Malancă, învăţătorul „problemă” din Gura Ialomiţei, hop şi el în problema microbuzului şcolar

2

După ce inspectorul şcolar Ilie Stavăr a fost atacat verbal de către localnici şi edilii comunei Gura Ialomiţei întrucât microbuzul comunei era cât pe ce să fie luat de către IŞJ Ialomiţa şi dus la altă primărie din judeţ, „generalul” şi-a găsit un aliat în persoana învăţătorului „problemă” Niculae Malancă. Acesta sare în apărarea inspectorului general, atacând conducerea primăriei. Malancă se bagă în seamă declarând că mult doritul microbuz nu este folosit în interesul şcolii, ci mai mult pentru a căra fotbaliştii echipei din comună atunci când au meciuri în deplasare. Învăţătorul – problemă oferă ca dovadă amendă primită de primărie de la Autoritatea Rutieră Română, când transporta echipa de fotbal între localităţi. După această acuzaţie, deja avem impresia că Malancă nu este din Gura Ialomiţei, nu vrea microbuz pentru elevii săi, şi nici să fie folosit în interesul comunităţii.

Totodată, acelaşi învăţător Malancă acuză tot ce mişcă prin comună, inclusiv pe viceprimar, care, după spusele lui, i-ar fi vorbit urât „generalului”. Mai mult decât atât, învăţătorul îl mai acuză şi pe profesorul de matematică Simion, actualul director al şcolii, spunând că „se pune contra” unor activităţi şcolare iniţiate de acesta în şcoală. Dar care este motivul prieteniei dintre Malancă şi Stavăr? Postul de director al şcolii din comună, pe care acesta îl vizează. Inspectorul general Stavăr i-ar fi pregătit „cadou” postul, în schimbul „tricoului portocaliu” pe care învăţătorul Malancă îl poartă pe sub hainele de zi cu zi. Adică, mai pe înţelesul cititorului, Malancă e PDL-ist până-n gât, iar Stavăr i-ar fi promis că îl va pune director. Dar cei doi camarazi, Stavăr şi Malancă, s-au lovit de o decizie a MECI, care prevede că un învăţător nu poate deveni director. Astfel, se încearcă găsirea unei portiţe pentru a-i îndeplini dorinţa, primul care a ieşit la atac fiind Malancă. Învăţătorul a început să „arunce cu noroi” în actualul director, spunând că nu este competent pentru postul care îl ocupă. Următoarea „săgeată” a trimis-o Stavăr, care a pornit nervos către Şcoala Gura Ialomiţei, cu gândul de a o lăsa fără microbuz, dar s-a lovit de refuzul primarului, al viceprimarului şi al locuitorilor nemulţumiţi.

Şi cum învăţătorul Malancă nu putea sta pe margine, a sărit în apărarea „generalului”, aruncând din nou „cu noroi”, de data asta în conducerea primăriei. Motiv pentru care am cerut şi părerea primarului liberal Ioan Jipa. Edilul ne-a spus, verde în faţă, părerea despre Malancă şi Stavăr: „V-a sunat Malancă? Ce voia? Care e problema lui? Aaaa …. sare în ajutorul lui Stavăr? Păi, normal, că e cu partidul lor acolo! Da, e adevărat, am primit o amendă de la ARR, dar am contestat-o, pentru că nu aveam alt mijloc de transport. Vrea să fie el director, dar nu-l vrea nimeni în comuna asta. Să-l pună pe el director, să vedem ce face! Dar ştiţi cum bate copiii Malancă cu nuiaua la palmă? Ca acum 30 de ani! Mai bea câte un coniac acasă şi vine băut la şcoală! Omul ăsta a reclamat-o pe sora lui, că şi-ar fi omorât mama, de 90 de ani, prin înfometare. Au venit procurori aici, au investigat cazul. Mai mult decât atât, viceprimarul nu i s-a adresat urât lui Stavăr, ci invers. Noi ştim mai multe despre domnul Malancă, el este „omul perfect şi singurul om care vrea binele comunei“. Hai să fim serioşi….Vor să dea jos directorul care este acum, un om deosebit, un profesor de matematică, Simion îl cheamă. Nu

are nici o treabă cu partidele politice, vrea doar binele comunei. Nu mă mai interesează ce spune Malancă, să fie sănătos!”

Prin urmare, primarul Jipa „i-o retează” scurt lui Malancă şi îl trimite să-şi vadă de treaba lui, întrucât sunt treburi mai importante de făcut, decât să se certe pe teme politice.

Ce am mai putea spune despre Malancă? Era să spunem „numai de bine“, dar asta se spune … ştiţi dvs. despre cine.

Mai multe am aflat de la IŞJ Ialomiţa, acolo unde Malancă este văzut ca o adevărată problemă, având peste 100 de reclamaţii, de-a lungul timpului, din partea colegilor de muncă, a primăriei, a elevilor şi a părinţilor acestora. De asemenea, am mai aflat că singurul care a reuşit să îl potolească pe Malancă a fost ex – inspectorul general Man Octavian, care l-a exclus din învăţământ.

Să auzim de bine despre Şcoala Gura Ialomiţei!

Vlad Curte-Frăţilă – Jurnalul de Ialomita

2 comentarii

Lăsați un mesaj

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.