Ţara ciorilor stăpâne

0
Trăim (ni se pare, de fapt vegetăm) în ţara în care, cândva, ţiganul care ridica privirea din pământ era biciuit până sângera. În ţara care, cândva, a dat un Vlad Ţepeş, pe vremea căruia puteai lăsa o pungă de galbeni în drum şi peste o săptămână o găseai tot acolo. Nu mai dau exemple, că sunt puţine şi-mi amplifică scârba de ce am ajuns sub Iliescu/Băsescu (până şi pe vremea împuşcatului era mai bine): îţi dau garoii în cap ziua pe stradă şi poliţia păzeşte bulevardul să nu parchezi oblic. Te bate ţiganul şi poliţistul te îndeamnă să vă împăcaţi. Îţi fură telefonul, îi dai poliţistului captura video cu hoţul punând mâna pe telefon, şi el te muştruluieşte că de ce l-ai lăsat pe bancă. Te sufocă gazele de eşapament ale raghilei cu numere de Bulgaria şi poliţistul te opreşte ca l-ai depăşit cu 70 la oră, la cinşpe metri de indicatorul de intrare în localitate (nu-i aşa, domnu’ Staicu de la Ţăndărei?) – pe ăla cu furnalul la cur nu-l opreşte. Ţie ţi se spune “proxenetul”, deşi încă nu ai fost judecat (vezi Tera) şi asasinul nu-ştiu-cărui interlop e numit “presupusul asasin”, deşi a recunoscut demult. Te scuipă cioara şi-ţi arată ce are sub fustă şi comunitarul nu e nicaieri. Niciodata nu-i găseşti când ai nevoie de ei, în rest colcăie de poliţişti peste tot.
Nişte fete au fost claxonate şi măscărite de câţiva (4) magraoni, că aşa a vrut muschii lor să se distreze. Au sunat şi aşteptat poliţia comunitară, cât să fi avut ciorile timp să le şi tranşeze, să le şi vândă la măcelărie şi să si bea berea de după. Mie mi-a luat 3 minute din clipa în care am aflat – i-am căutat / găsit / pozat. Ce căcat să facă presa mai mult?
guraialomitei

Lăsați un mesaj