OFERTĂ – Abonamente Informaţia 2009: plăteşti două, primeşti trei!

0

Pentru două abonamente pe anul 2009 contractate de persoane fizice ori juridice, livrate la aceeaşi adresă, săptămânalul Informaţia oferă gratuit un al treilea exemplar.

Cititorii care apelează la sistemul de abonamente pentru a citi publicaţia favorită apreciază, fără îndoială, cel mai mult ziarul ori revista pe care vor să o primească cu regularitate la domiciliu, la serviciu ori la sediul firmei. Tocmai de aceea, pentru anul 2009 săptămânalul Informaţia a decis că fidelitatea trebuie răsplătită.

Preţ neschimbat

Mai întâi, Informaţia este printre puţinele publicaţii locale şi centrale la care nu s-a modificat preţul de achiziţie al abonamentului, el rămânând acelaşi ca şi în anul 2008, doar 47 lei, inclusiv taxele de distribuţie. Primul avantaj oferit abonaţilor, cei care vor fi feriţi astfel de posibilele creşteri de preţ la exemplarele cumpărate de la punctele de vânzare a presei, eventuale scumpiri ce nu se vor reflecta şi în bugetele abonaţilor, indiferent dacă perioada în care aceştia aleg să primească Informaţia este de 3 luni, 6 luni, 9 luni ori 1 an.

Bonus atractiv

Al doilea avantaj de care se pot bucura, în primul rând, instituţiile publice(dar şi persoanele fizice), este pregătit pentru abonaţii care vor opta pentru contractarea a două abonamente de 1 an, livrate la aceeaşi adresă. Pentru aceştia Informaţia va trimite săptămână de săptămână un al treilea exemplar, răsplătind astfel fidelitatea. Foarte important, spre deosebire de alte ziare locale care au pregătit preţuri mai mari pentru instituţiile publice ori pentru agenţii economici, Informaţia păstrează acelaşi tarif, indiferent de numele ori statutul cititorilor fideli care aleg abonamentul în detrimentul ziarului achiziţionat direct de la punctele de vânzare a presei.

Promoţie DIFSTARPRESS

Societatea aleasă de Informaţia să contracteze abonamente pentru anul 2009 este partenerul tradiţional Difstarpress Slobozia, societate condusă de Florian Rădulescu, omul care de-o viaţă lucrează în distribuţia presei. Buna colaborare dintre distribuitor şi săptămânalul Informaţia s-a concretizat în noiembrie prin livrarea gratuită la fiecare abonat al societăţii a câte unui exemplar din Informaţia, promoţie ce va continua şi în luna decembrie fără nici un fel de obligaţie de plată (taxe de distribuţie) din partea destinatarului promoţiei comune.

PREŢURI abonamente ziare locale 2009

Curierul ialomiţean 83 lei
Evenimentul de Ialomiţa 56 lei
Gazeta de Sud-Est 26 lei
Ialomiţa 165 lei
Impact 261 lei
Independent 71 lei
INFORMAŢIA 47 lei
Jurnalul de Ialomiţa 117 lei
Mesagerul de Urziceni 71 lei
Realitatea ialomiţeană
– persoane fizice 81 lei
– persoane juridice 131 lei
– instituţii 161 lei
Semnal 71 lei
Ştirea
– persoane fizice 129 lei
– agenţi economici 141 lei
– instituţii 165 lei
Tribuna Ialomiţei 117 lei

Maria Popa

Lăsați un mesaj

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.