Trei incendii în Ialomița în ultimele 48 de ore

0

i6etyjety

Pompierii ialomițeni au fost solicitați să intervină, în ultimele 48 de ore, în cazul a trei incendii. Primul apel pe 112 a fost primit sâmbătă, 23 ianuarie a.c, în jurul orei 18.00, când o locuință din municipiul Fetești a fost cuprinsă de flăcări. În momentul sosirii salvatorilor la fața locului, incendiul se manifesta la bunurile aflate într-o cameră și la cele aflate în două holuri ale locuinței, iar proprietara, o femeie în vârstă de 88 de ani, prezenta arsuri la față și la membrele superioare. Aceasta a fost preluată de un echipaj SMURD și transportată la spital. Pompierii au acționat cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă, iar după aproximativ 45 de minute, flăcările au fost lichidate.
În seara aceleiași zile, pompierii au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu, izbucnit la o locuință din localitatea Bărbulești. Cel mai probabil, flăcările au fost generate de un coș de fum defect sau neizolat corespunzător față de materialele combustibile din apropiere. Pompierii de la Secția Urziceni s-au deplasat la fața locului cu două autospeciale de intervenție, însă strada îngustă nu a permis accesul autospecialelor până în fața gospodăriei, pompierii fiind nevoiți să realizeze un dispozitiv de stingere de aproximativ 120 m lungime. După mai bine de o oră, incendiul a fost lichidat.
Cel de-al treilea eveniment la care a fost solicitată intervenția pompierilor a fost anunțat în dimineața zilei de duminică, 24 ianuarie a.c, în jurul orei 05.30, când o locuință din localitatea Făcăeni a fost cuprinsă de flăcări. Și de această dată, cauza probabilă care a dus la izbucnirea incendiului a fost un coș de fum defect sau neizolat corespunzător, iar la fața locului s-au deplasat pompierii de la Garda de Intervenție Fetești. În momentul sosirii acestora, flăcările se manifestau la un hol, la două camere și la acoperișul locuinței, pe aproximativ 70%. Pompierii au acționat cu două autospeciale de intervenție, iar după aproape o oră și jumătate, incendiul a fost lichidat.
Compartimentul Informare și Relații Publice ISU Ialomița

Lăsați un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.