Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, Protopopiatul Slobozia, în parteneriat cu Școala Gimnazială Nr. 5 din Slobozia Nouă, structură a Liceului Tehnologic „Înălțarea Domnului” Slobozia; Şcoala Gimnazială ,,Sfântul Ierarh Nicolae“ din Bucu; Primăria Bucu și Direcția Educație, Cultură și Tineret Slobozia a organizat în data de 6 martie 2024, la Căminul Cultural din Slobozia Nouă, a șaptea ediție a proiectului cu tema „Tradiții și obiceiuri de Mucenici”.
Pentru început, părintele Marius Ungureanu de la Parohia Slobozia Nouă II a vorbit tuturor participanților despre credința și dragostea nestrămutată pentru Dumnezeu a celor 40 de Mucenici din Sevastia, cât și despre viața și pătimirile acestora. Apoi, părintele protopop Laurențiu Cioranu a subliniat importanța păstrării tradițiilor și obiceiurilor strămoșești și mai ales transmiterea acestora tinerelor generații.
Elevii de la Școala Gimnazială Bucu, coordonați de doamnele Daniela Matei și Laura Raportaru, precum și de domnul învățător Alin Haidade, au interpretat cântece populare și au dansat, prin acestea aducând un omagiu Mamei.
Șezătoarea a continuat cu organizarea a două ateliere: de împletit mucenici și de confecționat felicitări, sub coordonarea atentă a cadrelor didactice de la Slobozia Nouă: Andreea Nicolae, Liliana Stan, Cosmina Chiriță, Ana Ungureanu, Maria Nedelcu și Silvia Stan.
La finalul activității, s-au servit mucenici dobrogeni, floricele, prăjituri și băuturi răcoritoare, toate pregătite cu multă dragoste de mămici și bunici.
În semn de apreciere pentru implicarea în realizarea activității, Protopopiatul Slobozia a oferit doamnelor și domnișoarelor prezente mărțișoare, care au bucurat pe deplin sufletul acestora.