„Au bani de dat, au datorii la…bănci!” Tinel, Pocora şi Neacşu, în topul deputaţilor datornici

0

…la polul opus, adică fără datorii, se află deputatul Dan Mircea Popescu şi senatorii Găină şi Panţuru.
Cu salarii nete de 1.100 de euro, parlamentarii ar trebui să plătească rate lunare medii de cel puţin 1.150 de euro, calculate la cele mai mici dobânzi (5%) şi cele mai mari scadenţe (30 de ani) de pe piaţă.
Dar sarcina nu se distribuie uniform. Averile cumulate din Parlament depăşesc un miliard de euro, iar majoritatea deputaţilor şi senatorilor raportează doar depozite. Unii au şi active, şi datorii, dar există şi câţiva care ar trebui să plătească la bancă rate de câteva ori mai mari decât salariul.
Topul datornicilor din Parlament
Parlamentarii cu datoriile cele mai mari au spus că şi-au restructurat sau negociază restructurări de credite, că plătesc doar dobânzile sau că trebuie să returneze toată suma împrumutată şi dobânzile abia la scadenţă. Topul parlamentarilor este condus detaşat de deputatul PSD Robert Negoiţă, cu datorii de peste 40 milioane de euro, urmat de către democrat-liberalul Silviu Prigoană, cu 25,4 milioane de euro. “Bronzul” îl ia tot un pedelist, Cristian Boureanu, cu datorii de doar 7,5 milioane de euro. Marius Nicoară de la PNL şi Elena Udrea de la PDL au, la rândul lor, datorii de 3,5, respectiv 3,3 milioane de euro.
Parlamentarii aleşi în 2008 au datorii faţă de instituţii bancare sau de persoane fizice de aproape 101.350.000 de euro, conform propriilor declaraţii de avere. Dacă deputaţii au cumulat datorii în valoare de aproximativ 92 milioane de euro, senatorii stau mult mai bine cu gradul de îndatorare, cu doar 9,3 milioane de euro.

Top Datorii deputaţi Ialomiţa

1. Tinel Gheorghe 360.000 euro
2. Cristina Pocora 123,470 euro
3. Marian Neacşu 33.094 euro
4. Dan Mircea Popescu 0 (zero)

Prin urmare, cel mai mare datornic dintre deputaţi este Tinel Gheorghe, deputatul din colegiul 4 Urziceni, având un credit de 30.000 euro la Volksbank, scadent în 2033, 300.000 euro creditaţi la Garanti Bank, scadent tot în 2033, şi 127.382 ron, creditaţi la BCR, scadent în 2025. Ratele la bănci nu constituie o mare problemă pentru domnia sa, întrucât soţia domnului deputat, Iuliana Gheorghe, fiind notar în Tunari, judeţul Ilfov, are venituri foarte substanţiale, ca dovadă pe anul 2008 dumneaei a încasat 640.000 lei din activitatea de notar public. Deci, Tinel Gheorghe poate dormi liniştit!
Pe locul doi, doamna deputat Cristina Pocora are motive serioase de îngrijorare. Împreună cu soţul său, Daniel Cruceru, familia Pocora-Cruceru are de dat băncilor fix 123. 750 euro, pe o perioadă destul de mare. Două dintre creditele obţinute, de 50.840 euro şi 60.000 euro sunt luate pentru apartamentul din capitală, apartament ANL, pentru care vor plăti, ambii, 30 de ani! Cu toate acestea, nu o putem văita pe Pocora; mai mult decât atât, domnia sa a donat o parte din veniturile sale pe luna septembrie unor ONG-uri din Feteşti, semn că o duce bine cu banii.
Se pare că „omul care aduce banii în casă“ este soţul său, Daniel Cruceru, prezentator TV la postul de televiziune Prima TV.
Ultimul dintre deputaţi, care „are bani de dat, are datorii la stat” este pesedistul Marian Neacşu. Datoriile pe care le înregistrează Marian Neacşu sunt de aproximativ 33.000 de euro, însemnând un credit de 15 ani la Volksbank. Nu îl putem plânge pe bravul deputat, întrucât domnia sa are în administraţie mai multe firme, care îi aduc profit. Tot în posesia lui Neacşu mai stă şi o vilă impunătoare pe strada Viitor, un apartament în zona MB-uri şi încă o vilă prin Deltă. Aşa că….are „balta peşte”!
În coada listei, dar numai cu prezenţa numelui, stă chibzuitul deputat Dan Mircea Popescu, fiind singurul deputat cu 0 la datorii către bănci. La fel, şi cei doi senatori, Mihăiţă Găină şi Tudor Panţuru: 0 datorii la bănci.
Vlad Curte-Frăţilă, Jurnalul de Ialomita

Lăsați un mesaj