După ce în luna mai au fost semnate 7 contracte cu finanțare provenind din Programul Județean de Dezvoltare Locală (PJDL) 2020, prin Asociația de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Ialomița, procesul de modernizare a județului continuă în ritm susținut pe aceeași cale.
Miercuri, 3 iunie 2020, președintele Consiliului Județean Ialomița, domnul Victor Moraru, a semnat patru noi contracte de finanțare nerambursabilă. Valoarea totală a contractelor încheiate este de 1.474.150,75 lei, contribuția ADI Ialomița prin PJDL 2020 fiind de 792.000,00 lei.
Trei dintre aceste proiecte vizează modernizarea sau reabilitarea sistemului de iluminat public.
Astfel, următoarele comune au obținut finanțare nerambursabilă în acest sens:
– Grindu, unde valoarea totală a proiectului este de 519.435,00 lei, din care 200.000,00 lei vin prin PJDL, iar restul de la bugetul local. Durata de implementare a proiectului este de 12 luni.
– Moldoveni, unde valoarea totală a proiectului este de 247.044,00 lei, din care 192.000,00 lei vin prin PJDL, iar restul de la bugetul local. Durata de implementare a proiectului este de 3 luni.
– Maia, unde valoarea totală a proiectului este de 351.198,75 lei, din care 200.000,00 lei vin prin PJDL, iar restul de la bugetul local. Durata de implementare a proiectului este de 5 luni.
Nu în ultimul rând, autoritățile din comuna Reviga și-au propus construirea unui teren sportiv multifuncțional. Pentru acest scop, au obținut 200.000,00 lei sub formă de finanțare nerambursabilă, din totalul necesar de 356.473,00 lei. Restul sumei va proveni din bugetul local. Durata de implementare a acestui proiect este de 9 luni.
În cadrul PJDL, unitățile administrativ-teritoriale pot obține finanțare nerambursabilă de până la 300.000 lei, în cazul orașelor și municipiilor, respectiv până la 200.000 lei, în cazul comunelor, pentru a derula acele proiecte pe care nu le-ar putea susține doar din bugetul local.