Candidatul PNL la Primăria Slobozia a renunţat la mandatul de reprezentare în Consiliul Local pentru a lăsa locul mai tinerilor colegi de politică. Exemplul său a fost urmat de Ionel Vetu şi completat de demisia Mirelei Dacici. „Am preferat să formăm o echipă tânără, doi dintre ei au mai fost consilieri locali iar ceilalţi trei sunt la prima învestire şi la prima funcţie publică. Am considerat necesar să împrospătăm echipa şi să le oferim şansa să se obişnuiască cu meandrele administraţiei locale şi, cu speranţa că vor confirma, unul dintre cei cinci să fie următorul nostru candidat pentru alegerile din 2020”, a precizat copreşedintele PNL Ialomiţa, Ioan Martin.
Reprezentanţii PNL în Consiliul Local Slobozia vor fi Andreea Conescu, Mihaela Ojog, Cezar Zamfir, Robert Bocu şi George Ovidiu Avram. În privinţa scorului obţinut la alegerile locale, candidatul PNL la primăria Slobozia apreciază că este rezultatul apatiei şi nemulţumirii generale faţă de politica centrală.
Veniturile pentru campania PNL în Ialomiţa au fost de 237.000 de lei, din care 30.550 de lei pentru municipiului Slobozia.
Am citit în presa locala un comunicat în care se trăgeau la răspundere reprezentantii ALDE pt ceea ce “planează public” Oare la ce se referă liberalii lui Martin și Tinel?
In toata aceasta campanie pentru locale,mi-am pus o singura intrebare si anume domnul Martin a vrut cu adevarat sa castige primaria Slobozia ?Cat despre tineretea consilierilor,cred ca este un lucru bun,varful acestei echipe fiind Cezar care este liberar cu trup si suflet si foarte cinstit
Cezar Zamfir asta da valoare. Un fripturist, o nulitate. Mai e timp sa fie scos si el din aceasta echipa. A mai facut parte din CL Slobozia si nu a fost capabil sa realizeze nimic, da niminc, nimic !
Domnule Martin, atata timp cat te-ai afisat cu ciuma politicii ialomitene, Gheorghe Tinel, ce sanse crezi ca aveai sa castigi???Ai tolerat numirea lui dictatoriala …de alegeri nu s-a auzit la pnl ialomita? Lumea s-a scarbit vazand apucaturile comunisto-securiste cu acest cretinel corupt in prim-plan!