Tahicardia: 7 lucruri pe care trebuie să le știi despre pulsul mărit

0

Ai simțit vreodată că stă să îți sară inima din piept? Poate ai depus efort fizic intens sau poate ai avut parte de o sperietură pe care nu o vei uita prea curând. Pulsul mărit sau tahicardia este o manifestare fiziologică normală în anumite situații.
Totuși, atunci când apare frecvent și devine incontrolabilă, această tulburare de ritm cardiac îți poate pune viața în pericol. Află din rândurile care urmează 7 lucruri pe care trebuie să le știi despre pulsul mărit!
Ce este tahicardia
Tahicardia este o tulburare la nivelul ritmului cardiac, care constă în accelerarea bătăilor inimii fără o cauză justificată. În mod normal, pulsul unei persoane sănătoase se situează între 60 și 100 de bătăi pe minut (bpm) în repaus. Cu mici excepții, precum sportivii sau bebelușii, acest interval este cel standard.
Tipurile de tahicardie
Printre cele mai întâlnite tipuri de tahicardie, întâlnim:
Tahicardia supraventriculară, de obicei din cauze congenitale;
Tahicardia ventriculară, care poate ajunge chiar și la 300 bpm, având potențial letal;
Tahicardie sinusală, ce apare în general în condiții de stres, efort fizic, febră, anemie sau administrare de droguri;
Tahicardie joncțională, care poate ajunge până la 200 bpm;
Fibrilația ventriculară, care este una dintre aritmiile cele mai grave și neregulate, necesitând adesea montarea unui defibrilator cardiac in Cluj sau alte orașe mari din țară;
Fibrilația atrială, de asemenea fiind o aritmie gravă;
Flutter atrial, care constă într-un puls rapid, dar regulat.
Cauzele tahicardiei
Boli cardiace
Malformații congenitale
Stres și emoții intense
Consumul de droguri
Consumul de tutun
Consumul de alcool
Consumul de energizante
Efecte secundare ale unor medicamente
Stări febrile
Anemii
Hipertensiune sau hipotensiune arterială
Hipertiroidie
Simptomele tahicardiei
Uneori, tahicardia nu dă simptome, fiind descoperită întâmplător în cadrul unor consultații medicale. Totuși, dacă tulburarea e mai gravă și s-a instalat de mai mult timp, pot apărea modificări fiziologice, precum:
Palpitații
Dureri în piept
Amețeli
Stare de leșin
Respirație dificilă
Complicații ale tahicardiei
Stop cardiorespirator
Infarct
Accident vascular cerebral
Insuficiență cardiacă
Metode de diagnostic pentru tahicardie
Pulsul anormal poate fi diagnosticat ușor, la un consult medical, prin ascultarea bătăilor inimii. În funcție de context, medicul va recomanda analize suplimentare, precum:
Electrocardiograma (EKG) pentru evidențierea impulsurilor electrice ale inimii;
Test EKG de stres pentru analiza activității inimii în timpul efortului fizic;
Holter EKG pentru monitorizarea inimii timp de 24 de ore;
Ecografie cardiacă pentru vizualizarea aspectului inimii;
Coronarografie pentru analiza eventualelor blocaje ale vaselor de sânge;
RMN sau tomografie pentru vizualizarea structurii inimii și a vaselor de sânge.
Metode de tratament pentru tahicardie
Medicamente pentru restabilirea ritmului cardiac normal;
Suplimente alimentare pentru protecția inimii, precum Omega 3 și Coenzima Q10;
Manevre de prim ajutor: tușitul, statul pe vine și aplicarea unui cub de gheață pe față;
Ablația în cazul în care se dorește distrugerea unei anumite zone din inimă care produce aritmie;
Implantarea unui defibrilator pentru o monitorizare îndelungată;
Operație pe cord deschis în cazurile foarte grave.
Tahicardia este o tulburare complexă ce poate afecta organele și buna funcționare a organismului. Protejează-ți inima și mergi la un consult de specialitate dacă simți că ceva nu este în regulă!

Lăsați un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.