11 ialomiţeni înşelaţi cu ajutorul telefonului

0

De la începutul anului, 11 ialomiţeni au pierdut sume importante de bani pentru că au dat curs unor solicitări formulate de persoane necunoscute prin intermediul telefonului.
Dintre cei apelaţi de şarlatani, doar două persoane au ignorat solicitările şi au verificat înainte de a vira banii în conturi şi la adrese necunoscute, dacă cele relatate sunt adevărate.
Ultimul caz a fost sesizat Poliţiei Oraşului Ţăndărei, ieri, de către un bărbat de 72 ani din comuna Mihail Kogălniceanu. Victima le-a povestit poliţiştilor că a fost apelată pe telefonul fix de către un bărbat care susţinea că este nepotul său, iar pe motiv că a fost implicat într-un accident rutier i-a cerut bani.
Cum bătrânul fusese instruit de poliţişti cu privire la acest mod de operare, a verificat dacă cele spuse de presupusul nepot sunt adevărate, constatând că era o tentativă de înşelăciune.
Clementina Tudor, wwworadiocampus.ro

Lăsați un mesaj