Unirea Principatelor Române sărbătorită de Protopopiatul Urziceni

0

2. ziua unirii ian 2014

Vineri 24 ianuarie 2014, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte VINCENŢIU, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, Protopopiatul Urziceni, în colaborare cu Primăria Municipiului Urziceni, a organizat în Sala de festivități a Protopopiatului o acțiune dedicată Unirii Principatelor Române.
În deschiderea evenimentului, domnul Ștefan Grigorescu, profesor de istorie, a făcut o scurtă prezentare a evenimentelor ce s-au desfășurat la Iași și București în luna ianuarie 1859, care au dus la momentul unirii.
Copiii de la grupul de cateheză “Sf. Ierarh Nicolae” al Parohiei Roșiori II, condus de PC Părinte Bătărigă Ioan și doamna profesoară Bătărigă Brândușa, dar și copiii de la clasa pregătitoare din cadrul Școlii “Ion Heliade Rădulescu” din Urziceni, coordonați de doamnele învățătoare Bălănică Gabriela și Iolanda Pârvu Aura, au pregătit un program artistic format din sceneta “Moș Ion Roată și Unirea”, poezii și cântece specifice.
În continuarea evenimentului, domnul profesor Nicolae Puiu Iliescu a prezentat și explicat fragmente din poezia „Hora Unirii”, scrisă de Vasile Alecsandri.
La final Părintele Protopop Bogdan-Ionuț Stancu a subliniat rolul și importanța Bisericii Ortodoxe Române în istoria unirii de la 24 ianuarie 1859 și a mulțumit tuturor celor care s-au implicat în realizarea acestui eveniment, un omagiu adus înaintașilor noștri.
Ziua s-a încheiat cu o agapă frățească oferită cu sprijinul Primăriei Municipiului Urziceni.
Toma Adriana Mariana – asistent social Protopopiatul Urziceni

Lăsați un mesaj

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.