Autoturisme incendiate la Amara

3
În cursul nopţii trecute, 22/23 februarie a.c., în jurul orei 01.30 un bărbat din oraşul Amara a sesizat Poliţia prin Sistemul Naţional Unic Apel de Urgenţă 112 despre faptul că autoturismul său, aflat în garajul din curtea locuinţei a fost incendiat. La faţa locului au fost solicitaţi şi pompierii militari de la Garda de Intervenţie Slobozia care au acţionat timp de mai bine de o oră pentru lichidarea incendiului, însă atât garajul cât şi autoturismul au fost distruse aproape în totalitate.
Concomitent cu acest eveniment, un alt bărbat de 27 de ani din Amara a sesizat poliţiştii despre faptul că persoane necunoscute au pătruns în curtea locuinţei şi i-au incendiat autoturismul.
Deplasaţi la faţa locului poliţiştii au constatat că geamul de la portiera dreapta faţă a autoturismului era spart, iar habitaclul autoturismului prezenta urme de ardere în proporţie de 60%, întrucât bărbatul a reuşit să stingă incendiul înainte ca acesta să se extindă. Totodată în autoturism a fost identificat un recipient din material plastic, ce emana puternic miros de substanţă inflamabilă.
În ambele cazuri poliţiştii au întocmit un cerc de suspecţi, fiind continuate cercetările pentru identificarea şi tragerea la răspundere a autorilor pentru comiterea infracţiunilor de violare de domiciliu şi distrugere.
Inspectoratul de Politie al judetului Ialomita, compartiment informare si relatii publice
Distribuiți
Articolul precedent
Articolul următor

3 comentarii

  1. Pai tocmai asta am zis si pe independentonline.ro la articolul cu masinile incendiate. Cred ca tot pericli si-a dat foc atunci sa piarda hartiile firmei/lor.
    Zic io ….

Dă-i un răspuns lui Gina Renunțați la răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.