Guvernul a modificat și completat legislația achizițiilor publice, pentru a simplifica, clarifica și corela unele prevederi, precum și pentru a reduce termenele în procesul de atribuire a contractelor publice. Aceste prevederi sunt incluse într-o ordonanță de urgență adoptată astăzi de Guvern, care are rolul să fluidizeze procesul de atribuire a contractelor publice, în condiții transparente, contribuind astfel la implementarea proiectelor de investiții publice într-o perioadă mai scurtă de timp.
Ordonanța de urgență adoptată are în vedere corelarea, inclusiv în sensul urmărit de legislația europeană, și clarificarea prevederilor din cele trei legi – Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, Legea nr. 99/2016 privind achizițiile sectoriale, precum și Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluționare a Contestațiilor, întrucât anumite prevederi ale acestora au fost modificate pe parcursul procesului de adoptare în Parlament.
Un element de noutate al acestei ordonanțe este crearea cadrului legal care va permite, ulterior, prin detalierea în legislația secundară, încheierea de contracte fără publicarea prealabilă în SEAP a anunțului și documentației. Este vorba aici despre achizițiile directe mici realizate de autoritățile contractante, în cazul cărora utilizarea platformei electronice actuale s-a dovedit a nu aduce eficiență, ci mai degraba o birocratizare inutilă.
Sunt clarificate condiţiile şi modalităţile de aplicare a procedurii simplificate, stabilindu-se clar că această procedură se aplică pentru atribuirea contractelor de achiziţie publică, a acordurilor-cadru şi a concursurilor de soluţii a căror valoare estimată este mai mică decât pragurile prevăzute de lege. Procedura simplificată reprezintă modalitatea de realizare a achizițiilor publice sub pragurile impuse de legislația europeană, prin publicare numai la nivel național și cu utilizarea de termene mai scurte și cerințe minimale necesare pentru îndeplinirea contractului.
De asemenea, este clarificată situația de excepție de la art. 19 din Legea nr. 98/2016, astfel încât autoritatea contractantă să poată aplica procedura simplificată sau, după caz, achiziția directă, pentru loturi individuale, atunci când sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege. Este precizat dreptul autorității contractante de a solicita operatorilor economici participanţi în comun la procedura de atribuire să adopte sau să constituie o anumită formă juridică numai după declararea ofertei câștigătoare și sub rezerva ca această condiție să fi fost prevăzută fie în documentația de atribuire, fie în anunțul de participare.
Se introduce obligația autorității contractante de a solicita ofertantului/candidatului să precizeze, în ofertă sau în solicitarea de participare, datele de identificare ale subcontractanţilor propuşi, numai dacă aceștia din urmă sunt cunoscuți la momentul depunerii ofertei sau solicitării de participare.
O nouă prevedere specifică faptul că nu poate fi aplicat criteriul costului/prețului cel mai scăzut în cazul atribuirii contractelor de achiziţie publică/acordurilor-cadru de proiectare și execuție. Clarificarea legislativă este necesară pentru a aduce un aport mai mare calității în raport cu prețul pentru contracele de lucrări care implică și partea de proiectare
O altă clarificare vizează textul de lege în sensul că persoana care se consideră vătămată se poate adresa atât Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cât și instanței de judecată. De asemenea, va fi mai explicită prevederea privind modul de curgere a termenului de soluționare a contestației, prevăzându-se expres că acesta este de 20 de zile lucrătoare de la data primirii copiei dosarului achiziției publice de către Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, în urma transmiterii acestuia de către autoritatea contractantă odată cu punctul său de vedere asupra contestației, pentru a se evita prelungirea artificială a termenului de soluționare a contestației. Se va aplica un termen unitar, respectiv 5 zile lucrătoare, de comunicare a întâmpinării către instanța de judecată de către intimat, întrucât cele 5 zile calendaristice pot implica și zile libere, astfel se poate reduce în practică la 3 zile lucrătoare.
Precizăm faptul că în ședința din 14 decembrie 2017 Guvernul a adoptat o ordonanță de urgență care reglementează modul de realizare a controlului ex-ante al procesului de atribuire a contractelor/acordurilor-cadru de achiziție publică, a contractelor/acordurilor-cadru sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii. Scopul actului normativ este de a reglementa, la nivel superior legislativ, aria de cuprindere, autoritatea juridică a controlului ex-ante, obligațiile autorităților contractante în relație cu controlul ex-ante, precum și modul de derulare a acestui control. Adoptarea în regim de urgență a măsurilor de flexibilizare și armonizare a sistemului achiziţiilor publice va reduce riscul diminuării gradului de cheltuire a fondurilor alocate, inclusiv a fondurilor europene, și al amânării/întârzierii implementării unor proiecte de investiţii majore, cu impact social şi economic la nivel naţional sau local.