Slobozia va avea 18 milioane de euro la dispoziţie pentru modernizarea infrastructurii de transport local, conform planului de mobilitate urbană durabilă finanţat de UE

1

DSC_9999

Propunerile administraţiei sunt pentru dezvoltarea transportului public de călători prin achiziţionarea a 15 autobuze electrice, realizarea de piste de biciclete prin municipiu şi de la Slobozia către staţiunea Amara şi cartierul Slobozia Nouă, realizarea unui pod nou peste Ialomiţa din Bulevardul Chimiei şi o nouă bretea ocolitoare a oraşului pe linia de Nord a municipiului.
Conform studiilor, cel mai dezvoltat la nivelul municipiului este mersul pe jos, iar distanţele reduse de la nivelul comunităţii recomandă deplasarea cu bicicleta. “Pornind de la cotele modale actuale, cetăţenii oraşului se deplasează 47% pietonal, 31% prin utilizarea transportului cu autoturismul, 18% folosesc transportul în comun şi 4% merg cu bicicleta. Noi vrem să creştem la 15% utilizarea bicicletei şi la 25% transportul în comun , prin scăderea la câte 30% a celor care merg pe jos şi cu maşina”, a precizat reprezentantul firmei care s-a ocupat de cercetare.
În actuala structură rutieră se creează frecvent blocaje la intrările în Slobozia, dar şi accidente pe principalul bulevard al municipiului, Matei Basarab, motiv pentru care intervenţiile participanţilor au reclamat acest aspect. “Eu v-aş ruga să acordaţi o atenţie deosebită fluidizării circulaţiei în zona de Est a oraşului, din zona Petrom, prin realizarea urgentă a unui sens giratoriu, despre care nu aţi vorbit nimic”, a opinat Emil Constantinescu.
Pentru cetăţeni, mersul pe jos este sănătos, iar pistele de biciclete pe trotuar, periculoase: “Noi suntem în vârstă, dar mergem la piaţă, facem mişcare, şi nici nu auzim când ne claxonează, iar cu bicicleta se merge pe şosea, de când moda asta pe trotuar? Întradevăr, traficul e aglomerat, că au şi câte trei maşini la o familie, pe care le parchează una lângă alta deşi au doar un loc de la Primărie…”, se completează două doamne care au rezistat până la sfârşitul dezbaterii publice, cu nostalgia şedinţelor de altă dată.
În Slobozia, doar 4% dintre locuitori pedalează şi principalul motiv invocat este lipsa pistelor dar şi a rastelelor pentru biciclete. “Eu zic să diferenţiem deplasarea cu bicicleta în trafic de necesitate şi trafic de promenadă, de agrement…”, a punctat printre altele Sorin Brânză. Pentru evitarea blocajelor la intrarea în Slobozia dinspre Urziceni s-a propus ridicarea unei pasarele peste linia ferată. Revenind la achiziţii, un autobuz electric poate costa până la 500.000 de euro, iar prin cumpărarea acestora se promite înfiinţarea a 5 trasee noi pentru transportul public, faţă de două câte sunt în prezent, cu staţii la fiecare 300 de metri. Mijloacele moderne de transpirt public necesită însă o staţie de încărcare electrică, ceea ce presupune alţi bani, altă distracţie…PMUD_SLOBOZIA2023

1 comentariu

  1. Ce folos daca baietii aia de la Politia locala (angajati pe banii nostrii) nu fac nimic in sensul asta. Trotuarele sunt blocate de masini, caile de aces si scarile de la blocuri la fel sunt blocate de masini (am vazut acum 3 saptamani cun cei de la Ambulanta se chnuiau sa scoata din bloc o femeie batrana cu tagra dar nu aveau loc de o masina cu numere de Bulgaria). Incep scolile si politistii locali tot nu vor face nimic sa preintampine accidentele. Degeaba se iau masuri dupa ce se intampla nenorocirile, trebuie sa ia masuri de preventie si mai ales de disciplinare a tuturor cetatenilor (pietoni, soferi, biciclisti si mai ales cocalari).

Lăsați un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.