Un bărbat de 40 de ani i-a pus foc propriei mame pentru că nu i-a dat bani de băutură

1

Femeia, în vârstă de 67 de ani s-a trezit cu grajdul în flăcări. Într-o clipă, pârjolul s-a întins, iar vecinii au sărit să salveze animalele din grajd. Totul s-a petrecut sâmbătă seară la Brâncoveni, după ce bătrâna s-a întors din câmp cu o căruţă plină de baloţi.

Aurica Tănăsescu povesteşte cum de ani buni este alungată de cel mai mare băiat al ei şi cum niciunul din cei trei copii nu-şi face milă de bătrâneţile ei.

Incendiul a fost stins de pompierii de la Dragalina. Scandalul a continuat, însă. Ca să stingă conflictul, poliţiştii l-au ridicat pentru o noapte pe bărbatul care a dat foc.

Văduvă de 30 de ani, Aurica Tănăsescu şi-a crescut singură cei trei copii. Ca răsplată, acum nu-şi doreşte decât să fie lăsată în pace şi să-şi trăiască liniştită zilele ramase. Pentru că se teme însă pentru viaţa ei, femeia se gândeşte să plece la un cămin de bătrâni.

Clementina Tudor

material video: tvialomita.ro


1 comentariu

Dă-i un răspuns lui No Comment Renunțați la răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.