Miting în mai, sau direct îngheţarea anului şcolar?

21

hancescuPentru că în urma ultimei greve de protest susţinută pe 22 aprilie de către sindicaliştii din învăţământ, guvernul a rămas indiferent şi nu doreşte să acorde atenţie doleanţelor dascălilor, liderii sindicatelor din învăţământ vor ca în luna mai să mai organizeze un ultim miting de avertisment înaintea declanşării grevei generale.
Vicepreşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, Simion Hancescu, ne-a declarat că deocamdată nu a fost fixată dat acestui protest, însă cel mai târziu miercuri, 5 mai, se va şti cu exactitate când va avea loc protestul. În ziua când va avea loc mitingul celor din învăţământ, sunt aşteptaţi să participe peste 5.000 de dascăli din toată ţara. Totuşi, Hancescu nu a exclus şi varianta ca acest mare miting să nu mai aibă loc în condiţiile în care colegii săi de sindicat vor decide în majoritate că acest miting va fi inutil în obţinerea rezultatului dorit şi vor trece direct la îngheţarea anului şcolar.
„Deocamdată nu a fost fixată data. Mâine (n.r. astăzi) sau miercuri o să ne întâlnim şi o să luăm o decizie. Momentan nu am o informaţie de genul acesta. Dacă este să organizăm mitingul vrem să vină peste 5.000 de oameni. Unii colegi de sindicat ar propune să facem mitingul săptămâna viitoare, mai depinde şi de când de când se va termina dezbaterea Comisiei pentru Învăţământ din Camera Deputaţilor. Alţi colegi de sindicat au sugerat să nu mai facem miting pentru că ar fi un cost inutil şi oricum guvernarea actuală este imună la protestele noastre. Sunt destui care spun «Domnule nu mai are sens să ne cheltuim şi banii şi să ne pierdem şi timpul» şi vor să trecem direct la greva generală, să blocăm şcolile şi să îngheţăm anul şcolar. Deci este posibil ca acest miting să nu mai aibă loc dacă oamenii vor decide acest lucru, dar vom vedea care va fi cursul abia mâine sau miercuri. Dacă va fi declanşată greva generală se va întâmpla pe 7 iunie sau chiar de la începutul lunii”, ne-a declarat Simion Hancescu, vicepreşedintele FSLI.
Cu alte cuvinte, astăzi sau cel mai târziu miercuri va fi decisă soarta anului acesta şcolar, sau mai precis, se va decide dacă elevii au pierdut degeaba un an din viaţa lor pe băncile şcolilor, datorită indiferenţei de care dă dovadă guvernarea actuală.
Cătălin Frangulea – Jurnalul de Ialomita

21 comentarii

  1. Bre, catalin frangulea, vad ca scrii ca din carte: ,,…datorita indiferentei de care da dovada guvernarea actuala.” Care-va-sa-zica, guvernarile anterioare au fost mult folositoare cadrelor didactice !?! Pe de alta parte, bugetarii din invatamant vor bani, vor salarii mari, nu in concordanta cu calitatea invatamantului din RO! Bre, catalin frangulea, ai idee cati bugetari din invatamantul ialomitean castiga bani de pe urma meditatiilor, fara sa plateasca vreun leu impozit pentru acest castig ,,la negru”? Comiti ,,articole” de doi bani, probabil fiindca nu poti mai mult, cu atata esti platit si, ca sa fiu sincer, NU TE PRICEPI, pentru jurnalism iti trebuie talent si abnegatie…Ca om educat, pardon, trecut prin scoala romanesca, le dau un sfat bugetarilor din invatamantul Romaniei: plecati, cetateni si cetatene, in grecia, daca nu va mai convine in RO; dar asta dupa ce incheiati anul scolar in care niste suflete nevinovate si-au facut datoria cum au stiut si putut.

  2. Este foarte adevarat ca din meditatii nu dau un leu macar statului! Cu ce sunt vinovati copii ca nu aveti voi cadrele didactice salarii mari?????

