Ziua Porumbului, ediția a VIII-a, a avut loc loc astăzi în aceeași locație ca și edițiile precedente: ferma Elsit a lui Nicolae Sitaru, în Orezu. Anul acesta s-a remarcat a fi unul al producțiilor foarte bune, mulțumită cantităților de apă primite de loturile cu hibrizii înscriși. Din cei 82 de hibrizi aflați la startul competiției (câte 6 de la fiecare dintre cei 12 producători înscriși), 25% se află sau depășesc ”pragul psihologic” de 14 tone la hectar. De asemenea, producții bune au obținut toți cei înscriși în concurs ceea ce plasează ediția din acest an a Zilei Porumbului direct pe locul întâi ca rezultate.
Recordul absolut al producțiilor de la Ziua Porumbului 2017 a fost adjudecat de unul dintre hibrizii DEKALB, cu o producție STAS de 15.2017 kg/ha la umiditatea de 14%.
De precizat că pentru toți hibrizii s-a aplicat aceeași tehnologie de cultură, iar nivelul precipitațiilor a fost de 442 l/mp în perioada februarie-august 2017.
”Am avut cultură premergătoare grâul, am făcut lucrările de pregătire și pe 4-5 aprilie am semănat. Am folosit tehnologia de îngrășăminte recomandată de Vantage, m-am încadrat în cele 170 de kilograme de azot la hectar, am completat și cu ceva fosfor și potasiu. Tehnologia Bayer de erbicidare am folosit-o din nou, Adengo înainte de răsărirea culturii și în stadiul de 6-8 frunze am dat cu Laudis, doi litri la hectar și astfel, am avut o cultură de porumb foarte-foarte curată în toate loturile”, a spus Nicolae Sitaru.
La eveniment a fost prezent și ministrul agriculturii, Petre Daea.