În acest sfârșit de săptămână, peste 20 de șoferi au rămas temporar fără permis, 3 persoane au fost prinse în flagrant delict și au fost aplicate amenzi în valoare de aproape 164.000 de lei, după ce polițiștii au intervenit la 70 de evenimente și au organizat 30 de acțiuni în tot județul.
În perioada 09 – 11 ianuarie a.c., poliţiştii ialomițeni au acționat, la nivelul județului, pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice.
Au fost organizate 30 de acțiuni și s-a intervenit la 70 de evenimente, dintre care 66 au fost sesizate prin SNUAU 112.
În urma activităților, au fost constatate 58 de infracţiuni, 3 persoane fiind prinse în flagrant delict.
Totodată, pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 518 sancţiuni contravenţionale în valoare de 163.800 de lei.
Siguranţa rutieră şi salvarea de vieţi sunt, de asemenea, priorităţi ale Poliţiei Române. Astfel, poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi pentru prevenirea accidentelor de circulaţie, fiind reținute 24 de permise de conducere și au fost retrase 5 certificate de înmatriculare.
Activităţile au fost desfăşurate în sistem integrat, împreună cu celelalte instituţii cu atribuţii în asigurarea ordinii şi liniştii publice.
Exemplificăm:
Polițiștii au depistat doi bărbați de 29 și 41 de ani, din Slobozia și București, în timp ce conduceau autovehicule pe drumurile publice, deși au consumat anterior băuturi alcoolice.
În urma testării cu aparatul etilotest Drager au rezultat valori de 0,85, respectiv 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior, aceștia fiind transportați la cele mai apropiate unități spitalicești, în vederea recoltării de probe biologice de sânge, pentru stabilirea alcoolemiei.
* * *
Un tânăr de 20 de ani, din Bărbulești, a fost depistat de polițiștii rutieri în timp ce conducea un autoturism pe raza localității de domiciliu, fără a poseda permis de conducere.
* * *
De asemenea, poliţiştii au depistat în trafic un alt coducător auto, un bărbat de 62 de ani, din municipiul București, care conducea un autovehicul pe drumurile publice, deși avea acest drept suspendat
În toate cazurile, polițiștii au întocmit dosar penal.