    • nu uitati, totusi, ca doar o mica parte dintre profesori fac meditatii. sunteti ca desteptii care, aseara la televizor, ne explicau ei cum oamenii de la tara evazioneaza statul vanzand legatura de patrunjel fara sa dea bon fiscal. daca din 1000 de profesori 100 dau meditatii, ceilalti 900 ce sa faca? sa crape de foame? daca sunt cativa profesori cu salarii de peste 30 de milioane, cei cu 10 milioane sa crape? daca sunt doctori cu peste suta de milioane salariu, cei care abia au terminat facultatea sa crape?

      idiotenia asta cu taierea a 25% TUTUROR, de la ala cu salariul minim pana la ala cu miliardul, e ABSOLUT IMBECILA.
      ca primul o sa crape de foame iar celalalt doar o sa schimbe concediul in bahamas cu ala in tailanda.
      mike, ai legatura.

  3. d-nul ,,mike,,nu inteleg de ce esti asa revoltat impotriva profesorilor ,banuiesc ca sunt reminiscente ala copilariei traumatizante pe care cred ca le-ai avut in scoala ,iar aceste perceptii ala tale sunt fata de tot ce inseamna intelectualitate,asa este se fac meditatii la cateva disciline 2 sau 3,dar intrebarea este de ce se fac meditatii nu cumva din cauza salarizarii,iar cei care nu fac meditatii ce fac?a generaliza de la cateva particularitati este o idiotenie pe care numai un ,,fan,, al acestui guvern nenorocit o poate face,de ce nu restructureaza agentiile guvernamentale unde poatwe lucrezi si dumneata ,,domnule,,mike

  4. Taiere de 25% adica :
    cel cu salariu de 600 lei va primi 450 lei
    cel cu salariu de 6000 lei va primi 4500 lei
    …foarte echitabila socoteala ilustrului betzivan.

  5. O.K., preiau legatura: sotia mea lucreaza in domeniul privat ( la o firma ce se ocupa de cadastre si alte lucruri de gen), in ultima luna a luat salariul cu 45% mai mic, conform incasari si activitate (NU E DE LUCRU). Io, mike, lucrez in domeniul privat si din februarie 2009 si pana in prezent iau salariul reducs cu 15-40% in fiecare luna, …,,beneficiez” de zile fara plata, s.a.m.d. Asadar, de la INALTIMEA acestei realitati, eu si sotia mea, CARE FACEM CEVA PENTRU (CA) RO sa depaseasca situatia, venim si spunem: NU MAI SUNT BANI PENTRU SALARIILE VOASTRE INTEGRALE DE BUGETARI. Cat de tampit poti sa fii ca sa nu intelegi asta? Dar daca creste cota unica de impozitare, realizeaza cineva cum sunt afectati (in primul rand) tot cei din domeniul privat si toata lumea de fapt? Dar daca creste TVA-ul mai are cineva bani sa faca fata INFLATIEI? Cat de rauvoitor poti fi ca sa nu faci ceva pentru RO? Cum fac nemtii pentru Germania lor iubita si nu cum procedeaza grecii, care tot vor al 14-lea salariu. Plecati in Grecia, lasati-ne, bugetarilor, dar-cei din invatamant- nu va razbunati pe copiii. Santajisti ordinari sunteti voi?

