Scrisoare către alegători

26

Dragii mei prieteni,

Vă mulţumesc pentru sprijinul acordat în campania iniţiată de mine cu ceva vreme in urma,  privind lansarea referendumului legat de „criza apei potabile”.  Solicitam atunci, împreună cu dumneavoastră, demiterea primarului Sloboziei pentru proasta gestionare a acestei investiţii, situație care a condus la furnizarea apei menajere la robinetele noastre.

Peste 8000 de sustinatori au fost atunci alături de mine şi au semnat pentru declanşarea referendumului. Din păcate, nu a fost de ajuns! Sistemul politic a fost mai puternic decât noi.  Acum şansele noastre renasc!  De aceea vin în faţa dumneavoastră, sine ira et studio, pentru a vă propune un nou proiect. Primarul Sloboziei a rămas fără sprijinul politic al formaţiunii care l-a susţinut în toţi aceşti ani împotriva noastră şi împotriva oraşului.

PDL, partidul în care m-am lansat în politica locală a ales să vă prezinte un candidat fără personalitate, tributar intereselor de partid. Celelalte formaţiuni  de pe scena politică locală sunt incapabile să ne ofere o alternativă viabilă pentru postul de primar al municipiului Slobozia. In acest context, am acceptat propunerea Partidului Ecologist Roman, un partid curat, format din tineri motivați de dorința de a-și construiasca un viitor, alături de parinții lor, aici, în Slobozia.  Vă invit alături de mine și de P.E.R., convins fiind ca putem oferi Sloboziei ceea ce şi-a dorit întotdeauna.

Un primar ales de comunitate, din comunitate, pentru comunitate. Un primar născut şi crescut aici, în Slobozia, un primar atent la problemele dumneavoastră. Ne cunoaștem foarte bine! Știți ca nu am furat niciodată, nu v-am minţit, nu am făcut promisiuni fără acoperire, nu v-am cerut să votaţi pentru interese de grup sau pentru interesul meu personal. În cei 10 ani de activitate politică pe plan local şi cei patru ani de administraţie în calitate de viceprimar am luptat pentru dumneavoastră, am muncit pentru dumneavoastră şi am crezut, alături de dumneavoastră, în viitorul nostru şi al Sloboziei.

Este timpul să decidem din nou! Este timpul să oferim, împreună, o nouă şansă copiilor noştri. Dar mai ales, este timpul să demonstrăm împreună că nu suntem singuri, că nu suntem slabi, că ştim ce vrem şi că putem să alegem pentru Slobozia şi pentru viitorul ei.  Cred cu convingere  că o astfel de şansă o reprezint eu. Am 43 de ani, sunt licenţiat în drept și în științe economice, sunt căsătorit, am doi copii, un băiat şi o fată.  În decursul ultimilor 10 ani am ocupat funcţii de răspundere în administraţia locală şi judeţeană, viceprimar și manager al Serviciului de Ambulanţă Ialomiţa; cred cu tărie că pot să va reprezint, ca primar al oraşului Slobozia. De aceea, vă invit să veniţi alături de mine și să decidem:

STOP corupției, hoției, risipei și incompetenței !!

VERDE pentru dezvoltare și pentru siguranța cetățenilor !

VERDE PENTRU PAROS !!

   Fiți alături de mine și trimiteți un mesaj de susținere cu textul: VERDE PENTRU PAROS la  adresa de e-mail radu_paros@yahoo.com, sau prin SMS la telefon  0722 360 196

Radu Paros,

cu voia dumneavoastră,

viitorul primar al Sloboziei

26 comentarii

  1. Taci(t), că mă apucă leşinul, catindatul nostru vrea să ne demonstreze că e de geantă latină… Măi, măi, măi! Să vină SLAVAREA! Nu se mai poate…

  2. Pana in momentul de fata , din punctul meu de vedere este cel mai credibil candidat dintre toti cei care vor primaria . Cred ca are mari sanse de castig. psd-ul ne-a arata 20 de ani ce poate . (ei …sunt sigur ca mai pot fura , dar noua ne-a ajuns sa ne facem ca nu vedem ) . Ai votul meu Paros !

