Primarul Victor Moraru a anunţat în cadrul dezbaterii de luni, 18 aprilie, că atleta reprezentativă pentru sportul ialomiţean a acceptat invitaţia de a fi parte din proiectul judeţean privind sănătatea, educaţia şi condiţiile de viaţă din Ialomiţa.
Tema întâlnirii, administraţia publică locală şi judeţeană, a prilejuit participanţilor să discute despre cadrul de funcţionare a primăriilor şi nevoia de reprezentare a intereselor cetăţenilor.
„ Avem nevoie de o administraţie participativă pentru că fiecare cetăţean are dreptul să fie informat şi să participe la luarea unor decizii”, a precizat candidatul PSD pentru preşedinţia Consiliul Judeţean Ialomiţa, Victor Moraru.
Primarii prezenţi la discuţii au reclamat limitarea actului decizional privind funcţionarea aparatului de specialitate prin măsuri impuse de la centru, fără legătură cu situaţiile din teren, ceea ce îngreunează activităţile administraţiilor publice locale.
„Cine şi de ce trebuie să-mi spună mie că, la Movila, primăria are nevoie de 17 angajaţi? De unde ştie el? Nu am angajat la cadastru, nu am pentru situaţii de urgenţe şi multe altele, le-am dat pe toate secretarei. E mai bine aşa?”, s-a întrebat retoric Mihai Valere, în opinia căruia nivelul salariului minim este foarte mic, iar impozitarea veniturilor ar trebui să se facă din nou progresiv, cum se întâmplă în statele dezvoltate, unde sistemele de sănătate ş învăţământ sunt performante tocmai pentru că se contribuie substanţial la finanţarea acestora.
De asemenea, explozia actelor normative privind legea administraţiei publice locale blochează de multe ori activitatea primarilor: „ O soluţie ar fi angajarea unor experţi la Consiliului Judeţean care să sprijine autorităţile publice locale în accesarea de fonduri nerambursabile pentru dezvoltarea comunităţilor”, a precizat din partea grupului de lucru al PSD, Alexandru Potor. Precizări din activitatea directă la primărie au mai făcut Costel Brateş şi Cristian Roman, Adrian Ionescu a vorbit din experienţa de secretar al Consiliului Judeţean, iar Adrian Mocioniu din colaborarea pe care a avut-o cu administraţiile locale din judeţ, unde lucrează ca medic veterinar: „Ar fi bine ca autorităţile legislative să ţină cont de problemele semnalate de autorităţile locale, pentru că noi le cunoaştem cel mai bine”, a precizat primarul oraşului Ţăndărei.
În calitate de membru al comisiei care lucrează la statutul aleşilor locali, primarul oraşului Amara, Victor Moraru, a propus să se precizeze clar în lege statutul primarului şi responsabilitatea privind semnătura sa: ” Eu am propus ca ştampila şi semnătura primarului să reprezinte confirmarea că documentul a ieşit din instituţie, fără să certifice conţinutul, pentru că primarul nu poate fi şi arhitect, şi jurist sau expert în toate. Sper să se ţină cont de propunerea noastră”, a precizat candidatul PSD desemnat pentru preşedinţia Consiliului Judeţean Ialomiţa.
Din partea grupului de lucru al PSD la dezbatere au mai participat Raluca Dumitrescu, Cătălin Grigore şi Daniel Crunţeanu.
În a doua parte a întâlnirii, primarii prezenţi au făcut propuneri pentru lista de consilieri PSD pentru Consiliul Judeţean Ialomiţa, urmând ca acestea să fie analizate şi validate.
Văd din ce în ce mai des apariţia Stelei Săvulescu. Ce hram poartă madam, şi pentru care fapte de vitejie politică e tot mai promovată?! Nu s-a făcut destul de rahat PSD, mai vrea, mai încape?!
Vai cine vorbeste de stampila si semnatura Primarului .Pai cite hirtii semneaza primarul Moraru in Primaria Amara. Nu ca de duduia Larisa are stampila si semnatura el nu are timp de asa ceva. Si raspunderea este tot a Larisei cu ce sa/l ei pe Morau ca de nu stie nimic. Chiama colegele sa/I explice.Binenteles ca are de colidat el acum care deja se vede mare boss la CJI. Sa fie asa ca de restul se poate ocupa domni de la DNA.