intensă: „Au fost 10 echipe, s-au făcut două grupe de 5, s-a jucat fiecare cu fiecare, s-au calificat primele două în sferturi, iar apoi semifinale şi fianale. Numai pentru societăţi şi instituţii, din păcate mai puţine, pentru că anul trecut au fost 16, dar poate la anul or să fie mai multe.”
Printre golgheteri se numără şi Cătălin Scurtu din echipa EVIVET, câştigătoare a cupei în ediţiile precedente: „Ne place fotbalul, 80% suntem aceeaşi băieţi. Cel mai greu este să treci peste tracul de început. Oboseala o trecem cu vederea. Se joacă efectiv. Mingea nu prea stă pe afară pentru că se joacă intensiv.”

Lăsați un mesaj