  3. Realitatea TV a prezentat zilele trecute o transmisiune in direct in care Ionascu a fost pur si simplu ridiculizat pentru “realizarile” domniei sale in functia de Primar. Slobozia se afla PE ULTIMUL LOC in ceea ce priveste investiile si atragerea fondurilor europene.Si retineti: nu s-a pomenit nimic despre calvarul slobozenilor care cumpara apa potabila zilnic, pe criza asta.RADU PAROS a avut inca odata dreptate! Daca vreti ca viata dvs sa se schimbe in bine, VOTATI RADU PAROS, unul dintre ai nostri, incoruptibil si vertical! VERDE PENTRU PAROS!

  4. Sa nu uitam ca verticalul si incoruptibilul a facut parte din echipa de la primarie responsabila pentru aceste “realizari”. Mai usor cu osanalele ca nu e deloc pur si nevinovat precum vor unii sa-l scoata. Singurul motiv pentru care face pe semi-independentul e ca a fost indepartat de ciolan. Altfel ar fi fost candidatul PDL pt. primarie. Nu este cazul rebelului care s-a indepartat de un sistem ineficient si corupt ci al politicianului tipic caruia ii pute pt. ca nu mai are mainile pana la cot in borcanul cu dulceatza. Clar?

  5. intrebati-l daca stie ce inseamna sine ira et studio:)))
    d-le Paros, haideti sa nu mai umblam cu cioara vopsita…nici domnia voastra nu sunteti mai breaz… asta e… municipiul asta cred ca va disparea de pe harta in 50 de ani … maxim… iar principala cauza este ca numai aceia care s-au capatuit cumva sunt cunoscuti, iar aia putini si competenti sunt facuti cumva sa plece, sa nu deranjeze.
    traiesc aici, dar sper ca peste 20 de ani copiii mei sa plece din tara asta…
    nu imi doresc sa aiba aceeasi viata anosta si umilita, precum a noastra..
    cat despre cantidatii aistia… tot o apa si-un pamant, fara exceptie…

  6. Si eu il voi vota pe Paros, pentru simplul motiv ca imi pare mai serios (nu serios) decat altii. Nu e nici el Sfant, dar cred ca e mult peste alte personaje din oamenii politici locali. Chiar mi-as dori sa castige alegerile, dar am dubii deoarece foarte multe persoane voteaza partidele, si nu candidatii.

    PS: Vreau si eu bowling moca!

  7. cu respect pt dvs. domnule paros, sau nu cred ca ar’ trebui sa va spun asa….. nu stiu ce sa cred despre dvs, in politica nu ati invatat nimic fapt pt. care ati trecut la toate partidele. in functie de manager al ambulantei ati inceput cu 7-8 luni o campanie strategica impotriva salariatilor care ar’ trebui sa va fie acum de folos dar din nou ati luat plasa. DECI EXISTA UN DUMNEZEU PENTRU FIECARE!!! mult mult mult succes!

  8. domnul Paros a aratat grija fata de banul public, ceea ce este un lucru rar. in rest nu i se poate reprosa nimic. mi-ar placea sa il punem la treaba, cu ceilalti am vazut ce au facut

  9. cele doua licente nu ajuta!daca ai grija de banul public nu vopsesti garajul ambulantei de tttt.. ori pt a iesi portocaliu, nu faci canapele cu pernute pt holurile de asteptare, nu cumperi plasme si mai ales nu te implici in activitatea medicala care nu este de nasul tau!