  6. Mai zic ceva si ma potolesc: de la comunism poporul roman a ramas cu ideea, i s-a inculcat adanc in subconstient, ca ,,i se da”. Va mai amintiti de ceasca, de la balcon, cand a vazut ca se ingroasa, a mai promis o suta de lei; ceasca si comunistii imputiti scoliti de rusii perversi, ,,dadeau”! Cei care au ramas cantonati in ideea de a primi, de a face acolo, ceva, si a avea un salariu sigur si garantat sunt cei din TAGMA BUGETARILOR; de pilda, ce-i mai misto pe lumea asta decat a fi cfr-ist? Guvernul boc e vinovat de a nu fi putut destructura aceasta tagma, dar daca te gandesti, era imposibil, insusi cei din guvern si ministere fiind, pana la urma, tot…bugetari. Prin masura reducerii cu 25% a salariilor acestor cetateni sper ca multi vor dori sa castige mai mult. Ori asta se poate face in domeniul privat, e cineva care se indoieste de adevarul ca in Japonia, Germania, bugetarii castiga mai putin decat cei care chiar pun ,,os-ul”? Pe de alta parte si domeniul privat din RO sufera de mentalitati gresite, datorita mutatiilor survenite in constiinta colectiva. Cu ,,privatii” suntem mai aproape de capitalismul rus decat de cel occidental. E si logic si ne ajuta sa nu uitam ca d-na criza s-a pornit din sua. Spor la munca, bugetari!

  7. Pai io am inteles ca sub 600 lei nu se coboara; Pentru CAREVA:Cât au CÂŞTIGAT boşii TVR în 2009; „ring” vă prezintă sumele nete anuale încasate în anul 2009 de membrii CA al SRTV, aşa cum reies din declaraţiile de avere ale acestora, publicate pe site-ul TVR. Potrivit Legii de funcţionare a SRTV, indemnizaţia unui membru al CA nu poate depăşi 25% din indemnizaţia preşedintelui-director general;
    Alexandru Sassu, preşedinte( mare ,,valoare” promovata de psd): venitul din 2009 nu a fost încă declarat; 164.241 lei în 2008, faţă de 93.013 lei în 2007;asadar, a castigat mai mult decat Base!
    Dida Drăgan, membru: indemnizaţie 35.532 lei (faţă de 30.200 lei în 2008); plus colaborări SRTV, 5.886 lei;(promovata de pnl);
    Radu Toma, membru: indemnizaţie 34.800 lei (faţă de 30.200 lei în 2008 şi 27.600 lei în 2007); 30.000 lei, salariu expert la Senatul României (ianuarie-noiembrie 2008);
    Stanik Istvan, membru: indemnizaţie 37.634 lei (faţă de 37.468 în 2008, 19.781 lei în 2007); plus salariu SRR 100.155 lei (faţă de 99.163 în 2008, 68.593 lei în 2007);
    Răzvan Barbato, membru: indemnizaţie 37.634 lei (faţă de 31.477 lei în 2008, 16.615 lei în 2007);
    Raico Cernea, membru: indemnizaţie 30.000 lei (la fel ca în anul 2008 şi 2007); plus salariu realizator TVR Timişoara 38.000 lei (la fel ca în anul 2008 şi 2007);
    Sorin Burtea, membru (reprezentant al salariaţilor): indemnizaţie plus salarii SRTV 115.736 lei (faţă de 141.943 lei în 2008 şi 119.802 lei în 2007, 108.879 lei în 2006); Vreau si eu sa fiu reprezentant de bugetari, e vreo problema?
    Marian Voicu, membru: indemnizaţie 37.634 lei (faţă de 37.468 lei în 2008, 16.615 lei în 2007); plus salarii SRTV 91.131 lei (faţă de 114.002 lei în 2008, 84.159 lei în 2007, 73.817 lei în 2006), plus drepturi de autor SRTV 1.530 lei;
    Vlad Velcu, membru: indemnizaţie 31.616 lei (faţă de 31.477 lei în 2008, 16.615 în 2007); plus 9.450 lei – salariu de la Guvernul României (ianuarie – martie 2009); în 2008: 39.121 lei – salariu consilier al primului-ministru, 46.115 lei – indemnizaţie membru CA Nuclearelectrica SA; în 2007: 16.516 lei – indemnizaţie membru CA Nuclearelectrica SA, 35.349 lei – salariu consilier al primului-ministru; în 2006: 30.162 lei – salariu consilier al primului-ministru;
    Anne Jugănaru, membru: indemnizaţie 21.056 lei (faţă de 27.742 lei în 2008, 2007 şi 2006).
    Şeful de la Sport, la fel de tare ca bossul TVR
    Ioan Todan este coordonator al Departamentului Sport SRTV, iar în 2009 a câştigat un salariu anual de 126.000 lei, echivalentul a 10.500 lei/lună… adică peste 2.500 de euro. În 2008, Todan a câştigat mai mult… 161.000 lei, respectiv 13.416 lei/lună, echivalentul a peste 3.250 de euro lunar. În anul 2007, el câştiga 95.600 lei (7.966 lei/lună).
    Dana Deac se ascunde după Fisc
    Spre deosebire de colegii ei, directorul TVR1, Dana Deac, nu-şi face publice veniturile încasate de la SRTV. La rubrica salarii, jurnalista menţionează: „salariu conform fişei fiscale”.
    Interimar la SRTV
    Pe 30 martie a.c., Alexandru Sassu si CA al SRTV au fost demisi de parlament. Sassu ramane insa interimar pana la numirea unui nou director.
    La solicitarea ziarului „ring”, oficialii SRTV au promis formularea unui punct de vedere pe tema veniturilor din instituţia de stat. Până la închiderea ediţiei, acesta nu a fost trimis. HA, HA, HA!

