130 de locuri de muncă vacante în Ialomiţa

0

someri

Consultanţii bancari, cosmeticienele şi confecţionerii textile sunt cei mai căutaţi pe piaţa muncii din judeţ, la acest moment.
Peste 130 de locuri de muncă sunt vacante în Ialomiţa prin intermediul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă, iar angajatorii oferă pentru persoanele cu studii superioare posturi de consilier economic, inginer, secretar administrativ şi inspector de specialitate în protecţia copilului.
Experienţa în vânzări, domeniul sanitar sau economic pot oferi ialomiţenilor cu studii medii 40 de joburi în Slobozia, Urziceni, Grindu, Amara şi Ciulniţa  iar pentru muncitorii calificaţi sunt vacante peste 60 de locuri de muncă pentru brutari, lăcătuşi, electricieni, laboranţi şi lucrători în domeniul construcţiilor şi finisajelor interioare.
Oferta de lucru a crescut şi pentru ialomiţenii fără calificare, iar aceştia se pot angaja la Movila, Malu, Andrăşeşti sau Slobozia, oferte valabile până pe 30 iulie.
Alexandra Alexe, www.radiocampus.ro

Lăsați un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.