  10. garajul(fatada)a costat aprox. 400000 lei vechi iar ambulantele trebuiau sa mearga cu ..viteza economica la urgenta!!iata cum intelegem actul managerial! sau poate ca trebuia sa se circule cu viteza economica pt a avea materie prima(adica profit) pt bora sau pt spatiul colegiului nmedicilor pe care pasu l-a concesionat!

  11. Apropo cu viteza economica.
    De ce Raed Arafat nu a luat masuri daca ceea ce facea nu era corect? (Sindicatul soferilor s-a dus de mai multe ori la Raed Arafat si acesta i-a dat dreptate Managerului)
    De ce Raed Arafat i-a criticat pe politicienii locali ca l-au demis daca facea treaba proasta?
    De ce exista angajati care il regreta pe el ca Manager?
    Da, nu il regreta soferii pentru ca nu mai puteau fura motorina si piese de schimb.

    @Mama 400.000 lei vechi ti se pare o suma mare?

  12. arafat nu reglementeaza consumul de carburant el se ocupa de activitatea medicala de promptitudinea serviciilor de urgenta. daca nu ai inteles nici macar acest lucru cat ai fost managerul ambulantei (numit politic,nu pt ca ai fi avut oaresce abilitati manageriale in acest sistem)ai pierdut timpul…..pardon! ai incasat salariu din bani publici in timp ce iti rezolvai problemele la firma privata(a nu se intelege gresit cuvintul ..privata..) ai creat doar conflicte si pt asta cei care si_au dat seama de acest lucru te-au inlaturat. pacat ca nu ai apucat sa revopsesti garajul ambulantei din portocaliu in verde!,,,(ca la asta te pricepi)!!!!

  13. Ma tu esti unul dintre hotii de carburant care a primit o jordie peste mainile alea care furau motorina!Paros a vrut sa stopeze un furt care dainuie de ani si ani de zile . Acum cativa ani un sofer de ambulanta a vrut sa-mi vanda(printr-o cunostinta) bonuri de carburant. La Primarie va proceda la fel, va inchide robinetul hotilor! Votati Paros!

  14. bai aurele.vai de capul tau! cum a dovedit legal pasu furtul de motorina? a prins pe cineva? daca avea dovezi le prezenta organelor indreptatite sa ia masuri.este foarte usor sa arunci vorbe acuzatoarre si sa jignesti oamenii dar trebuie sa ai si dovezi.iar pt stiinta ta,aurele,nu se mai folosesc bonuri de carburant de vreo zece ani,asa ca mai bine taci!

  15. sindicat, atunci de ce i-a criticat ca l-au dat afara?
    Hai ca toata slobozia stie ce faceau soferii de la ambulanta.
    Toti i-au vazut chiar si cu ambulante de urgente majore plecati acasa la masa.

  16. Acum cativa ani umbla un tuciuriu gras din Slobozia-Noua cu carnetelul de bonuri la vanzare. Doar nu vrei sa credem ca obiceiurile nu au ramas?Ca nu mai vand bonuri si dau direct cu canistra inseamna vreo schimbare majora? Paros putea sa stea pasiv si sa-si vada de firma lui dar a preferat sa faca ordine la ambulanta!La fel putea inchide ochii si sa faca ce zice Cazacu asigurandu-si postul caldut. Prefera insa lupta cu golanii, tradatorii si hotii. Un astfel de om ne trebuie la Primarie!Verde pentru Paros!

  17. Imi place ca multi aveti curajul sa criticati, dar nu aveti curajul sa va dati numele! Din umbra, toti suntem viteji! 😉 Pareri pro si contra vor exista intotdeauna la adresa candidatilor la Primarie, e normal. Dar, din punctul meu de vedere, Slobozia merita o schimbare! Il citez pe Costi aici (vezi comentariu mai sus): “Nu e nici el(n.r. Paros) Sfant, dar cred ca e mult peste alte personaje din oamenii politici locali. ” Ca si acum 4 ani, eu voi vota Radu Paros!

Dă-i un răspuns lui mike Renunțați la răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.