  8. SURSA: Ziare.ro ,,Guvernatorul Băncii Naţionale Mugur Isărescu a spus, ieri, lucrurilor pe nume, referitor la guvernanţii României: nişte mincinoşi. Angajamentele făcute până acum de guvernanţi legate de creşterea veniturilor până la 39% din Produsul Intern Brut (PIB), nu au fost îndeplinite şi pot fi catalogate drept mincinoase, a spus guvernatorul BNR, citat de CAPITAL. Mugur Isărescu este cunoscut drept un om calm şi raţional care rar îşi iese din pepeni. Dar, constată NAŢIONAL, se pare că incompetenţa guvernanţilor, care a ieşit la iveală mai ales acum în pline negocieri cu reprezentanţii FMI, l-a făcut pe guvernator să-şi verse tot năduful. Aşa s-a ajuns, potrivit ziarului GÂNDUL, ca Isărescu să numească programele guvernamentale „mincinoase“. REALITATEA aminteşte că la finalul anului 2009, veniturile bugetare reprezentau 31% din PIB. Din 2007, România tinde să aibă parte de cheltuieli bugetare de circa 40% din PIB, în vreme ce pe partea de venituri, ponderea este de 30-31% din PIB. Dat fiind acest context, guvernatorul BNR a menţionat faptul că România se află acum la un punct de cotitură şi trebuie să decidă dacă vrea un stat social, citează CURIERUL NAŢIONAL. Isărescu, anunţă MONEY.RO, e de părere că politicile actuale sunt nesustenabile, şi că România nu îşi permite să fie un stat social, după modelul unor ţări europene, în condiţiile în care încasările de la buget nu sunt suficiente pentru a acoperi cheltuielile. Sau, după cum explică EVENIMENTUL ZILEI, nu poţi să păstrezi 6 milioane de asistaţi social cu 3 milioane de lucrători în sectorul neguvernamental şi un milion de bugetari.” Ce parere aveti, ADI si CAREVA? Dom-le, aproape regret ca nu guverneaza psd-ul si geoana, acum, dar nu, nu sunt masochist, draga Gura Ialomitei! Foarte inteligent comentariul MIREI…

    • mike, pentru ca si eu muncesc in mediul privat, nu am cum sa nu fiu de acord cu masura luata de guvern basescu. daca se marea impozitul pe profit si tva-ul, se ducea dracului tara cu totul.
      a, ca acum o sa-i ia naiba pe bugetari? pai, asa cum ne-ai facut o demonstratie practica exemplificand cu familia ta, pe noi ne-a luat demult.
      nu am nimic cu capra vecinului, dar pastea lucerna din curtea mea. cat era verde si frumoasa si era suficienta pentru purceii mei, nu era o (prea mare) problema. ideea e ca s-a cam uscat si, desi mai am doar jumatate din godaci, nu ajunge. si capra bugetarilor e tot in curtea mea si tot rotofeie.

