Tânărul, de 18 ani, a acuzat dureri de cap şi a fost găsit în stare de inconştienţă de prietena lui care se oferise să-i cumpere un calmant de la farmacie. Duminică seara, în jurul orei 20:45, fata a sunat la 112 cerând ajutor, iar un echipaj de Ambulanţă cu medic a sosit la faţa locului şi l-a resuscitat mai bine de 60 de minute, însă rezultatul a rămas negativ şi s-a declarat decesul. Veste a căzut ca un trăsnet peste colegii de la clasa a XII-a G de la CNMV şi a făcut rapid ocolul internetului şi al comunităţii. Tot duminică, un alt tânăr, de 24 de ani, a făcut infarct după ce s-a ridicat de la masa de prânz. Conform purtătorului de cuvânt al Serviciului judeţean de Ambulanţă, în ultimele 36 de ore, apelurile la Salvare au crescut cu 10 procente, iar 50% dintre acestea au fost pentru bolnavii cardiaci şi cu afecţiuni neurologice. „Din cele 122 de urgenţe înregistrate, 34 au fost de natură cardiologică, 30 neurologică, 16 pentru copii, 7 gravide şi un accident de circulaţie, din fericire fără victime. Din păcate, însă, au fost înregistrate şi 5 decese, dintre care trei la pacienţi cu vârste de peste 56 de ani, cunoscuţi cu antecedente cardiace, iar două au fost tineri de 18 şi 24 de ani găsiţi în stop cardio respirator, cărora li s-au aplicat măsuri de resuscitare mai bine de 60 de minute, fără răspuns pozitiv, însă”, a precizat asistentul Eugen Stan Oprea.
Tot din cauza căldurii, mai multe persoane au căzut pe stradă în cele 3 zile caniculare. „De joi până duminică, inclusiv, staţiile de ambulanţă din judeţ au fost solicitate pentru 10 cazuri de lipotimii, cu insolaţie şi deshidratare, care au necesitat îngrijiri medicale de specialitate”, a precizat Mihaela Dumitrescu, purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Ialomiţa.
Raportările privind cazuistica influenţată de caniculă se fac doar în zilele cu temperaturi de peste 35 de grade Celsius, dar efectele caniculei sunt de durată mai lungă pentru bolnavii cronici, motiv pentru care medicii îi atenţionează să respecte întocmai medicaţia prescrisă de specialişti.
Condoleante familiilor indoliate!
Dumnezeu sa te ierte, Gabriel !
Dumnezeu sa-l ierte!!????