Ajuns la a XI-a ediție, competiția organizata de Clubul Sportiv Satori Art, a evoluat de la ediție la ediție, ajungând astăzi să devină o competiție de top din tara noastră. Sunt prezenți în aceasta ediție în Stațiunea Amara, peste 250 sportivi înscriși la categoriile din concurs, alături de părinți, arbitri și invitați oficiali.
Un proiect deosebit, ce este realizat sub egida F. R. de Șah și FIDE (Federația Internațională de Șah), în parteneriat cu CJ Ialomița, printr-un proiect accesat de către CS Satori prin programul de utilitate publică „Sportul pentru toți”, program ce sprijină structurile sportive să dezvolte acțiuni de pregătire a sportivilor sau sa organizeze evenimente sportive.
Deasemenea competiția este sprijinită și de Primăria Orașului Amara, aceasta participând la premierea sportivilor pe diferite categorii din concurs.