      sa revin la tema meditatiilor, ca, nu stiu de ce, aseara la tv se vorbea numai despre medici si profesori cand era vorba despre bugetari (de parca politistii, militarii, procurorii @ judecatorii nu tot bugetozauri sunt).
      sora mea e profa, cumnatul meu profesor, cealalta sora e invatatoare. niciunul nu face meditatii cu nimeni. de-aia ziceam sa nu generalizezi aruncand anatema asupra intregii bresle.

  9. Partea hazlie cu voi este urmatoarea:
    Daca, sa zicem, maine Boc (sau Basescu sau Videanu sau Udrea) omoara un om pe trecerea de pietoni (doamne fereste), acest “maic” sau altul de teapa lui o sa zica: “Pai da, ca pesedeul si iliescu bla bla bla”.

    Sunteti atat de stravezii, mai baieti, ca se vede si ce ati mancat (dau un indiciu: e maro, cu pete portocalii).

  10. Mama mea e invatatoare, ce-i drept , pensionara acum, prima mea sotie a fost profesoara de matematica- asa ca nu arunc anatema, ci doar ma exprim in cunostinta de cauza. Cat despre Careva, ce sa zicem: indivizii care, atunci cand nu au argumente, te insulta, sunt fanatici in prostia lor! Nu e nici o parte hazlie in reducerea salariilor bugetozaurilor (mult imi place termenul), chiar daca la Craiova tocmai au arestat judecatori, avocati, pentru mita…

  11. ati uitat de pensionari. dar problema este ca reducerea de cheltuieli la bugetul de stat nu o sa se faca nici daca bugetarii sau privatii nu isi vor mai primi tot salariul. cheltuielile cele mai mari se fac cu genul de proiecte tampite ale anumitor ministri din actuala guvernare. nu spun ca alte guvernari au fost mai breze, doar ca cea de acum a avut ghinionul sa conduca tara intr-o vreme de criza cand ar fi trebuit sa ia niste decizii importante si istete. daca voua vi se pare istet sa cheltui milioane de euro pentru nistea indicatoare sau mai grav se cheltuie 500 de milioane de euro pe un site. fratilor eu nici nu pot sa calculez cat inseamna in lei acesti bani care se arunca în buzunarele cui trebuie. asta e problema cea mai grava. nu faptul ca o mana de profesori mediteaza copii sau mai stiu eu ce. economiile nu se fac dandu-le in cap celor de jos, ci hai sa ne uitam cu totii la ce smecherii fac cei de sus pe banii nostri.

  12. Liderii de sindicat ar trebui să discute mai mult cu membrii de rând.Liderii nici nu mai ştiu pe unde sunt şcolile( locurile de muncă ale cadrelor didactice).Ei luptă numai pentru interesele lor şi ale nevestelor lor.Habar nu au ce doresc sindicaliştii, ce probleme au .Liderii se aleg între ei şi vorbesc în numele unor oameni pe care nici nu-i bagă în seamă.

  13. Pentru maic: senatul RO a consumat deja 60% din banii alocati pe 2010 pentru deplasari externe iar mircea geoana (proaspat vizitator al DNA, impreuna cu mama soacra, catalin voicu sa traiasca) are de gand sa ceara o rectificare pozitiva (adica mai multi bani) pentru aceasta institutie a tarii. Asta e un exemplu de cum se identifica bugetarii ,,rai”, ca sa nu-i numesc direct tradatori de neam si tara; amintiti-va ca din cauza unor bugetari de la spitalul CF2, au fost nenorocite pe viata patru romance… Si un exemplu de lipsa de logica, pe care orice intelectual il sesizeaza (caci de glumite d-astea nesarate si care sa incite ,,prostimea” ce sa mai zicem…): ,,bugetarii ar trebui omorati de mici!” Chiar si in patria parintilor absurdului, nu poti spune asemenea enormitate, insa ma bate gandul, daca individul maic continua, sa scriu o piesa de teatru cu ,,textele” lui, pentru a ilustra cum se exprima RINOCERII zilelor noastre.

