Şofer sub influenţa băuturilor alcoolice şi cu permisul de conducere suspendat depistat de poliţişti

0

În noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 02.00 în timp ce executau serviciul de patrulare, agenţii Postului de Poliţie Sărăţeni au efectuat semnalul regulamentar de oprire conducătorului unui autoturism, care, la vederea poliţiştilor, a refuzat să oprească vehiculul şi a mărit viteza de deplasare.

Autoturismul a fost urmărit de echipajul poliţiei cu semnalele luminoase şi acustice în funcţiune, fiind oprit pe o strada comunală. Procedând la verificarea documentelor personale şi ale autovehiculului, poliţiştii au stabilit că şoferul, un bărbat de 43 de ani din comuna Balaciu, avea dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice suspendat încă de la începutul lunii aprilie a.c., pentru o perioadă de 90 de zile, după ce fusese depistat de poliţiştii din Căzăneşti conducând sub influenţa băuturilor alcoolice.

Întrucât emana halenă alcoolică, poliţiştii au solicitat conducătorului auto să se supună testării cu aparatul Drager sau să îi însoţească la o unitate medicală în vederea recoltării probelor biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, însă acesta a refuzat.

În cauză poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată şi pentru refuzul conducătorului auto de a se supune recoltării probelor biologice.

Inspector de poliţie SALAORU DANIELA, compartiment relatii publice IPJ Ialomita

Lăsați un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.