Transportul public de călători va deveni un serviciu propriu în cadrul primăriei Slobozia

4

Volvo-Electric-Bus-2

Municipalitatea urmăreşte modernizarea transportului public de călători prin programul de dezvoltare urbană şi preluarea în administrare proprie a serviciului de transport în comun la nivelul Sloboziei. „Avem posibilitatea să achiziţionăm 15 autovehicule noi, ecologice şi moderne, prin planul de mobilitate urbană, şi vom constitui un serviciu public de transport la nivelul Primărie”, a precizat primarul Adrian Mocioniu. Actualul operator care se ocupă de transportul public de călători în Slobozia şi Amara are un contract încheiat în 2007, care va expira anul viitor. Această temă va fi unul dintre subiectele abordate în dezbaterea publică organizată luni, 5 septembrie, la casa Municipală de Cultură, fostul cinema Galax, începând cu ora 16:30.

4 comentarii

  1. mai draga, dar santurile, gropile si denivelarile majore din sosele (a se citi ulite) cand se vor repara/reabilita ? cum sa bagi autobuze electrice pe asa tampenii de drumuri ? mai intai sa circulati cu auto electrice si veti intelege ca pe astfel de sosele nu pot circula in conditii cat de cat civilizate.

  2. “Vrabia malai visează ! ” pentru ratarea proiectului de reabilitare a centrului administrativ și a parcului industrial , vom avea blocată accesarea de fonduri europene nerambursabile pentru următorii 4 ani ! E doar intoxicare media a d-lui consilier personal Puia și a d-re consilier persnal Christina !

Lăsați un mesaj