  14. Eu sunt prost de dau in gropi, ce sa stiu eu un zidar cu 4 clase ce se intampla in Romania. Ma iau dupa boc/basescu si dau cu pietre in bugetarii cu salari mici ( exceptie fac cei cu salarii mari, si aia sunt cativa)

  15. Postul de la ora 9:31 nu-mi apartine, cineva care nici macar un pseudonim nu-i in stare sa-si aleaga, ridica piatra…Ba, maic, vezi ca senatul face angajari, fugi repede la ,,concursul” organizat poate ajungi macar SOFER PE DURATA DETERMINATA, pana dai de-o piatra mai mare pe drum…sau de-o groapa. Iar sutelor de mii de bugetari in plus (mai ales din administratiile locale) le spun: plecati in Grecia, asa pietre frumoase sunt pe acolo…

  16. In atentia leprelor de care e plina RO, probe si dovezi furnizate de Dora Stroia de la ,,Adevarul”- care zburleste parul: ,,Primarul este pe locul trei în topul celor mai bogaţi salariaţi din instituţie. Directorul economic şi secretarul îl bat la venituri. Nici şefii serviciilor nu stau rău, veniturile lor depăşindu-le cu mult pe cele ale viceprimarilor. Dacă directorul economic are venit lunar de 7.200 de lei, secretarul fuge la pensie cu un salariu de 6.000.Cel mai bogat funcţionar public din Primărie conform declaraţiilor de avere pe anul 2008 este directorul economic, Stoica Anghelescu. El a încasat în medie 7.220 de lei de la Primărie şi ca lector universitar la SNSPA, fiind urmat de secretarul Primăriei, Iorga Stoian (foto) care a avut în medie pe lună 6.088 de lei.Mai mult, acesta şi-a depus dosarul de pensionare, iar atunci când reporterii Adevărului de Seară i-au cerut un comentariu despre această situaţie a refuzat să emită un punct de vedere. Acum, în aşteptarea deciziei de pensionare, Stoian şi-a luat concediu şi nu mai răspunde la telefoane.
    Potrivit ultimei declaraţii de avere a preşedintelui Traian Băsescu, indemnizaţia primului om în stat s-a ridicat la 76.923 de lei, ceea ce înseamnă o indemnizaţie lunară de 6.410 lei.
    Abia pe a treia poziţie a topului este primarul Aurel Simionescu. Pentru anul 2008 acesta a încasat peste 70.000 de lei din care 31.294 de lei de la Senat pentru şase luni de activitate şi 29.666 de la Primărie de la 20 iunie de când a fost numit primar şi până la sfârşitul anului. La total, intră şi banii primiţi de la Universitatea „Constantin Brâncoveanu”, în calitate de conferenţiar universitar, de la INA Bucureşti – lector şi de la Centrul Regional de Formare Continuă pentru Administraţia Publică Locală Bucureşti – lector.
    Edilul şef a făcut publică declaraţia de avere pe anul 2009 din care reiese că pentru funcţia de primar a încasat lunar în 2009, 5.556 de lei. Acestora li se adaugă banii primiţi ca lector şi conferenţiar universitar la câteva unităţi.
    „Eu am cel mai mare salariu, nu cel mai mare venit. Veniturile nu sunt comparabile pentru că sunt mulţi funcţionari publici care au diverse sporuri cum ar fi şi cel de vechime. Eu nu am niciun astfel de spor”, spune edilul şef.

