Trimis în judecată pentru trafic de minori şi pornografie infantilă prin mijloace informatice şi act sexual cu un minor

0

Poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Ialomiţa şi procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Ialomiţa, au documentat activitatea infracţională a unui bărbat în vârstă de 22 de ani, care a fost trimis în judecată pentru comiterea infracţiunilor de trafic de minori, pornografie infantilă prin mijloace informatice şi act sexual cu un minor.
Bărbatul, domiciliat în municipiul Slobozia, este suspectat că în luna septembrie 2012, a recrutat şi transportat o minoră, în vârstă de 14 ani, în scopul exploatării acesteia prin determinarea la reprezentări pornografice cu minori. Astfel cu un telefon mobil, a realizat două fotografii compromiţătoare cu partea vătămată, fotografiile fiind postate ulterior pe o reţea de socializare.
De asemenea, din cercetări au rezultat indicii că în cursul anilor 2011-2012, suspectul a întreţinut raporturi şi relaţii sexuale cu aceeaşi minoră, cunoscând că aceasta nu a împlinit vârsta de 15 ani.
COMPARTIMENTUL RELAŢII PUBLICE, INSPECTORATUL DE POLIŢIE AL JUDEŢULUI IALOMIŢA

Lăsați un mesaj

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.