Sistare alimentare cu gaze naturale în municipiul Slobozia, pe 3 decembrie

2

foto: Florin Floreanu

În vederea efectuării unor lucrări de modernizare la reţeaua de distribuţie, Distrigaz Sud Reţele este nevoită să sisteze temporar alimentarea cu gaze naturale pentru toţi clienţii din municipiul Slobozia, judeţul Ialomiţa, în data de 3 decembrie 2012, în intervalul orar 7:00 – 23:00.

Pentru evitarea producerii unor evenimente nedorite, rugăm clienţii să verifice că aparatele de consum sunt închise, inclusiv aparatele automatizate şi cele cu flacără de veghe.

În momentul în care se va face realimentarea cu gaze naturale, în cazul în care clienţii simt miros de gaze, sunt rugaţi să aerisească imediat încăperea, să nu provoace scântei, să nu acţioneze întrerupătoarele electrice, să nu folosească aparatele electrocasnice şi, dacă este posibil, să închidă robinetul de alimentare cu gaze naturale.

Dacă mirosul de gaze din încăperi persistă, în ciuda respectării acestor măsuri, clienţii pot apela serviciul de call-center Apeluri de Urgenţă al Distrigaz Sud Reţele la prefix local + 928.

Ne cerem scuze pentru inconvenienţele create clienţilor noştri şi le mulţumim pentru înţelegere. 

Distrigaz Sud Reţele, filială a GDF SUEZ Energy România

2 comentarii

Lăsați un mesaj