  17. Nici postul asta nu-mi apartine mie, il gasiti pe ziare.com:,,Din trupu-i consistent, Bogdan Hossu slobozi o voce pitigaiata: “Cand cetatenii mor de foame, sunt indreptatiti sa-si manance conducatorii”. Abia atunci am devenit mai atent, desi numai de miting si mesaj iscat din durerea nationala de bugetar nu-mi ardea. Venisem de la Cluj intr-o buca, eram intepenit dupa o noapte petrecuta intr-un compartiment de clasa a doua intesat de sindicalisti vecini cu alte compartimente cu aceleasi probleme.Spre Bucuresti nu mai erau bilete din niciun oras din nord-vestul tarii, ca lasasem problema unui loc pe ultima suta de metri, gandindu-ma ca nu-i nicio problema sa gasesc un tichet la vagonul de dormit, doar costa cat avionul. Aiurea! Plin de lideri de sindicat. Asa ca le-am tinut companie celor de la clasa a doua, desi n-am fost un interlocutor prea vesel. Pornisem la drum cu handicap, ei aveau sacose late cu bere si nu le pasa de lipsa atmosferei colocviale. Nu i-am judecat. Oamenii isi ineaca amarul dupa posibilitati. Si au facut-o pana dimineata, cand au pornit spre autocarele de langa gara, ghidati de fluiere. Cu mici pauze, ca sa umple pungile cu Timisoreana. Nu-i nimic, amaru-i mare!La vreo 800 de metri de Victoriei, unde aveam treaba la o firma, palc de autocare. Si fete cuoscute. Unii nu s-au mai dus pana la miting, s-au oprit la terase. Mare amar, intr-adevar! Doar ca unii dintre cei de au ajuns au suferit o transformare bizara. O masa de nefericiti cu sabia deasupra capului, ca vorba aia, venea foamea, venea nebunia, venea amintirea unui frigider plin cu parizer si pate de pui, a devenit o gloata vesela, guresa si plina de energie. Fetele pamantii, cu riduri aparute in doua saptamani si nicio scanteie in ochi, ca erau si din astea, s-au pierdut intr-o combinatie grotesca intre Carnavalul de la Rio si Cantarea Romaniei faza pe raion. Basescu in coparseu, Boc cu coasa, dar nu se terminase. Multimea trebuia sa si joace, ca asa e la parastasele dansante. Si nu pe “Lacrimosa”, ca e lesinata, iti intepenesc picioarele desi e in trei timpi si poti valsa desi nu se cade, ca pana la urma e un fragment dintr-o misa funebra, ci pe noul imn al PD-L, Dansul Pinguinului. Fara indoiala ca acesti oameni au venit in Capitala ca sa-si spuna durerea, cum se vaita in studio la Antena 3 Mariana Campeanu. Dar ma intreb ce soi de suferinta e aceea care te lasa sa te hlizesti ca o toapa, cand ar trebui sa-ti manance sufletul, sa-ti umple inima de spaima si ochii de mutenie?
    Romanul e nascut poet, si poate ca asta ne-a ajutat sa rezistam atata amar de clipe, spun unii cugetatori ai mersului natiunii. Eu cred insa ca vocatia nenorocirii pusa pe sevalet ne-a impiedicat sa ne adunam gandurile si sa invatam sa mergem. Am facut din doina obiectul principal de activitate, in timp ce alt natiuni, la fel de incercate, au transformat recviemul in mars triumfal. Iar cand ar fi trebuit sa suduim din suflet, cu gravitate, arantandu-ne spaima si neputinta, basca revolta pe un grup de incompetenti, am plecat la nunta. Asa ca mereu pe langa istorie traind, vremurile ne vor ocoli, deoarece nu vom avea taria sa le punem capastru. Autism? Nu, ca e o boala fara explicatie. A noastra insa are o cauza: Toparlania.” DA, DA, DA!

Dă-i un răspuns lui mike Renunțați la răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.