Unirea Slobozia a câştigat cu emoţii meciul amical jucat sâmbătă cu Rapid Feteşti

0

Gazdele au reuşit deschiderea scorului prin Viorel Pena, după o primă repriză mai degrabă anostă din punct de vedere al spectacolului din teren.
Viorel Gheorghe s-a dovedit omul providenţial pentru divizionara secundă şi a readus Unirea în avantaj pe tabelă cu două reuşite, completate de o a treia purtând marca Stelian Stan. Scorul final, 3-2 pentru Unirea Slobozia a fost consemnat odată cu golul reuşit pentru Rapid de către Mădălin Radu. Antrenorii Marin Dună şi Gigel Stoica au folosit în meciul de sâmbătă întregul lot pe care îl au la dispoziţie.
CSM Unirea Slobozia reia şirul partidelor oficiale din Liga a doua sâmbăta viitoare când va întâlni în deplasare Săgeata Năvodari, în timp ce feteştenii dau examen cu o zi mai devreme, tot în deplasare dar cu echipa a doua a Rapidului bucureştean.
Robert Viorel Dinca, www.radiocampus.ro

Lăsați un mesaj